Horia Tecău intervine în cel mai recent scandal din lumea tenisului: „Am vorbit cu Simona. Aş paria cariera mea că nu a luat nimic conştient”

Horia Tecău intervine în cel mai recent scandal din lumea tenisului: „Am vorbit cu Simona. Aş paria cariera mea că nu a luat nimic conştient” Sursa foto: Horia Tecău Facebook

Horia Tecău s-a afirmat ca un mare jucător de tenis și a reușit să obțină rezultate importante mai ales în competițiile de dublu. La momentul retragerii, Tecău ocupa locul 19 în clasamentul ATP la dublu. Tenismenul a fost numărul 2 mondial, a câştigat 38 de trofee, dintre care trei de grand slam, Wimbledon, în 2015, și US Open, în 2017.

Căpitanul nejucător al echipei României din cadrul competiţiei feminine de tenis Billie Jean King Cup, Horia Tecău, a simțit nevoia să intervină în cel mai recent scandal din lumea tenisului. Acesta se declară încrezător în nevinovăţia Simonei Halep, suspendată provizoriu de Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA) după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping, şi îndeamnă la susţinerea sportivei.

„Am vorbit cu Simona. În aceste zile suntem alături de ea. Tot ce pot să vă spun, cunoscând-o pe Simona, este că aş paria cariera mea că nu a luat nimic conştient. Este una dintre sportivele care ţine cel mai mult la acest lucru. Suntem alături de ea moral şi aşteptăm, să spun aşa, o sentinţă cât mai blândă în favoarea ei”, a declarat Tecău la Palatul Regal, informează Agerpres.

Fostul tenismen, care a fost decorat, marţi, de Custodele Coroanei, principesa Margareta, cu Crucea Casei Regale, consideră că Simona Halep este o sportivă puternică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tecău: Simona mai are multe de demonstrat în tenis

„Trece prin momente dificile în aceste zile. Este într-o aşteptare în care lucrurile încă se judecă şi cu siguranţă trebuie să fim alături de ea şi acum în etapa care urmează. Este o sportivă puternică şi îşi doreşte să joace în continuare. Mai are multe de demonstrat în tenis şi eu, ca prieten şi căpitan al echipei Billie Jean King Cup, îmi doresc ca ea să iasă cât mai bine din acest episod şi să joace în continuare”, a mai spus Horia Tecău.

Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, a anunţat pe 21 octombrie, pe contul său de instagram, că a fost testată pozitiv în urma controlului antidoping, la substanţa Roxadustat.

„Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii mele”, a scris Halep.