Horoscopul lui Dom’ Profesor – 16 ianuarie 2024. Unele reflecții despre astrologie
- Radu Stefanescu
- 15 ianuarie 2024, 21:30
Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor apropiaţi, sau partenerilor de viaţă. Căldura sufletească şi investiţiile sentimentale făcute astăzi pot aduce armonie şi înţelegere.
16 ianuarie
Pe 16 ianuarie s-au născut Niccolo Puccini, Ethel Merman, Fulgentio Batista, Andre Michelin, Kate Moss, Sade, Radu Gheorghe, Catrinel Paraschivescu, Dragoş Alexandrescu, Radu Paladi, Virgil Calotescu.
În calendarul creștin-ortodox este Închinarea cinstitului lanț al Sf. Apostol Petru, Sf. Danact, citeţul, Sf. Pevsip și cei împreună cu el.
O să mă întrebaţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi ce mai este şi cu lanţul lui Sf. Petru? Ei bine, este un „artefact”, cei care au văzut serialul „Warehause 13” ştiu despre ce vorbesc.
Când Sfântul Apostol Petru a fost dus în temniţă de către Irod împăratul a fost legat cu două lanţuri de fier. Noaptea a venit îngerul Domnului şi i-a dat un ghiont în coastă de pe dată au căzut lanţurile de pe Apostol şi l-a scos afară din temniţă. Nişte credincioşi, în taină, au luat lanţurile şi au văzut că au mare putere tămăduitoare, de la trupul Sf. Petru. (Olteanu, CPR, pag 56, Vieţile Sfinţilor, pag. 664,665)
Deci, evident, un „artefact”, probabil că se afla în Depozitul 4, adică în subsolul Bibliotecii din Alexandria. Poate, împreună cu Lancea Destinului și Sfântul Graal.
Sfântul Petru, păstrătorul cheilor Paradisului şi cel căruia Iisus i-a poruncit „tu să-Mi urmezi Mie”, adică să ţină seama de ceea ce a spus Învăţătorul, (să ne amintim că Petru „piatra” s-a lepădat de Iisus de trei ori în acea noapte) nu să facă Biserică şi să devină Papă cum a întors-o Biserica Universală ca să-şi creeze o bază divină, ei bine, Sf. Petru are, în concepţia populară o legătură strânsă cu lupii. Lupii sunt câinii lui Sân Petru, se spune în popor.
Îmi vin în minte atâtea legende şi poveşti frumoase auzite aici, în ţara noastră, sau în Balcani, sau la armeni, sau la ruşi, până la evrei și persani, că nu ne-ar ajunge timpul până la Sfinţii Paşti. Căutaţi aceste istorii şi citiţi-le, vă îmbogăţesc sufletul cu adevărata avere, „folklore-ul”, înţelepciunea noastră populară.
Legenda spune că acum, zilele acestea ale anului, Sf. Petru stă la sfat cu lupii, cam trei zile, cele trei zile dacice, şi le hărăzeşte fiecăruia ce să prade în anul ce vine. Episodul aminteşte de Zamolxe, care stătea la sfat cu Lupul Şchiop, de una, de alta, de vremurile care au fost și ceea ce o să vină.
Redutabilele carnasiere au avut o legătură ciudată şi aş putea spune chiar prietenoasă cu omul de la sfârşitul neoliticului. Haita de lupi şi echipa de vânători se ajutau, reciproc, uneori. Omul devenise cel mai redutabil prădător, suliţa cu vârf de silex, primele arcuri simple, toporul sau maiul de piatră erau arme necruţătoare. Ierbivoarele mici, căpriorul, iepurii, uneori chiar zimbrul, mamutul, sau chiar marile feline şi temutul ursus spelaeus cădeau în faţa armelor şi a strategiei de vânătoare a oamenilor, strategie împrumutată de la haita de lupi.
Rudyard Kipling, în delicioasa lui „Carte a junglei” face, de fapt, o satiră socială, o fabulă a partidelor politice britanice, organizate ca o haită, de la lupul alfa, şeful partidului, la ultimul venit. Organizare care dăinuieşte şi astăzi, oriunde este un partid politic, adică o haită de prădători, puşi numai pe jaf şi înavuţire.
Încep să mă gândesc dacă la o țară mică și sărăcită ca a noastră nu ar trebui să fie doar două mari partide, mari și late. Acest lucru ar rezolva multe lucruri în politica din România și ar fi și după modelul marelui licurici.
