Horoscopul lui Dom’ Profesor – 20 decembrie 2023. Nimic important, doar amintiri...
- Radu Stefanescu
- 19 decembrie 2023, 21:30
Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a te impune se traduce şi prin reciclarea unor idei vechi, sau emise de alţii, în concepte noi şi profitabile.
20 decembrie
Pe 20 decembrie s-au născut Robert Van der Graaf, Uri Geller, Kiefer Sutherland, Gigliola Cinquetti, Marian Râlea, George Apostu, Venjamin Costache.
În calendarul creștin-ortodox, pe 20 decembrie, este Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei. Înainteaprăznuirea Naşterii Domnului.
Tradiţional, în ”Kalendar”, este Ignatul, Crăciunul ţiganilor, Înătoarea.
Considerat astăzi numai sub aspectul gastronomic al "sacrificării" porcilor, Ignatul era „ziua în care trebuie să vezi neapărat sânge”. (Olteanu)
Originar, o zi a jertfelor către Soare, ca acesta să se întoarcă, să crească pe bolta cerească şi să aducă din nou căldura şi bunăstarea. Oamenii, din cele mai vechi timpuri au avut surprinzătoare cunoştiinţe despre mersul corpurilor cereşti, pentru că această cunoştere le garanta supravieţuirea, stabilirea calendarului, datele de vânătoare, de semănat, cunoaşterea datelor inundaţiilor şi a ploilor.
Horoscop În Sumer, unde a început istoria, se credea că Soarele, Luna şi planetele sunt chiar zeii cei puternici, sau o reprezentare elaborată a lor, ”ochii zeilor”. Aşa că şi calculul şi interpretarea „semnelor de pe cer” era esenţială, pentru că descifra voinţa şi porunca zeilor. Era, evident, vorba despre ceea ce s-a numit mult mai târziu Astrologie, prima religie şi cea mai înaintată ştiinţă, pe atunci.
La începutul istoriei jertfele erau umane. Era o mare cinste să fii jertfit! De exemplu, dacii selectau pe cei mai buni, mai curajoşi, mai curaţi şi mai frumoşi dintre ei pentru a fi „aruncaţi în suliţe” ca soli către Zamolxe. Creşterea Soarelui, pe bolta cerească, era un semn că jertfa a fost acceptată şi legământul dintre oameni şi zei va mai dura un an de zile.
Horoscop Treptat, jertfa umană a fost înlocuită cu diferite animale. Porci şi cocoşi. Sau găini. Dar, mai ales cocoşi. De culoare neagră. Pentru că întunericul simbolizat de culoarea neagră, trebuie jertfit ca să crescă ziua. La Delphi, la oracol, jertfele umane au fost înlocuite cu statui, spre slava şi încântarea muzeelor de astăzi.
La noi a rămas scrificarea porcului de orice culoare, religie sau orientare sexuală ar fi! Creştinismul nu a reuşit să acopere decât cu pojghiţa denumirii acestă sărbătoare veche ţărănească, care merge ca origine, probabil chiar din neolitic. De aceea se spune ”sacrificare porcului”, sintagmă care nu este pe placul celor bigoți, care ar vrea să vorbim și să gândim numai după mintea lor îngustă. Dar, ca glumă, să ne amintim de serialul ”Tanța și Costel”, Costel se recomanda ca sacrificator de animale! Coca Andronescu și Octavian Cotescu – ce recital de actorie, cum nu se mai poate astăzi! Bine că am ce-mi aminti!
După cum vorbeam ieri cu fata mea, pe care o pregătesc în ale astrologiei, despre ”Opera de trei parale” a lui Brecht cu Toma Caragiu și Margareta Pâslaru. Vezi https://www.youtube.com/watch?v=WeS4YfEVcxw. Am văzut spectacolul de 11 (unsprezece) ori. De fiecare dată acești actori nepereche, toți, aduceau ceva nou, o glumă cu două înțelesuri o șarjă politică, mereu altceva... Mă simțeam bine la teatru! Piesa se juca prin anul 1965 la Bulandra în regia lui Liviu Ciulei, prietenul de o viață al tatei. Așa că aveam ”intrare” în teatru. Întotdeauna sala era arhiplină și culoarele și scările erau ocupate de cei care nu aveau loc, dar veniseră de acasă cu un scăunel articulat de pescărie.
