170 de ani de la atacul pompierilor împotriva turcilor, în Dealul Spirii. Horoscop

170 de ani de la atacul pompierilor împotriva turcilor, în Dealul Spirii. Horoscop

Horoscop Românul, conservator și tradițional, a dat sufletul europeanului, folclorul, „înţelepciunea populară”. Într-o Europă Unită nu trebuie să se piardă diversitatea naţională. Ea, diversitatea naţională, a făcut din europeni cuceritorii lumii!

13 septembrie

 

Horoscop Pe 13 septembrie s-au născut Claudette Colbert, Jacqueline Bisset, John Pershing, Milton S. Hershey, Sergiu Al-George, Bela Karoly, Sofia Vicoveanca, Edgar Papu.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Horoscop Tradiţional, în "Kalendar" Ziua Ursului, fiind ultima zi din an dedicată acestui animal de temut. Vremea se răceşte şi în curând ursul trece în starea de hibernare, atât de invidiată de oamenii neoliticului care trebuiau să se lupte în continuare cu iarna nemiloasă şi fiarele flămânde.

 

Interdicţiile sunt numeroase şi pedepsele severe pentru nerespectarea lor. Amintim că nici vacile nu se mulg, iar după ce Soarele trece de amiază este strict interzisă munca de orice fel.

 

Românul, conservator și tradițional, a dat sufletul europeanului, folclorul, „înţelepciunea populară”. Într-o Europă Unită nu trebuie să se piardă diversitatea naţională. Ea, diversitatea naţională, a făcut din europeni cuceritorii lumii!

 

Horoscop "Evenimentul Zilei" de 13 septembrie este legat de... ciocolată. În această zi, în anul 1857 s-a născut Milton Snaveley Hershey "omul de ciocolată" care, în anul 1903, construieşte, în SUA, cea mai mare fabrică de ciocolată din lume, ca să fabrice "batoanele de ciocolată Hershey", binecunoscutele "tablete de ciocolată" de astăzi. El pune bazele Fundaţiei Hershey, prin care imensa sa avere a fost folosită pentru educaţia şi ajutorul copiilor sărmani.

 

Pe 13 septembrie 1909 a fost premiera operetei "The Chocolate Soldier", la New York. Un imens succes! Melodiile "My Hero" şi "Falling in Love" se mai cântă şi astăzi, sigur, sub diverse alte ritmuri şi aranjamente muzicale.

 

Autorul romanului "Charlie and the Chocolate Factory" (1964), Roald Dahl,  care l-a avut model pe Hershey, s-a născut tot pe 13 septembrie. Probabil că vă amintiți de filmul ”Charlie and the Chocolate Factory” din anul 2005, un recital actoricesc de neuitat al lui Johnny Depp. Așa că mă grăbesc să-mi fac o ciocolată fierbinte cu cacaoa ”Hersheys Cocoa” care îmi pare cea mai bună din lume. Serile sunt reci în Prahova submontană, de două zile am făcut focul în sobe, iar dacă vrei să stai seara în șezlong și să observi cerul, așa cum fac eu, îți trebuie pături, îmbrăcăminte groasă și o băutură caldă. Apar stelele, întâi misterioasa, dar luminoasa Vega, alfa din Lira, chiar deasupra capului, apoi hotărâta Altair, alfa din Vulturul, apoi malefica Deneb, alfa din Lebăda. Triunghiul de vară, după cum se spune. Apoi apar în ordine și disciplină tote celelalte, milioane și miliarde de stele. Printre ele pe ecliptică, ochii mereu deschiși ai zeilor, cum spuneau sumerienii, adică planetele din Sistemul Solar. Cele vizibile, adică Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Mercur. Și apoi Luna... cel mai apropiat corp celest. Sunt semne, ordinea acestă cosmică are un plan, un Creator! Tare aș dori să pot înțelege pe deplin glasul stelelor. Cosmosul strigă la noi, ne avertizează, ne sfătuiește, ne mustră, dar noi, oamenii, nu înțelegem, nu auzim. Astrologia este un pas, infim și imperfect, spre înțelegerea faptului că umanitatea face parte din Cosmos și se supune legilor spațiului. Sunt tare mulțumit când un om de știință, astronom, astrofizician, sau cercetătpr SETI, are timp și deschiderea ca să mă întrebe despre una și despre alta, probleme de astrologie clasică, ca să-și verifice ipotezele științifice. De exemplu, problema petelor solare. De peste cinci mii de ani, poate șase mii de ani, astrologii știau că petele solare produc daune și pagube. Ce daune, care pagube? Nu s-a știut, până acum câteva decade. Astrofizicienii și astronomii au descoperit recent, în a doua jumătate a secolului XX, că petele solare sunt asociate cu enorme erupții solare care aruncă în spațiu cantități inimaginabil de mari de radiații. Dacă lovesc Pământul, aceste radiații produc daune și pagube, acum, în prezent, prin perturbarea telecomunicațiilor și a dispozitivelor electronice. Ați realizat despre ce este vorba? Ca să enunți că petele solare produc daune și pagube, trebuie să ai un nivel tehnologic egal, sau superior, cu cel actual. Dar acest lucru se știa acum aproape șase mii de ani! Se poate specula că multe dintre obiectele anacronice, tehnologii și cunoștințe, științele secrete, inclusiv, și, poate, parțial, astrologia, provin de la o civilizație anterioară, foarte dezvoltată tehnologic, care descoperise mecanismul prin care Cosmosul influențează Pământul. O știință a unor titani, care se credeau aidoma zeilor!