Vedeți, dragi lupi, padawani și hobbiți, astrologia nu este o știință exactă. Se bazează pe statistici corelate de mii de ani și pe interpretarea subiectivă a astrologului. Eu nu primesc telefoane de la generali și nu sunt sub acoperire. Îmi fac temele cinstit, calculez și mă uit prin cronologii până noaptea târziu. Asta fac tot timpul, fac tema, calculez, mă documentez, găsesc algoritmul, interpretez și scriu o propoziție, o frază.
Calculele și șirurile de evenimente dau calitatea probabilă a evenimentului care urmează să se producă, dar interpretarea aparține în întregime astrologului. Nu este meritul meu, ci a astrologiei științifice creștine pe care o practic, care se dovedește superioară oricărei altei școli de astrologie. Este foarte grea, prcticată de foarte puțini în lume, probabil de aceea dă și rezultate, munca duce întotdeauna la succes, dacă este făcută cu inteligență, dedicație și competență.
Mă întrebați, mulți dintre domniile voastre, dragii mei lupi, padawani și hobbiți, ce părere am despre cutare astrolog, sau astroloagă, sau despre un numerolog la modă. Nu am nicio părere, nu am televizor (de fapt am, dar este împachetat într-o pătură) și sursele mele de informație sunt peste mări și țări. Să nu uitați că sunt un pustnic în rodaj, fără viață socială. Dar o să vă spun ceea ce spunea Jonathan Cainer, prietenul meu, Dumnezeu să-l odihnească, cel mai de succes astrolog din lume, sub aspectul încasărilor, în 27 de ani a strâns o frumoasă avere de 17 milioane de £ scriind 28.000 de cuvinte pe săptămână.
Eu scriu mai mult, dar se pare că sunt făcut dintr-un aliaj mai tare. Jonathan a fost cel mai bine plătit jurnalist din Marea Britanie. L-am ajutat și eu, era văduv și avea șase copii de crescut și am proiectat pentru el un trust astrologic internațional, în 18 limbi, cu multe platforme online, pe care el l-a făcut operațional și a câștigat milioanele cu el! Astăzi moștenit de nepotul lui, Oscar.
Dar, efortul imens l-a ucis - la 58 de ani l-a lăsat inima. El spunea că numerologia este o scamatorie de salon, după o masă îmbelșugată și că ”astrologii” care apar la tv, sunt marea majoritate performeri, nu astrologi. Nu știu dacă să fiu de acord, sau nu, cu el, repet, de peste 15 ani nu am tv - dar și eu am apărut vreo cinci ani, zi de zi, la tv, însă nu am reușit să schimb cu nimic modul de reprezentare al astrologiei de către populație. Sigur, previziunile mele sunt destul de exacte și pot aminti poate o sută de previziuni exacte, care s-au adeverit în decursul ultimilor trei decenii, să zicem. Repet, metoda este de succes!
Iată v-am dat destule motive ca să consultați horoscopul calculat, întocmit și interpretat de mine. Și vă mai dau un motiv major, trebuie să fiți pregătiți, prevenit înseamnă pregătit, mai aveți o șansă, mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 16 ianuarie 2024
BERBEC Emoţional ai dori să-ţi discuţi problemele personale cu cineva de încredere. Crezi că poţi uita vechile tale probleme şi frustrări şi să „începi o viaţă nouă”. Astăzi nu pleca la drum lung! Nu da bani cu împrumut, pentru că dacă îi dai astăzi sau chiar mâine, nu o să-i mai vezi niciodată înapoi. În această perioadă trebuie să te bazezi mai mult pe judecata rece decât pe trăiri, intuiţii şi sentimente. Mai ales nu da curs furiilor de moment sau nu exagera importanţa şi repercusiunile unor informaţii din presă. Presa minte din interes sau din prostie. Treburile de rutină le faci, însă, bine şi temeinic. Nu te avânta pe tărâmuri şi domenii necunoscute. O seară mai tensionată, nu primi nici o provocare.
TAUR Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile în familie, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerul de viaţă. Zâmbeşte şi nu da replica imediat! O zi profitabilă prin veştile şi informaţiile pe care le primeşti. O veste bună şi una rea. Pe care vrei să o primeşti prima? Stelele îţi sugerează să-ţi faci ordine în suflet şi în sertare. De cand nu ai mai fost la teatru? Dar la un spectacol bun, în general vorbind? Du-te în seara asta! În orice caz tot ceea ce vei începe pare lovit de inconsistenţa perioadei, adică nu ai voinţa şi putinţa să le duci la bun sfârşit. Starea aceasta se prelungeşte până la sfârşitul săptămânii. Ocupă-te, deci, de cultură şi artă!
