Horoscopul lui Dom’ Profesor – 1 decembrie 2023. Ziua Națională, Anul Nou Dacic
- Radu Stefanescu
- 30 noiembrie 2023, 22:02
Lucrurile sunt clare, de acum ştii cine sunt amicii şi ostilii. Trebuie să faci noi strategii, atât în afaceri, în dragoste. Dar, de Ziua Naţională și de Anul Nou dacic, oferă-ţi un armistiţiu şi distrează-te!
Pe 1 decembrie s-au născut Ana Comnena, Woody Allen, Violette Verdy, Cezar Petrescu, Ion Brezeanu, Johnny Răducanu, Ştefan Radof, Florenţa Albu.
În calendarul creștin-ortodox sunt Sf. Proroc Naum și Sf. Filaret cel Milostiv.
Fără îndoială, ziua de 1 decembrie este deosebit de importantă, fiind legiferată ca Ziua Naţională a României. Dar este și Anul Nou Dacic.
Conform uzanţelor uniforme din astrologia globală, zodia României ar trebui să fie Săgetătorul. Regiunile istorice au, însă, fiecare, zodia ei. Sunt multe de discutat.
Parafrazând-ul pe Malraux: „Secolul XXI va fi al naţiunilor, sau nu va mai fi deloc!”
Cu toate că am militat deseori pentru o zi naţională care să fie în luna mai, celebrând Independenţa, după modelul american şi, de fapt, a majorităţii ţărilor, nu pot să nu accept şi logica celor care au stabilit ziua de 1 decembrie ca Zi Naţională a României.
Nu este vorba numai de evenimentul istoric de la 1 decembrie 1918, ci de ceva mult mai profund, poate mai important.
Se face legătura peste milenii cu Anul Nou dacic, care se pare că se serba în această perioadă, trei zile. Din seara zilei de 30 noiembrie până în seara zilei de 2 decembrie. Cu Sf. Andrei, protectorul României şi cu avatarul lui, Lupul Şchiop, eternul protector zoomorf al acestei părţi de lume, (prima data pomenit ca sfetnic al lui Zamolxe, ucenicul lui Pitagora), numită Grădina Maicii Domnului.
Este o concentraţie de sacru, de simboluri importante şi încărcătură emoţională deosebită, în aceste zile, care înseamnă ceva...
Poate cel mai interesant este faptul că pe 1 decembrie pomenim pe Sf. Prooroc Naum cel Învăţat. „În această zi, părinţii care ştiu puţină carte îşi pun copii la învăţătură, ca să se facă deştepţi şi domni” (Pamfile).
Şi nu întâmplător, un raport UNESCO, arată că naţiile care au cel mai înalt procent de şcolarizare au cel mai mare venit naţional pe cap de locuitor.
Aceasta este calea! „Învăţaţi, învăţaţi, învaţaţi – ceva trebuie să iasă!” – nu a spus-o Lenin, ci Cicero cu două mii de ani înainte!
În cei 12 ani care au trecut, numai repet, am tot scris despre Ziua Națională, în diverse feluri. Despre profeții pentru România am scris https://evz.ro/horoscopul-lui-dom-profesor-profetii-de-ziua-nationala.html.. Despre românii de pretutindeni am scris in https://evz.ro/sf-proroc-naum-cel-invatat-la-ce-viseaza-oamenii-de-zapada.html. Despre spusele starețului Dionisie despre România vezi https://evz.ro/horoscop-staretul-dionisie-2.html. Despre crezul meu despre România, vezi https://evz.ro/horoscop-ce-ti-doresc-eu-tie.html. Iar după cum aș fi vrut eu să fie construită România, iată: https://evz.ro/horoscopul-lui-dom-profesor-1-decembrie-2022-proiect-de-tara.html.
Aud că Herr Klaus Werner Johannis von Hermannstadt nu a invitat la Ziua Națională două partide politice, catalogându-le drept ”naționaliste”. E dreptul lui, el este gazdă de Ziua Națională. Așa i-a spus lui telecomanda de la UE, adică de la Berlin. Nu cumva îi este greu cu traducerea, naționalist, sau patriot?
