Pe 28 august 1917, s-a născut la Fălticeni Horia Lovinescu, nepot de frate al criticului literar Eugen Lovinescu și frate cu scriitorul Vasile Lovinescu. A murit pe 16 septembrie 1983, la București, de cancer hepatic. În prezent, casa din Fălticeni a lui Horia e muzeu memorial pentru ambii frați.

Povestea de viață a dramaturgului Horia Lovinescu o spune, concis, Paul Cernat, critic literar și scriitor: „Absolvent de litere și filosofie în București, și-a luat doctoratul cu o teză despre Rimbaud, premiată de cenaclul Sburătorul, care va fi publicată (din păcate fără ecou) abia în 1981. Devine, după 1948, „comunistul” familiei, poate și din nevoia de a ține spatele politic fratelui fost (printre multe altele...) primar legionar al Fălticenilor și verișoarei emigrate (Monica), devenite ulterior lider al exilului anticomunist românesc”.

Destrămarea burgheziei

Debutează , în consecință, cu un standard al dramaturgiei realist-socialiste, Lumina de la Ulmi, urmată de o bogată activitate pe linie - menționează Paul Cernat. Rămîne însă și autorul unei capodopere dramaturgice a României anilor ‘50 - Citadela sfărîmată (1955). Deși aparent pe linie, ea depășește, prin complexitate și intensitate, cadrul oficial, ca dramă de idei a destrămării unei familii burgheze interbelice față cu comunismul (e vorba, evident, de o alegorie a familiei Lovinescu; în traducere franceză piesa va fi reprezentată sub titlul Familia Dragomirescu). Notabile sînt, în felul lor, și Hanul de la Răscruce (1957), Omul care și-a pierdut omenia (idem, prefigurînd, prin drama „creatorului”, emblematica Moartea unui artist) și cehoviana Surorile Boga (1959), mai puțin tezista O întîmplare - consideră criticul literar Paul Cernat.

Continuatorul lui Camil Petrescu

Cu sau fără concesiile văzute și nevăzute care-l propulsează și mențin în establishment-ul literar al epocii, reflexivul Horia Lovinescu este (după Marin Sorescu) cel mai important dramaturg autohton al epocii comuniste și cel mai valoros dramaturg autohton de idei după Camil Petrescu - apreciază Paul Cernat. Mai mult, criticul literar e convins că Lovinescu este continuatorul lui Camil Petrescu pe această linie subțire și pretențioasă: „Îl continuă în manieră proprie, fie că abordează scenografii istorice (Petru Rareș sau Locțiitorul), contemporan – „atemporale” (patetica Moartea unui artist, Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă, Patima fără sfîrșit) sau viitoriste (cochetarea cu SF din Pardisul, 1974)”.

Căsătorit cu prima soție a lui Radu Beligan

Biografia lui ar merita mai multă atenție. Soția sa, Dana Crivăț (mama scriitoarei Anamaria Beligan, emigrată în Australia), a fost căsătorită înainte cu actorul Radu Beligan. Ambasador itinerant al teatrului românesc, tradus în numeroase limbi, a scris și nu puține scenarii de film (printre cele mai cunoscute: Stejar extremă urgență), dar succesul va fi plătit printr-un consum interior tradus inclusiv printr-un alcoolism letal - dezvăluie Paul Cernat.

Concluzia se înfiripă firesc: „Rămîne de discutat în ce măsură problematizările intelectuale înalte, în registru solemnsimbolizant, ale pieselor sale de idei mai corespund orizontului de așteptare contemporan. Oricum am privi însă lucrurile, dramaturgia lui Horia Lovinescu constituie un reper la care se poate oricînd reveni”.

 

„O mică doamnă de fier cu voce baritonal-tabacică”

Verișoara lui Horia, celebra Monica Lovinescu (foto), a fost primul nostru critic-femeie, critic de autoritate canonică, lider ideologic al exilului literar românesc. Asistentă a lui Camil Petrescu în cadrul seminarului de teatru al acestuia, tânăra Monica fuge la Paris înainte de instalarea regimului stalinist, urmată de fostul troțkist Virgil Ierunca, viitorul partener de viață. „Mama ei, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, va încerca s-o protejeze în fața autorităților comuniste, trimițînd în Franța documentele intime ale lui Eugen Lovinescu, tatăl Monicăi. Arestarea și moartea tragică a mamei, în închisoare, vor deturna cariera teatrală a fiicei spre o răzbunare existențialpolitică, devenită misiune și cauză, iar reîncărcarea «revizuirilor morale» ale lui Eugen Lovinescu pe coordonatele „est-eticii” militant anticomuniste îi va caracteriza activitatea”, notează Paul Cernat.

Cuplul „Monicii” la Paris

În exilul parizian, Monica Lovinescu a trăit în prelungirea României culturale pierdute. „Deloc feministă, mica doamnă de fier cu voce baritonal-tabagică și-a cîștigat o autoritate considerată, anterior, un privilegiu masculin. Prin comparație, Virgil Ierunca face figură de prinț-consort și polemist liric, iar cuplul lor va fi numit, informal, „Monicii„”.

O figură-cheie

Emisiunea pariziană a Monicăi Lovinescu de la Radio Europa Liberă va prelua titlul volumului camilpetrescian Teze și antiteze. „Un lucru e cert: istoria intelectuală autohtonă a Războiului Rece, prelungită, prin revizionismul etic postcomunist, pînă azi, are în Monica Lovinescu o figură-cheie. Poate cea mai influentă. A adaptat anticomunist retorica denazificării franceze postbelice, încercînd să concilieze - întru pro-occidentalism - lovinescianismul cu memoria «tinerei generații» interbelice și prezentul vechilor comuniști acum renegați”, concluzionează Paul Cernat.