INTERVIU. Actorul intenţionează să regizeze o a doua peliculă, după un scenariu de Adrian Lusting. Filmările vor începe primăvara viitoare.

EVZ: Cum a fost primit „Nunta mută”, la München, unde filmul a fost proiectat miercuri?  Horaţiu Mălăele: Au fost aplauze în timpul proiecţiei din cadrul Film Fest de la München. A fost un succes, după vizionare, am avut o recepţie, cu producători, regizori, actori. A fost proiectat la cinematograful Forum 3 şi 400 de spectatori au aplaudat.  Ai avut, săptămâna trecută, un recital deosebit alături de Angela Gheorghiu. Ce-ai recitat la Naţional?  Recitalul meu a fost din spectacolul „Sunt un orb”. Au fost două momente: nişte poezii, de Nichita Stănescu, şi „Uriaşul”, de Nazim Hicmet. Da, a fost o seară dincolo de bănuială. Angela Gheorghiu este extraordinară şi a adunat lângă ea artişti unul şi unul, mari muzicieni, poate cei mai talentaţi. Muzică şi poezie de calitate, e o idee bună că au cumpărat pianul Yamaha la Naţional.  Au fost probleme cu obţinerea copyrightului pentru „Lecţia”, lui Ionesco, de la Naţional?  Noi am avut o aprobare de acum opt ani de la doamna Marie-France, pe care am reînnoit-o prin „căsătoria mea” cu Teatrul Naţional. În România, se joacă Eugene Ionesco.  De ce „căsătorie” cu Naţionalul? Ce mai pregăteşti aici? Sunt în pregătiri la Teatrul Naţional, cu regizorul Andrei Belgrader, plecat în America şi revenit cu această ocazie la Bucureşti, pentru „Tartuffe”, a lui Molière. Vom începe în această stagiune repetiţiile la Teatrul de Comedie şi vom continua în toamnă, când vom avea şi premiera, un spectacol al lui Silviu Purcărete pe care l-am jucat în Franţa acum nişte ani, după Labiche - „Femeia care şi-a pierdut jartiera”. Voi fi alături de George Mihăiţă şi Dorina Chiriac, decorurile le vom aduce din Franţa. Particularitatea Mălăele 

Filmul „Nunta mută”, pe care l-ai regizat, a fost criticat acasă, în România. Nu te-a dezarmat acest lucru?  M-au dezarmat multe lucruri, am intrat însă în uşor sevraj şi sunt în prag să încep lucrul la al doilea film. În cinema sau în ceea ce fac, fie că regizez, fie că joc, fie că desenez, nu caut să fac un lucru extravagant, extremist sau insolit. Pentru că insolitul nu e un criteriu. Eu lucrez cu armele mele estetice şi cu ceea ce mă reprezintă, asta înţeleg să fac. Şi dacă găsesc suportul unui public care simt că mă iubeşte, asta mă justifică şi asta mă face să continui. Nu pot să vorbesc despre o anumită stilistică. Totul e născut din teatru, modul meu de a explica lucrurile are o anumită particularitate şi această particularitate se numeşte Mălăele. Cum se va chema noul tău film? Tilul încă provizoriu este „Funeralii fericite”. Sunt în pregătiri cu Media Pro pentru acest proiect, pe care-l vom începe la începutul anului viitor. Am obţinut nişte bani pentru un scenariu, în urma unui concurs CNC. E un scenariu al lui Adrian Lusting, după o idee de-a mea. Voi regiza şi voi juca în acest film.  Câţi bani ai obţinut de la CNC pentru această producţie? Am obţinut 400.000 de euro. Vor mai trebui încă destul de mulţi bani, vor trebui adunaţi. În afară de mine, vor fi distribuiţi în film toţi prietenii care mi-au fost fideli şi cărora le-am fost fidel. Nu ştiu însă dacă vom face filmul aici sau în străinătate. Cu ce vei continua în teatru, în noua stagiune din toamnă? S-ar putea să scot din repertoriu „Cafeneaua” şi „Măscăriciul”, de la Bulandra. Voi continua însă la Bulandra cu „Unchiul Vania”, la Naţional, cu „Lecţia” şi cu premiera „Tartuffe”, iar, la Comedie, cu „Revizorul” şi cu ce pregătesc acum cu Silviu Purcărete. Pentru spectacolele „Sunt un orb” şi „Podu’” suntem la mâna impresarilor. Acum jucăm „Podu’” la Metropolis.

„În cinema, sau în ceea ce fac, fie că regizez, fie că joc, fie că desenez, nu caut să fac un lucru extravagant, extremist sau insolit. Eu lucrez cu armele mele estetice şi cu ceea ce mă reprezintă, asta înţeleg să fac.” Horaţiu Mălăele, actor   DECALOGUL LUI MĂLĂELE „Trebuie să ai orgoliul modestiei tale” 1. Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat. 2. Fii prietenul duşmanilor tăi. Un proverb islamic spune că „numai iubindu-i poţi să-i distrugi”.

3. Rămâi modest. Dar fă în aşa fel ca lucrul ăsta să se ştie. Trebuie să ai orgoliul modestiei tale. 4. Dacă pierzi teren lasă impresia că ai facut-o intenţionat. Impune un principiu: am dat doi paşi înapoi, ca să-mi pot lua avânt.

5. Nu fura pe nimeni. Dacă o faci totuşi, schimbă obiectul într-o altă podoabă. 6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a rămâne sus îţi trebuie unanimitate.

7. Nu-ţi explica greşelile. Învăluie-le în mister şi abstracţiune. Nu schimbă mare lucru, dar derutează. 8. Nu te întinde prea tare. Rişti să-ţi pierzi controlul graniţelor.