A fi patriot înseamnă să-ţi iubeşti ţara şi să faci pentru ea ceea ce este mai bine! Ţara, patria, norodul, poporul, nu un sistem politic, sau un crez electoral, cine ştie ce partid de fripturişti, sau bigotisme politice şi/sau religioase! Ţara asta a exista de zeci de mii de ani, de la agatârşi şi daci până în zilele noastre, la pseudo-români. Cine sunt pseudo-românii? Altădată, o să vă explic, nu au intrat zilele în sac!
Să faci ceea ce, istoric şi spiritual, este bine pentru ţară. Să ai responsabilitatea şi inteligenţa să faci abstracţie de stăpânii trecători, de „tagma jefuitorilor” şi să duci ţara mai departe, cu cinste şi multă iubire.
Oare ţăranii noştri nu au mai dus vacile pe islaz şi ciobanii nu au mai plecat cu oile, pentru că ţara fusese invadată de romani, goți, cumani, huni, unguri, ruşi, nemţi, tătari, turci etc etc etc? Ba, bine că nu! Oare nu s-au mai construit case şi biserici pentru că ţara era condusă de comunişti? Ba, bine că nu, s-au construit sute de mii de locuinţe şi aproape cinci sute de biserici!
Să ai mândria patriotică a militarilor noştri care au căzut la datorie, ştiind că luptă împotriva unui inamic superior. Să ai viziunea mişcării de rezistenţă împotriva prostiei, vulgarităţii şi neromânismelor şi să faci, cu responsabilitate şi inteligenţă, ceea ce este bine pentru ţară, oriunde şi oricând! Şi spunând aceasta mă refer și la românii de pretutindeni, care, unii dintre ei sunt mai patrioţi, decât, de exemplu, senatorii şi deputaţii din ţară. Parol, mon cher!
Vedeţi, domniile voastre, eu vă scriu de aproape 12 ani de zile, aici în EVZ. Cine intră prima dată pe pagina mea, sau nu știe prea multe, nu o să înţeleagă nimic! Pentru că nu este un horoscop obişnuit, este „Horoscopul lui Dom’ Profesor”!
Horoscop? Da, aşa se face un horoscop adevărat, aşa se face acum pe la casele mari, aşa se făcea pe timpul în care astrologul avea doar un singur „client”: regele, împăratul, ducele, preşedintele, primul ministru etc.
Astrologul nu este un specialist îngust, nu este un mecanic auto al zodiilor, care vorbeşte în dodii, ci un polymath, un om enciclopedist care trebuie să ştie cât mai multe şi să aibă idei şi opinii în mai orice domeniu. Altfel, cum ar putea să aibă capacitatea şi cunoştiinţele să interpreteze o temă astrală complexă şi să dea sfaturile care să-l facă pe consultant să prevaleze, să câştige?!
Astrologul, pentru rege, era şi este un sfătuitor de taină, care avea un orizont de vedere, vast, cuprinzător, enciclopedic, nu doar un punct îngust de vedere sectorial, militar, politic, economic, social etc.
Aşa vreau, aşa mă oblig să fiu şi eu pentru domniile voastre, să vă dau sfaturile necesare, ca unor regi, ca să vă simţiţi bine, cineva se gândeşte la soarta domniilor voastre, se uită noaptea, târziu, la stele, cu telescopul, ca să vă găsescă drumul cel mai bun, corect, în viaţă.
Dar, acum, sărbătoriţi Ziua Naţională și Anul Nou Dacic, distraţi-vă, dansaţi şi ciocniţi paharele de şampanie, chiar dacă țara este băgată în război de interese străine, iar suntem în tabăra greșită, dar vedeți, domniile voastre, greul abia începe... spuneam acum mai mulţi ani şi nu pot decât să repet. În România, mereu începe ceva greu, oare de ce? Poate unde nu suntem conduşi de patrioţi, ci de „tagma jefuitorilor”? Bună întrebare!