Dar, să revenim la obiceiurile vechi, la Tradiție. Sunt nenumărate şi ciudate rău obiceiurile vechi de Ignat! Interdicţiile erau năpraznice. Pentru orice greşeală – moartea! Probabil astfel se satisfăceau sacrificiile umane. Este ca şi cum ai trece pe roşu şi dacă te prind, îţi taie capul! La început probabil că aşa era. Trebuia aduse jertfe, nu? Apoi a fost un simulacru, că altfel se făcea pustiu prin sate. Noroc că obiceiurile s-au pierdut în mare parte, le-au uitat ţăranii, că prea erau afară din cale!
Au mai rămas doar interdicţiile: „să nu munceşti, să nu speli, să nu coşi, să nu găteşti”! Astea le-au plăcut la ţărani, că întotdeauna au fost gata să stea, în jurul unui pahar de băutură și să se uite ce mai este de furat, vorba lui Dimitrie Cantemir!
Dar printre multele mele dosare, documente, căutând să dau răspunsul către Specola Vaticana am dat peste o felicitare. Doamne, este o felicitare făcută acum mai bine de 65 de ani de mătușica mea Cornelia, o femeie frumoasă, fină și foarte erudită. Tot timpul citea, era mereu cu o carte în mână. Desenatoare. Avea un post de desenatoare tehnică, la ”Radio Popular”. Acolo era tata contabil-șef și și-a adus tot tribul. Nepotism? Nu, era cumnată, nu nepoată! Nepotismul a apărut mai târziu, ca o armă politică.
În definitiv dacă chiar dorești să faci ceva la serviciu, nu este cel mai bine să te bazezi pe familie? În cine să ai încredere, dacă nu în familie? Trebuie să vă spun că la noi acasă aveau loc adevărate ședințe de planificare și de producție. Pentru că mai toată familia mea lucra, pe atunci la ”Radio Popular”. Acasă, în Mașina de Pâine numărul 52 s-au pus bazele ”Electronicii” de mai târziu, iar partea tehnică a făcut-o un mare inginer, un prieten de al lui tata, inginerul Lăzăroiu.
Cornelia își rotunjea veniturile, ca să cumpere cărți și tuburi de vopsele, dar și pentru altceva, desenând proiecte pentru diplome la Politehnică. Și făcea felicitări de Crăciun și Paște sau pentru zile de naștere și onomastici, invitații la nunți și botezuri.
Era căutată de bucureșteni pentru că desenele ei erau minunate, avea un talent deosebit. În casele noastre de pe Mașina de Pâine numărul 52, Cornelia avea o cameră numai a ei de lucru, luminoasă și bine încălzită, lux rar în acele timpuri, pentru că îmi amintesc de frigul din iarna 1953-1954. Acolo avea o planșetă în toată regula, cu rigle și braț mobil, dar și o masă mare cu o lumină bine așezată, bătea, de sus, exact în mijlocul mesei.
Era universul ei, cărți, tuburi de vopsele, diluanți, pensule de tot felul, tușuri și acuarele, penițe ”cioc de papagal”, penițe ronde sau redis, ba chiar și o trusă completă de Graphos Pelikan și alta din scumpele, pe atunci, Rotring Rapidograph, tuburi de calc Canson sau milimetric roz, cartoane de toate culorile, hârtie, o mică mașină de scris, mici bucăți de material textil, hârtie lucioasă, praf de globuri, colorate, puse pe culori, Pelicanol și Guma arabică, lipiciurile epocii.
Mai erau două corpuri de bibliotecă, cu cărți de toate felurile, dar și cu reviste. Cornelia era abonată la ”Vaillant” scoasă de stânga franceză, o revistă pentru copii și adolescenți, dar plină de desene cu Pif, Placid, Muzo, etc. Cornelia copia pe calc un Pif sau alt personaj, pe care-l îngloba în desenul ei, îl colora, aduga praf de globuri pe care-l lipea cu pelicanol mai aduga câteva peticuțe de pânză colorată, poate și un bețișor, sau un pai, scria foarte elegant, urarea, sau invitația, o lăsa să se usuce și felicitarea era gata. Nu apăruseră încă felicitările tipărite, oricum nu ar fi scris nimeni în public, pe atunci ”Crăciun Fericit!”.