 

 

Dar, 13 septembrie este, în România, Ziua Pompierilor. 13 septembrie a fost ales pentru episodul glorios, de acum exact 170 de ani, dar foarte neclar, la fel ca multe episoade din decembrie 1989, a atacului pompierilor din Dealul Spirii, de dimensiunea unei companii, împotriva unei întregi armate otomane care intra în Bucureşti să stingă Revoluţia din 1848. În timpul revoluţiilor logica nu-şi are rostul şi arta militară, ierarhia de comandă, sunt deseori ignorate.

 

Dar în acele timpuri cuvintele de patriotism, onoare militară, responsabilitate, jertfă pentru patrie nu erau cuvinte goale sau... fără conţinut, chiar jignitoare, ca în prezent. Oamenii aceia au murit, și-au făcut datoria până la capăt, militari fiind, s-au sacrificat, ca să facă o Românie modernă, să o ducă copiii lor mai bine!

 

În weekend, căutând pentru unul dintre oaspeți ceva anume, prin multele pachete, am dat, din nou, peste manuscrisul tatălui meu, ”Istoria României în Zece Volume” operă capitală pe care se angajase să o publice Iosif Constantin Drăgan. Nu au reușit, i-a chemat Șeful cel Mare, la El.

Altă dată, în decursul anilor, v-am spus o legendă, o poveste despre bătălia din Dealul Spirii, pe care o știam și eu. În Wikipedia este o versiune inexactă, probabil scriptul vreunui film de al lui Sergiu Nicolaescu, numai adevăr nu este.

Iată, în cele ce urmează ceea ce a scris tatăl meu, elev al lui Nicolae Iorga, pilot pe avioane de asalt în WW2, apoi cel care împreună cu inginerul Lăzăroiu au transformat ”Radio Popular” în ”Electronica” în anii 50’, secretar al Academiei și coordonatorul ”Istoriei României” din anul 1964, cel care a făcut muzeele în țara asta și a strâns materialele pentru Muzeul Național, ca apoi să fie doar un modest muzeograf la Muzeul Orașului București – comuniștii nu i-au iertat niciodată sângele de boier. Pe baza documentelor epocii, până la mine toată familia mea, de cinci generații, a fost formată din mulți arhivari, dedicați înscrisurilor și studiului lor. Politicienii României războiului rece l-au folosit și apoi l-au aruncat ca pe o coajă de banană, spunea, râzând, tatăl meu. Iată:

”A doua intervenție turcească a avut loc pe 13 septembrie 1848, miercuri, zi de post. Trupele otomane, împărțite în trei coloane au pornit asupra capitalei. La Bariera Podului de Pământ, mulțimea, mahalagii bucureșteni, civili neînarmați, cam la câteva sute, nu mai mult de o mie, au blocat drumul. Păgânii și-au croit drum cu săbiile și lăncile prin mulțime. Câțiva bucureșteni au fugit după ajutor la agie, unde era roata de pompieri, ostași buni și iubiți de populație. Pompierii, în număr de 172 de militari au părăsit în grabă cazarma, cu armele de război și baioneta pusă. Sub comanda parucicului Pavel Zăganescu. El a ordonat o rută ocolitoare ca să le cadă turcilor în spate, pe la Dealul Spirii. 

Acolo se petrecea o altă dramă. O coloană de turci a cerut predarea cazărmii de acolo, a Regimentului 2 de linie, infanterie. I-a răspuns boierul și patriotul, colonelul Radu Golescu, că un militar este mai mulțumit dacă moare cu arma în mână, decât să o predea. Surprins plăcut de curajul românilor, Fuad-efendi a poruncit trupelor să aștepte, să se rezolve incidentul pe cale diplomatică.

Peste această situație pică compania de pompieri, întărită cu câteva sute de civili bucureșteni, înarmați ca vai de lume, dar puși pe fapte mari. Fără multă vorbă, noii veniți îi atacă pe turci, care răspund la foc. Din cazarmă începe să tragă Regimentul 2 de linie, infanterie și elemente din Regimentul 1 de linie, infanterie, cam la totalul de 750 de militari. În iureșul atacului la baionetă românii îi dovedesc pe turci și le capturează o bună parte din tunuri, pe care le folosesc contra otomanilor. Dar celelate două coloane de turci, auzind bătălia, s-au îndreptat în fugă acolo și i-au alungat pe români. Bătălia a fost foarte sângeroasă și a durat de la patru ceasuri și jumătate până la șapte ceasuri de seară. După sursele turcești numărul militarilor și a civililor înarmați, români, a fost între 900 și 1.200. Românii au avut 48 de morți și cam o sută de răniți. Turcii au avut un efectiv de 6.645 de militari din care au pierdut 158 morți și 436 răniți.

Roata, compania de pompieri, cei care au rămas în viață, sub comanda singurului ofițer supraviețuitor, sublocotenetul Dincă Bălășeanu, s-a retras la Rîureni, la tabăra generalului Gh. Magheru, ca să continue lupta. Ulterior, Dincă Bălășeanu, cu un grup mic de pompieri, a trecut munții și a devenit centurion în armata revoluționară condusă de Avram Iancu.”

 

Nu comentez, cu toate că aș avea multe de spus, vă las pe domniile voastre, dragi lupi, padawani și hobbiți. Dacă aveți ceva de spus, numai la dom.profesor@gmail.com. Dar ceva tot am de spus. Acum 170 de ani românii și-au vândut scump pielea, pentru un român au căzut cel puțin trei turci. Roata de pompieri de acum 170 de ani s-a comportat ca o forță de jandarmi, în apărarea și în sprijinul populației, cu care a cooperat. Ce se întâmplă în prezent, tot în București, după 170 de ani, cum se comportă jandarmii, poliția, serviciile, forțele care ar trebui să fie în sprijinul și apărarea poporului? Bună întrebare!

 

Oameni buni, fraţilor, dragi lupi padawani şi hobbiţi am primit iarăşi multe, foarte multe întrebari. Lumea este neliniştită, se întâmplă multe lucruri, iar presa isterică, anarhistă și antinațională vă sperie constant cu ”fake news”. De ce, oare? Bună întrebare!

 

O să răspund, sigur că o să vă răspund. O întrebare, un răspuns, fără abonament și conversații inutile. Aveți puțintică răbdare, vorba lui Caragiale, universal și etern, o să vă răspund la toată lumea, doar nu au intrat zilele în sac, vă asigur, pe onoarea mea, parol, din nou vorba lui Caragiale, că mâine este, în definitiv, așa spunem cu toții, o altă zi!