Nu o să vă spun "La mulţi ani!", aceasta este o formulă nouă, modernă, la mulți ani de care, ca anul acesta? Altă întrebare bună! O să folosesc urarea strămoşească, de la daci, doar mâine este o altă zi:
"Români, să fiţi sănătoşi, oriunde vă aflaţi. Trăiască România!"
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 1 decembrie 2023
BERBEC Zodia ta este în aspecte bune cu Soarele şi Luna ceea ce îţi avantajează domeniul sentimental şi îţi amplifică capacitatea de a te distra de Ziua Naţională și de Anul Nou dacic! O zi bună, care poate deveni şi mai bună dacă gândeşti pozitiv şi nu te repezi. Mai pe seară, o veste bună despre o călătorie şi nişte bani. Adesea, şi astăzi este unul dintre acele cazuri, soluţia problemei se gaseşte în analiza atentă a descrierii faptelor, aşa că analizeaza situaţia cu multă atenţie. Astazi coopereaza, dar atentie la confesiuni.
TAUR Majoritatea scenariilor, atât de distracţie cât şi in viaţa personală, suferă din cauza întârzierilor produse de Saturn. În această zi de sărbătoare naţională stai liniştit, nu exagera! Poate că ar fi bine, dacă îţi permite punga, să faci cumpărăturile pentru Moş Nicolae încă de astăzi, direct de la producător – măcar ştii ce cumperi. Proiectele începute astăzi pot aduce rezultate excelente. Atenţie la presă şi la reţelele de socializare, poţi avea unele date de excepţie, de Ziua Naţională și Anul Nou dacic. Nu le pierde!
GEMENI Nu-i copleşi pe cei din jur, nu-ţi impune astăzi părerile cu orice preţ, chiar dacă ai dreptate. De Ziua Naţională lasă şi pe cei din jurul tău să ia atitudine! Libertate pentru toţi! Conjunctura astrologică nu este foarte prielnică în abordarea unor persoane din sfera sentimentală a preferinţelor tale nemărturisite. Aşa că lasă pe după Ziua Naţională! Concentreaza-te, lasa confuzia pe alta data. Confuzie care iti sta bine uneori. Uneori, nu mereu!
RAC Prea multă ipocrizie, prea multe minciuni. Te doare capul, la propriu şi figurat şi cauţi linişte şi concordie. Stai, în ziua aceasta de sărbătoare, în mica vacanță, împreună cu cei pe care îi iubeşti! Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără cheltuieli nejustificate. Perioada îţi este prielnică, în general în această zi de sărbătaore naţională; cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, astazi veţi evita neplăcerile. O petrecere, o masă cu familia sau prietenii, de Anul Nou dacic, acasă, iti poate da unele indicii pretioase.
LEU Dacă încă îţi mai cauţi sufletul-pereche, astăzi mai ai o şansă. În spaţiul virtual sau foarte real, poţi avea o întâlnire interesantă sau chiar promiţătoare. Dar, nu te grăbi, fii atent! Uneori ai nevoie de putina solitudine. Este o perioadă perfectă să-ti iei ceva de citit sau un joc nou, acasă şi sa te bucuri de căldura caminului, sau mai bine zis de ceea ce plăteşti că ar trebui să fie căldură. Evită împrumuturile de bani sau orice cheltuială importantă, de Ziua Naţională. Ultima parte a zilei îţi poate aduce surprize plăcute, veşti de departe.
FECIOARĂ O zi plăcută, de Anul Nou dacic. Sensibilitatea ta emoţională te face să apreciezi sărbătorile. Aşa ai simţământul reconfortant că faci parte din ceva mare, important şi preţios! Aspectele benefice sunt în cumpană astăzi cu influenţe mai puţin favorabile, asa că astăzi ai o zi obositoare, dar placută! Acasă, sau unde eşti, fii pragmatic şi nu contrazice pe cei din jurul tău. Un zâmbet şi atât, este mult mai indicat. O zi bună în care este bine să vorbeşti mai puţin şi să asculţi mai mult. Poţi afla o mulţime de noutaţi care iţi vor fi de folos.