Dar totuși, mai trăia generația care făcuse războiul și avea educația celor șapte ani de acasă, școală făcută între cele două războaie. Acestor oameni, bucureșteni vechi, se adresa Cornelia, cu felicitările ei. Le vindea ea, direct sau prin cooperație. Așa am auzit acum 60 de ani, așa spun și eu, nu știam pe atunci ce însemna cooperația. Rolul meu? Stăteam cu Cornelia și aveam grijă să nu răstorn vreo călimară cu tuș. Prindeam muzică la radioul făcut pe sub mână la RP, cu toate frecvențele și prindeam muzică bună, străină, jazz-ul îi plăcea mătușii mele.
Mă uitam la poze și la desenele din ”Vaillant”, eram încă analfabet la limba franceză, dar citeam binișor în limba română, învățasem să citesc în iarna formidabilă 1953-1954, când mai toți au fost blocați în case, săptămâni lungi. Așa că m-au învățat să citesc, ca să nu-i mai bat la cap să-mi citescă ei.
Îmi amintesc o zi frumoasă de iarnă de acum 68 de ani. Cornelia a terminat de făcut vreo sută de felicitări și am plecat împreună să le vindem în ”Orășelul Copiilor”. În anul acela s-a organizt primul orășel în Piața Palatului Regal, așa îi spuneau toți, cam unde este acum parcarea de la ”Cina”. Am uitat, nici ”Cina” nu mai este. În sfârșit, aproape de Ateneu. Era un orășel în toată puterea cuvântului cu ziduri de lemn vopsit și cu două porți mari, ca de cetate. Fel de fel de căsuțe și tarabe, cu jucării, dulciuri, cărți, hăinuțe, ciocolate, alte jucării, alte cărți, globuri de pus în pom, brazi tăiați etc etc. Și Cornelia, cu mine de mână și cu o geantă mare din piele, ca a poștașilor din vremea ceeea, plină de felicitări de Crăciun și de Anul Nou 1956.
Cornelia era cunoscută, pe acolo, i s-a făcut imediat un loc într-o casuță încălzită. Am lăsat-o pe mătușica mea să-și facă comerțul, o felicitare costa un leu stabilizat și m-am învârtit prin orășel. Am și o poză, pe undeva, lângă o rață de placaj, poză făcută ”la minut”. Am mâncat până m-am umflat vată de zahăr, pentru copii era pe gratis, ca și cănile de ceai fierbinte. Nu am lipsit mai mult de jumătate de oră, când m-am întors Cornelia vorbea cu două fete cam de vârsta ei, nu avea mai mult de 20 de ani pe atunci. Vânduse tot și mai primise comenzi de la cooperație.
Cornelia făcea bani frumoși. Mii de lei, stabilizați. Tata și tataie Pascale îi promiseseră alte zeci de mii de lei. Strângea bani pentru o operație. Avea stenoză mitrală, o formă foarte gravă și prin relațiile fratelui lui tata, Victor-Costin, celebru chirurg de front, și, pe atunci șeful chirurgiei de la Elias, i se aprobase operația în Franța, unde existau condițiile tehnice pentru o operație reușită, dar trebuia să suporte drumul și jumătate din costul operației, așa erau termenii aprobării. În anul 1958, pe 21 aprilie, Cornelia mai avea doar câteva mii de lei de strâns, foarte puțin.
A adormit definitiv cu capul pe planșetă, la serviciu, zâmbind, cu ochii larg deschiși. Colegii nu au deranjat-o mult timp au crezut că se odihnea puțin. A fost prima mare nenorocire din viața mea, pe care am primit-o frontal cu toată ființa mea mică și fragilă de copil. Au urmat alte nenorociri, multe, care de care mai mare, dar atunci a fost prima. Nu uit nimic...
Acum vă rog să mă iertați, domniile voastre, chiar trebuie să răspund la Skype, sunt mai multe zeci de apeluri, haideți să vedem ce o să mai aducă pisica, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 20 ianuarie 2023
BERBEC Nu te lega la cap! Trebuie să eviţi orice promisiune sau orice chestiune legată de bani, de proiecte viitoare sau de relaţii şi grupuri sociale. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Incidentul este de natura dureroasă a ruperii unei unghii sau a unei bine organizate dureri de cap sau de dinţi. Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept, o nouă idee sau un nou tip de proiect. Dă-i înainte cu talent, ceva trebuie să iasă! Sănătatea este bună, atenţie la durerile de cap nu lasă să-ţi ruineze buna dispoziţie.