GEMENI Utilizează orele de lumină pentru treburile cotidiene. Ia deciziile care se impun încă de dimineaţă. Pe seară ocupă-te de programul tau obişnuit, poate du-te la un spectacol, sau la sală! Astăzi se pot întâmpla multe chestii neplăcute dacă nu eşti atent şi vigilent. Statistic, pentru zodia Gemenilor cea mai neplăcută chestie este să te loveşti în colţul mesei când te repezi să răspunzi la mobil. O zi cam nesuferită. Evită enervarea şi lasă-i pe alţii să-şi rupă dantura. În astfel de ocazii lumea zice prostii considerate mai târziu fraze celebre de către posteritate. Marile personalităţi s-au ilustrat cu fraze scurte devenite celebre. Sigur o să găseşti ceva să zici, ești centură neagră în comunicare!
RAC Un horoscop foarte complex, cu multe aspecte, te îndeamnă la mai multă discreţie şi la o anumita diplomaţie cu anturajul, dar mai ales cu colegii de la birou. Zâmbeşte şi taci din gură! Evită să fii prea sensibil cu cine nu merită. Fii precaut în discurs şi promisiuni. Bioritmul este negativ. Adică, eşti depresiv, obosit şi cu gândul aiurea, fără putere de concentrare. O configuraţie aparte te îmbie în această perioadă şi încă câteva zile după, să te identifici cu propriile proprietăţi şi bunuri şi să cheltuieşti mult. Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, sa investesti utopic in propria imagine. De asemenea – vechea ta problema – femeile, sau bărbaţii, după gen şi caz. Cu o astfel de conjunctură trebuie să fii foarte atent, repet, foarte atent!
LEU Nu aştepta foarte mult mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, nimic! Ceva, o părere, o informaţie te avantajează, dar verifică, fii prudent, nu te repezi! Încă o zi dinamică, cu o desfăşurare aproape surprinzătoare. Eşti mereu surprins(ă) de cât de rapid poate să treacă timpul. Pentru unii dintre Lei este o zi benefică înţelegerilor de tot felul, semnării hârtiilor, contractelor, finalizarii situaţiilor cu caracter legal, sau orice este legat de jurisprudenţă. Nu trebuie sa faci din problemele altora cruciade proprii, dar nici să ignori pe aproapele tau care are cu adevărat nevoie de ajutor. Nu te enerva, nu reacţiona disproporţionat ci încercă să-ţi păstrezi calmul şi să lămureşti pe cei din jur cum stă treaba. Dacă nu te ajută, măcar să nu te impiedice.
FECIOARĂ De azi intri într-o periodă aglomerată, depresivă care nu este deloc pe placul tău şi te face să oftezi. Învaţă sa ceri ajutor, adică sa-i mai pui şi pe alţii la treabă. Păstrează-ţi umorul! Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp. Aspecte favorabile par că te avantajează mai ales în planul mental, al proiectelor, şi prin urmare logică, pe plan social.
Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare. Ziua nu este cea mai bună din tot anul, dar de departe nici cea mai proastă, asa încat o să te strecori prin iarna aceasta lungă şi medievală şi cam incertă spre seară care trebuie neapărat să-ţi îmbunătăţească bilanţul zilnic. Un film bun, o discuţie cu prietenii la un vin fiert, o cină plăcută cu toată familia – ceva de genul acesta care să-ţi încălzească inima şi să justifice aspectele favorabile astrologice.
BALANŢĂ Viaţa ta sentimentală nu este suficient de intensă pe cât ai dori. Astăzi trebuie să dai dovadă de discreţie şi eleganţă, ca să ai şanse reale. Domeniul sentimental este relativ bine aspectat, insistă! Cine se trezeşte de dimineaţă aceluia îi este foarte somn. Asta este toata filosofia şi ar fi bine să-ţi cruţi fortele incepand chiar de astăzi, pentru ca alţii nu prea se gândesc la asta. Astazi sinergia si configuratia planetelor te avantajeaza in dragoste si relatiile sociale, dar sunt mai putin favorabile la bani si glorie. Influentele planetare confuze şi amestecate ca o salată ghiveci libanez iţi indică să ai astăzi o atitudine placută şi să nu te enervezi fără rost!
Carisma personala, "magnetismul animal" cum spunea Franz Mesmer, este in creştere, dar trebuie să-l utilizezi cu abilitate şi inteligenţă. Se apropie nişte termene şi nu ai banii necesari. Vezi de pe acum de unde să faci rost, nu lăsa pe ultima zi!