 

☼     ♂     ♀

    

horoscop

 

BERBEC  Oferă-ţi o pauză. Poate la o prăjitură, cu o prietenă şi cu amintiri plăcute. Evită, astăzi, discuţiile cu membrii familiei, cu anturajul foarte apropiat sau cu partenerii de afaceri asupra proprietatilor comune. Dacă ai vreo idee, pune-o in aplicare fără multe consultări şi discuţii sterile. Pe de altă parte apare un aspect malefic, o cuadratura, dar se poate să fie doar o influenta negativa generala, o perioada mai neconfortabila care se intinde pe cateva zile, o indispozitie ca sa zicem asa, si mai putin un necaz concentrat. Seară confortabilă, poate la un film nou, sau la o vorbă cu familia sau prietenii.

 

horoscop

 

TAUR   Lumea de astăzi este superficială, aşa că trebuie să arăti bine, ca să te simţi bine. Astăzi nu fii zgârcit degeaba, trebuie sa te îngrijeşti şi să te îmbraci bine. Nu pleca la drum lung! Din întâmplare sau tocmai ăsta este geniul zodiei, reuşeşti mai întotdeauna să te găseşti la locul potrivit şi la momentul indicat, fie că este vorba de bani, profesie, legături sociale sau amor. Cu Mercur afectat, s-ar parea că ai capul mare şi limba împiedicată. Nu te băga, când nu trebuie! Dar pe termen mediu, adică pe ce a mai rămas din săptămâna asta, gândind strategic, lucrurile se mai aranjează. O propunere sau o ofertă te poate face să nu mai dormi noaptea. Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că ai întârziat, ca întotdeauna!

 

horoscop  

 

GEMENI   Informaţiile primite de tine au o latură economică şi una sentimentală, depinde numai de tine să tragi foloasele care te avantajează. Însă, astăzi şi mereu, nu amesteca plăcutul cu utilul! Ziua de azi este sub semnul discuţiilor neterminate. Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus. Nu ai timp să stabileşti ceea ce doreai, de fapt. Astăzi, comunicarea suferă. Aspecte favorabile afacerilor şi deciziilor importante. De asemenea o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul realizărilor.

 

horoscop

RAC   Ca rezultat la efortului trecut şi al hărniciei tale, astăzi ai o veste bună despre o posibilă îmbunătăţire a statutului tău la serviciu. Sau o veste bună despre familie, rude, prieteni. Altfel, îngrijiri, cosmeticale, masaje şi sauna cât te ţine punga. Şi reparaţii la instalaţiile casei, acoperişul, aerul conditionat, garajul, ca să nu mai vorbim de mașină care-i trebuie cauciucuri şi reparate suspensiile. Asta în cazul în care posezi inventarul de mai sus, că doar nu o să te apuci să repari metroul! Profesional treburile par să meargă ceva mai bine, dacă nu ai fi tot timpul fascinata de găsirea formulei care să te umple de bani.

 

horoscop

 

LEU   Există un procent mare de imperialism leonian în caracterul tău, dar astăzi trebuie să fii mai flexibil, încearcă să convingi anturajul prin paşi mici, fără să dai dovadă de totalitarism. Proiectele începute în această perioadă, în această zi, adică, pot aduce rezultate excelente. Totuşi, este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doreşti să cumperi obiecte de folosinţă îndelungată, în special electrocasnice. Evită imprumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc – în această perioadă eşti sănătos dar nu şi norocos. Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii. Primeşti ajutorul solicitat de la rude şi prieteni.

 

horoscop 

 

FECIOARĂ Astăzi ai ceva de sărbătorit, poate ziua de naştere, stelele au fost bune cu tine, aşa că s-au hotărît să-ti îndrumă paşii, mai spre seară, spre un loc unde poţi să te distrezi foarte bine! Trebuie să dai dovadă de calm, toleranţă şi răbdare pentru ca să anulezi aspectele mediocre, plictisitoare, care influenţează semnul zodiacului. In orice caz nu te poţi baza pe nici un ajutor: rezolvă problemele singur(ă). Informaţiile contradictorii creează dileme. Aşa ca ai ce rezolva! Perioada zilei de astăzi te ajută să te înţelegeţi mai bine cu cei apropiaţi şi aşa cum spuneam, poate duce la o petrecere, poate, pe seară!