TAUR Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale. Astăzi ai chef sa maninci ceva special. In lipsa unor alte satisfactii, dar nu te pacali singur ca poti sa slabesti mancand obisnuit! Mai bine du-te intr-un parc cât mai este timp frumos şi aleargă un pic. Trebuie să faci mai mult efort decât în mod obişnuit ca să realizezi ce ţi-ai propus. Din această cauză dimineaţa îţi pare obositoare şi uşor agasantă. Nostalgia serbătorilor de iarnă se strecoară şi în suflet, chiar dacă vremea şi vremurile sunt ciudăţele rău.
Aşa că o mică durere de cap, ca o mică furtună în borcanul cu melancolie, este tot ce ţi se poate întâmpla, mai rău. Mai bine este că te îndrăgosteşti din nou pentru că este o stare care îţi face bine şi te motivează. Dacă oferta umană este aşa cum este, te poţi ataşa de un căţeluş, o pisicuţă sau chiar de un colier cu pietre (preţioase ?!) ! Nu degeaba, Venus-Afrodita, planeta ta protectoare, era considerată de antici zeiţa dragostei şi a frumuseţii...
GEMENI O zi de austeritate. Astăzi nu scoate niciun ban din buzunar. Cheltuielile facute astazi poţi să le treci direct la pagube. Sigur, trebuie să plăteşi transportul în comun sau taxiul după putinţă şi voinţă. Nu te apuca să ţii discursuri în faţa şefilor pentru că o să spui mai mult decât trebuie. Posibile disensiuni dimineaţa, care pot fi evitate prin amânarea unor întâlniri sau vizite. Daca ai putin umor azi, o sa constati ca nu ai dat banii degeaba pe costumul tau cel nou, de firmă. Chiar iti vine bine si te face mai suplu. Seara plăcută, favorabilă dragostei, cu cină cu lumânări şi cearceafuri de mătase.
RAC O veste bună şi una invers. Nu exagera cu tăiatul firului în patru, pentru că nu este cazul. Lucrurile sunt aşa cum le-ai văzut de prima dată. Aşa au căzut ele! Nu eşti un specialist desăvârşit al analizei, alte zodii deţin supremaţia, de exemplu Fecioara, dar îţi place să pierzi timpul. Doi paşi înainte, unul înapoi cam aşa dansezi astăzi, o zi de rutină, care te-ar plictisi dacă nu ar fi vestea de pe la ora prânzului. Pare a fi o mică criză, dar gestionează totul cu mare grijă, stelele arată că poate fi vorba de o păcăleală. Avand in vedere si luand in consideratie lumea asta nebuna, nebună, nebună ai renuntat la cura de slabire, dar o sa regreti amarnic la prima petrecere!
LEU Astăzi poţi rezolva treburi importante şi lua deciziile care se impun – o zi excelentă pentru planuri strategice şi hotărâri cu greutate. Un proiect început acum câteva zile începe să ia amploare şi îţi solicită participarea ta din ce în ce mai mult. Din punct de vedere emoţional, ai dori să-ţi discuţi problemele personale cu cineva de încredere. Oricum, până la sfârşitul săptămânii acesteia, de Crăciun te retragi din nou în „cochilia” ta ca sa mârâi la persoanele care nu iţi plac. Vrei să araţi bine şi să te simţi bine în lume, dar nu te înduri să-ţi cumperi lucruri mai bune şi mai scumpe. Zgârcenia asta o să te coste mai mult. Este aşa de greu să te simţi bine?
FECIOARĂ La o verificare mai atentă poți vedea că pierderile respective nu sunt nici aşa de mari şi că nici nu te interesează pe tine personal în mod deosebit. Aşa este la sfârșitul anului, ia lucrurile uşor şi distrează-te pe capul şi paguba altora. Asta înseamnă că ai făcut „balanţa” fie în contabilitate, dar şi în sentimentele proprii. O seară favorabilă, mai putin in ceea ce priveste calatoriile. Stai acasa ocupa-te de programul tau obişnuit şi stelele spun ca totul o sa fie bine. Ai avut timp suficient să reflectezi asupra celor întâmplate în ultimul timp şi este cazul să acţionezi. Nu imediat, dar după cum ştii morile zeilor macină încet... dar infinit de fin.
BALANŢĂ În general şi astăzi în special nu este favorabil să-ţi iei nici un angajament pe care, apoi, este greu să-l respecţi. Concentrează-te numai pe treburile de rutină şi nu lăsa să fii deranjat. Mare atenţie la cheltuieli şi la cei care îţi propun astăzi cheltuieli. Ai intrat într-o rutină plictisitoare zi-lumină, rutină relativ importantă pentru viitorul afacerilor. Tot ceea ce începi sau programezi astăzi pot să aducă rezultate fructoase, dar repet, trebuie să fii sigur că poţi să duci proiectul la capăt. Până la urmă este o zi neaşteptat de simpatică, in care toata lumea te intreaba ce faci si gaseşte că arăţi bine. Până seara chiar că te simţi excelent!