BALANŢĂ Anumite informaţii din presă te descurajeză, dar cu puţin bun simţ şi refuzând complicatiile inutile, poţi să rezolvi! Concentrează-te pe problemle tale şi distrează-te, e Ziua Naţională! Trebuie să fii iscusit şi diplomat, să arăţi consideraţie şi spirit de cooperare, pentru ca să eviţi o mica decepţie. Probabil cineva nu-şi respectă cuvântul, fapt care a început să devenit regulă. In general ziua îţi este favorabilă, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Mai pe seară, o cină plăcută şi rafinată, cu şampanie, în ton cu Ziua Naţională și Anul Nou dacic!
SCORPION Astăzi zâmbeşti larg şi îi lauzi pe cei din jur! Se pare că ai găsit filonul stării de bine, al gândirii pozitive. Nu te abate de la programul pe care l-ai stabilit pentru Ziua Naţională! Promovează propriile interese, bazându-te pe prietenii vechi. Astazi eşti plin de energie - energia de care ai atâta nevoie. Pe de altă parte este bine să foloseşti cât mai multe ocazii şi să te relaxezi. Pe total: bune rezultate în domeniul relaţiilor umane şi ale relaţiilor sociale!
SĂGETĂTOR Este evident, pentru toţi din jurul tău, că eşti într-o formă bună. Mai ai de convins o singură persoană: pe tine însuţi! Neîncrederea în forţele proprii este un vechi defect de al tău! De Ziua Naţională o oportunitate ţi se oferă, aşa că fă bine şi nu-i da cu piciorul. Stăpâneşte-ţi remarcile ironice şi criticile la persoană. Vremea în schimbare, capricioasă, iţi dă nelinişti care nu sunt ale tale. Scutură-te de ele şi regăseşte-ţi optimismul şi buna dispoziţie pentru Anul Nou Dacic!
CAPRICORN O zi de sărbătoare cu discursuri sforăitoare şi cu o impresie ciudată de “déjà vu”. Totuşi, o veste, o impresie generală, care îţi pare a fi bună! Poate, poate, să sperăm că Dumnezeu nu Şi-a întors Faţa de la noi! Astăzi ai uşurinţă în exprimare. Regăseşti un obiect pe care l-ai crezut pierdut. Sinceritatea şi spontaneitatea ta cuceresc imediat, doar ai tot interesul să fi plăcut de toată lume. Lucrurile sunt foarte clare şi simple dacă doreşti să te simţi bine astăzi! Zâmbeşte şi... atât!
VĂRSĂTOR Nu merge totul în sensul pe care-l vrei tu. Nu te întrista, Ziua Naţională îţi aduce şi veşti bune. Ai dori pace, sănătate şi belşug pentru toată lumea. Ai un suflet bun, Domnul ştie! A doua zi liberă din triada dacică a Anului Nou şi Ziua Naţională! Trebuie să sărbătoreşti, neapărat! Stelele favorizează o seara relaxantă şi odihnitoare. Cerul înstelat deasupra şi adevărul in inimă - daca adaugi şi puţin mai multă dragoste ai tabloul zilei de astăzi pictat de astre!
PEŞTI Lucrurile sunt clare, de acum ştii cine sunt amicii şi ostilii. Trebuie să faci noi strategii, atât în afaceri, în dragoste. Dar, de Ziua Naţională și de Anul Nou dacic, oferă-ţi un armistiţiu şi distrează-te! Ai timp, în sfârşit, este o zi liberă şi pentru tine, să stai de vorba îndelung cu prieteni pe care nu i-ai vazut de mult şi pentru care eşti gata să pui masa. Evită, pe cât poţi, grijile şi enervarile, nimic nu este mai important pentru sănătate decat o judecata clară şi echilibrul interior. Până la urmă o zi blândă faţă de tine, pe care o meritai după o perioadă mediocră!