SCORPION Ai avut timp suficient să reflectezi asupra celor întâmplate în ultimul timp şi este cazul să acţionezi. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Nu rata momentul potrivit! Chiar dacă „nimc nu este important”, dupa cum spune Kabbala, poţi realiza multe, lua decizii importante, clarifica nişte probleme. Astăzi trebuie să recuperezi ziua de muncă de ieri. Dar nu poţi, s-au aglomerat prea multe.
Partenerul tau se întoarce sau pleacă, nici el nu ştie. Atenţie, mare atenţie! Fii conservator şi precaut. Dă adevarata importanţă lucrurilor şi foloseşte propria scală de valori. Ai un umor excelent, un optimism solid, dorinţa să scrii, să comunici să citeşti, dar pe un fond de stres provocat de oboseală şi incapacitatea unui efort îndelungat. Evită să mai aprinzi ţigaretă după ţigaretă – fumatul este o plăcere sofisticată, nu un obicei nervos. Totuşi, seara plăcută şi relaxantă.
SĂGETĂTOR Totuşi, ceva se întâmplă, pentru că primeşti o veste, pe care, de fapt, nu o mai aşteptai! Cu gândul la rezolvarea unei probleme, poţi să uiţi un lucru important. Odihneşte-te mai mult. Chibzuiala, tactul si umorul de care trebuie să dai dovadă astăzi constituie un bun exemplu şi in viitor de cum se poate aplana o criză. Astăzi s-ar putea sa ai de mediat între două persoane din anturaj. De dimineaţă te asaltează nişte veşti. Ascultă şi analizează bine înainte să iei o decizie. Nu te lăsa „descifrat” ci introdu tot timpul noi date în jocul social care se numeşte afacere sau dragoste.
Cine este previzibil este uşor de condus. Poţi începe ceva nou, orice, sau poti finaliza proiecte mai vechi. În special amorul este bine aspectat, iar carisma personală atinge cote ridicate. Şi nu uita vorba veche : „ca să ajungi rege, trebuie să te comporţi ca un rege !”
CAPRICORN Toate drumurile sunt deschise! Eşti privit favorabil de conjunctură. Nu te grăbi, nu risca în promisiuni prea ambiţioase, astăzi trebuie să acţionezi cu seriozitatea caracteristică zodiei. O zi prietenoasă în care poţi să te relaxezi şi să laşi garda jos. Şi necazurile îţi par mai mici, sau începi să te obişnuieşti cu ele. Stelele favorizează cumpărăturile pe care le faci astăzi sau micile schimbări în ordinea lucrurilor. Ai o tendinţă către depresie şi tristeţe nemotivată şi o lene de lumea a treia, dacă creieraşul nu ar fi vigilent şi nu ar pune pe toată lumea la treabă. Atenţie la anturajul de sex feminin. Eşti în contradicţie şi pe curs de coliziune! Tu ai, însa, tendința să vorbeşti mai mult, să cauţi soluţii la problemele şi incertitudinile tale.
VĂRSĂTOR Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Implică-te mai mult în treburile casnice, dar nu neglija programul tău. Nu exagera, calea de mijloc, cumpătarea, este drumul de urmat! Exprimă direct şi hotărât ce ai de spus. Stelele te favorizeaza in achiziţionarea unor obiecte de îmbrăcăminte de sezon, poate de la solduri, pe care o sa le porţi cu plăcere, pentru că iţi stau bine. Peste două luni vine glorioasa primăvară chiar cu vremea si vremurile astea ciudate, capricioase şi chiar neplacute. Astăzi, nu vorbi, însă, fără să-ţi faci înainte un plan.
Foloseşte intuiţia, dar nu te lăsa purtat de ea. Disimulează-ţi cu iscusinţă intenţiile printre imagini frumoase, poetice şi pline de culoare. Apoi exprimă direct şi hotărât ce ai de spus. O zi obositoare, dar până la urmă chiar plăcută. Seară de cumpărături mici, poate în oraş, în compania celor dragi.
PEŞTI Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor apropiaţi, sau partenerilor de viaţă. Căldura sufletească şi investiţiile sentimentale făcute astăzi pot aduce armonie şi înţelegere. Astăzi, se pare că ai de suferit din cauza timpului capricios, din cauza gerului, ceţii, poate, dar şi din cauza unor situaţii obiective sociale. Luna declanşează unele situaţii la care te aşteptai mai puţin. Totuşi, ai o perioadă destul de bună pentru promovarea intereselor personale, pe seară, cu prietenii sau în familie. Poate îţi descarci sufletul, poate le spui şi lor ce se întâmplă. Poţi să te bazezi pe faptul că mai sunt mulţi oameni onorabili, cinstiţi şi drepţi în România, numai că ei nu apar la televizor. Şi bine fac!