SCORPION Ziua de astăzi se configurează ciudat - tu pari că eşti pusă în faţa unei decizii. Adica nu şti ce sa alegi intre două căi de urmat. Decizie care nu-ţi este chiar la îndemână fiind vorba de o problemă mai complicată şi probabil foarte personală. Mai multă odihnă, mâncare naturală şi o muzică relaxanta pot să mai reducă din oboseală cronică acutizata de o saptamana densa si agitata. Probabil ca te vei lumina mai pe seară şi îţi vei spune că noaptea este un sfetnic bun. Pentru că ceva nostalgii şi regrete tardive îţi încearcă cugetul. Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Implică-te mai mult în rezolvarea problemelor domestice lăsând la o parte încăpăţânarea şi agresivitatea nevertebratei al cărei nume îl porţi. Poți avea recompense consistente.
SĂGETĂTOR Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a te impune se traduce şi prin reciclarea unor idei vechi, sau emise de alţii, în concepte noi şi profitabile. O anumită tensiune domneşte la serviciu sau in in familie, dar e bine să nu dai importanţă si să-ti vezi liniştit de treburile tale. Pentru mulţi Săgetători astăzi este o zi cu frisoane. Pe unii îi ia cu rece pe la arc şi săgeţi pentru că sunt în criză de timp. Aşa că este bine să ceri ajutor de pe acum ca să nu fii refuzat mai târziu, când toată lumea intră în criză de timp, pentru că este Crăciunul și apoi Revelionul. Care criză şi asta este o doar o copie…
CAPRICORN Eşti dispus să porţi conversaţii lungi, despre subiecte diverse. Mercur in aspecte şi toane bune te influenţează favorabil şi debitul verbal are volumul unei Niagare. In toata această dorinţă de afirmare a „eului”, care se exprimă, nu trebuie să pierzi din vedere să ciuleşti urechile. În cele mai multe cazuri vorbele stârnesc alte vorbe, confesiunile multe determina destainuiri şi mai şi... Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor sau partenerilor apropiaţi. Căldura sufletească şi investiţiile spirituale făcute astăzi vor aduce dividente plăcute în viitor. Nodul tău gordian, sau calcâiul lui Ahile, cum preferi, se numeşte viaţa ta amoroasă. Oricum, nu prea ai de unde alege.
VĂRSĂTOR Evită deciziile care duc la schimbări majore. Unele lucruri sau persoane pot întârzia şi din cauze obiective. Oferă circumstanţe atenuante. Dacă te duci la serviciu, înseamnă că ai de lucru. Aşa că păstrează-l! Serviciul. Poţi să faci urât şi după ce pleacă şeful din birou. Nu lua decizii importante, nu intra în jocul altora, impune-ţi propriile regului, dar nu juca de unul singur. Întotdeauna trebuie să existe ceva inefabil, ceva secret, o poveste interesantă. Aşa trezeşti interesul şi nu eşti uitat uşor. Cineva incerca să te abordeze direct şi să te atragă intr-o afacere cam dubioasa. Nu e genul tau si poţi să rezişti, ba chiar zâmbind! Este indicat să nu te implici emoţional atâta vreme cât este doar o problema de bani, ba mai mult, sunt doar nişte promisiuni vagi!
PEŞTI Dacă poţi să te odihneşti toată ziua şi să stai undeva protejat, uscat şi la căldură, bine, merci, ar fi superb. Ai nişte aspecte care oricum le-aş pune tot nefavorabile sunt, pe un fond general, totuşi, favorabil. Măcar evită transportul cu maşina, sau călătoriile cu avionul. Nu te speria, conjunctura ţine numai astăzi, mâine eşti ca nou... şi cu mai mult noroc. Şi nici nu influenţează toată zodia că doar nu suntem roboţi programaţi de stele. Putin umor si haz de necaz nu strica, de fapt este o terapie absolut obligatorie, acum cand singura certitudine este lipsa certitudinii. Semnele de pamant si apa iţi pot face ceva neplaceri astăzi, dar poți sa fii ajutat şi apărat de cei născuţi in semne de aer şi foc.