 

horoscop

 

BALANŢĂ   Eşti prea obosit şi este doar joi, până la weekend mai este! Este o situaţie obiectivă, nu te stresa inutil, păstrează-ţi calmul şi aşa poți găsi soluţia optimă la problemele tale. Creezi armonie în jurul tau şi de aceea eşti acceptat de anturaj! Nu-ţi face griji inutil, viitorul îţi este favorabil! Perioada este, de asemenea, favorabilă pentru începerea unor proiecte sau afaceri noi, dar numai după un bilanţ adevărat, mai ales în faţa oglinzii. Arăţi bine – o duci bine! Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Este posibil sa primesti niste vesti si sa te nelinişteşti din cauza unor probleme sentimentale. Totul se rezolvă cu bine, din fericire.

 

horoscop

 

SCORPION   Jupiter, Venus și Luna, în zodie, bine aspectate, îţi aduc azi posibilitatea rezolvării unei probleme de duo, de de familie, care nu putea fi soluţionată până acum. Trebuie să te decizi dacă începi aprovizionarea de toamnă, sau laşi pentru weekend. Trebuie să schimbi culcuşul pisicii, unde oare? Trebuie să decizi să schimbi pământul la flori și să îţi iei ceva de îmbrăcat, trendy. Trebuie să schimbi monitorul şi cu ce? Marte, planeta ta, intră în aspecte favorabile, ceea ce îţi măreşte interesul pentru detalii şi îţi creşte exponenţial consumul de ţigări. Anumite amintiri recente şi nu prea, nu-ţi dau pace.

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR   Îţi multiplici eforturile ca să găseşti noi piste, direcţii interesante de dezvoltare. Atât în domeniul profesional, cât şi în cel sentimental. Înregistrezi întârzieri care te îngrijorează! Incepi ziua cu greutate și o sa tragi de tine toata perioada, pentru ca ai de facut niște comisioane familiale, sau afaceri personale. Care nu îți fac nicio placere… cum ar fi, de exemplu, să duci la fisc tot felul de hârtii aiurea, ca să-ţi ia degeaba banii munciţi! Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze!

 

horoscop

 

CAPRICORN  Nu te încărca, nu-ţi schimba programul, cu banalităţi, cu lucruri neimportante, consumatoare doar de timp şi resurse. Nimeni nu te ajută dacă nu primeşte ceva în schimb, măcar o mulţumire!  Nu te implica în conflicte deschise cu semnele de apă.  Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil.  Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni! Este, de asemenea, o perioadă favorabilă pentru afacerile şi reuniunile de familie, sau o seară plăcută cu prietenii.

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR  Astăzi, nu mai bate atât lumea la cap şi partenerul de viaţă în special. Au şi ei limita lor de suportabilitate! Când vrei, poţi să fii încântător şi nimeni nu-ţi rezistă. Hai, fii încântător! Ai ocazia sa-ti faci ceva duşmani in plus, daca vei relata cu lux de amanunte, in cercul prietenilor, care este portretul-robot al unui ratat. Cu toate ca totul pare o mare comedie, sau un scenariu care nu a fost bine montat, te complaci în continuare in jocul acesta, fie că este la serviciu, fie amoros. Nu eşti deloc mulţumit!

 

horoscop

 

 

PEŞTI  Ambiţiile şi proiectele tale sunt pe drumul critic. Dar nu schimba nimic, concretizarea planurilor tale se vor face prin metodele şi procedeele obişnuite. Trebuie, doar, să mai ai răbdare! O zi inspirată, mai ales pentru promovarea intereselor personale. Evită să amesteci lucrurile. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Sprijină-te pe prieteni. Un prieten, la rândul său, îţi solicită ajutorul. Un eveniment îţi reţine atenţia. Analiza ta este încă o dată justă, trebuie să-i dai curs, aşteaptă, însă, momentul favorabil.

 

horoscop