9. Nu lupta împotriva cabalelor întemeiate pe ambiţie şi frustare. Îţi pierzi vremea, iar lor le creezi scop. 10. Dacă nu reuşeşti, modelează-ţi existenţa după principiul: „Nu se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întâmple”. Este o dură, dar relaxantă fatalitate.

ATITUDINE

„Politica este pentru mine o chestiune paralelă”  Joci, desenezi, eşti regizor de teatru şi de film. A devenit Mălăele o instituţie acum, când a împlinit 57 de ani? Reprezint instituţia Mălăele al cărei director, muncitor şi şomer sunt. Cred în teatrul care emoţionează, cred în forţa gândului, în dictatura ideii. Cred în teatru, indiferent de categoria stilistică ce îl impune. Actorul este un om care izvorăşte continuuu şi care caută permanent. Platon spunea că „poezia e ceva plăpând, înaripat şi sacru”.  Eşti ironic în toate spectacolele tale faţă de „gogoşile” politicii. Politica pentru mine este o chestiune paralelă. Mă amuz însă cât pot… Dar e un râs-amar, un fel de râsu’- plânsu’… Îi ironizam şi înainte de 1989 pe comunişti, era o colaborare, o înţelegere tacită între mine şi public, care înţelegea toate aluziile, în acea perioadă grea. Ne bucuram şi tăceam împreună. Şi aşa puteam merge mai departe.  Cât de absurdă e „Lecţia”, pe care ai montat-o la Naţional?  Poate că „Lecţia” este piesa cea mai puţin absurdă a lui Ionesco. Un profesor dezvoltă o doctrină matematică şi lingvistică, pe care încearcă să o impună, ca pe o doctrină politică. Când nu reuşeşte, îşi sacrifică interlocutorul. E o demonstraţie. Spectacolul e polisemic, nu vorbeşte numai despre dictatură, despre spaţii coercitive sau despre sex, ci vorbeşte despre relaţia dintre putere şi sex şi despre dictatură în toate felurile ei. Este un spectacol plin de semne şi de semnificaţii, cu un umor amărui.  Umorul, mai mult sarcasmul, cinismul şi ironia ta sunt adesea strepezitoare. Cât de mult te joci pe tine însuţi?

În scenele de jonglare, de echilibristică pe o margine de lume sunt poate cel mai mult eu însumi. Da, totul devine dramatic, prin liniile îngroşate ale personajelor şi prin caricaturizarea societăţii şi a moravurilor.  Nu prea te interesează artificiile de decor în montările tale. De ce? Urmăresc simplitatea, pun accent pe lumină şi culoare, mizez pe text si pe interpretarea actoricească. În „Revizorul”, de la Comedie, costumele sunt deşucheate, în culori stridente, personajul colectiv are adesea priviri mirate, ochi nedumeriţi, feţe machiate în alb. Toti ceilalţi sunt hidoşi, poartă pe chipuri o prelungire a caracterului lor, într-o lume în care banii sunt laitmotivul vieţii si dezumanizează, într-o lume în care onoarea şi cuvântul dat nu mai înseamnă nimic.  După montarea lui Ciulei din 1970, cum i-ai văzut acum pe „Leonce şi Lena”, în ultimul tău spectacol, regizat la Comedie? Iubesc foarte tare acest spectacol, făcut cu o trupă foarte tânără de la Comedie. L-am redescoperit pe Georg Büchner, care a scris intens şi cu patimă. Am avut revelaţia acestei bijuterii, care se numeşte „Leonce şi Lena”, o piesă cu adevărat frumoasă.

Într-adevăr, gene raţia mea a fost marcată de un „Leonce şi Lena” magnific al domnului Ciulei, cu datele politice ale vremii, şi totuşi detaşat de politică, cu o frumuseţe în sine, metafizică, dar şi acel „terre á terre” necesară unui spectacol. Eu i-am creionat însă pe eroi în felul meu. Cel mai titrat şi mai galonat critic de teatru al nostru, George Banu, spunea, după ce l-a văzut la Sibiu, că spectacolul meu este „un balsam”. M-am bucurat enorm că i-a plăcut.  Ce amintire ţi-a rămas cea mai dragă din copilăria petrecută la Târgu- Jiu, unde te-ai născut?  Totul… Şi satul, şi casa de la ţară, casa tatălui meu, casa Tehomirului meu, ce-şi trăgea numele după un copil de-al lui Basarab îngropat în picioare. Tehomirul meu cald şi nostalgic, cu oameni săraci, dar gospodari, guralivi şi beţivi, oltenii adevăraţi dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinţi, oltenii mândri ai fratelui Minulescu… Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat. Mi-e dor de tot, de nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani.  Dintre poeţii contemporani, reciţi foarte des din Emil Brumaru. Da, sub bisericile Iaşiului îl redescopăr pe Emil Brumaru: „Eram la mare tebecişti, atât de graşi, atât de trişti/ Şi stăm la bar nebând, fumând/ În pielea albă tatuând durerile/ Şi apoi plângând / De ce exist?”. „Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat. Mi-e dor de tot, de nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani…”

IPOSTAZE

De la poezie la pamflet

„PODU’”. Spectacolul după „Podul sinucigaşilor”, de Paul Ioachim, se joacă la Teatrul Metropolis Foto: Andrei Spirache

„MĂSCĂRICIUL”. Alături de Nicolae Urs Foto: Codrin Prisecaru

SATIRIC. Actorul ironizează lumea politică Foto: Codrin Prisecaru

„SUNT UN ORB”. Mălăele vorbeşte despre dragoste de iubită, de mamă, de partid prin versurile lui Nichita Stănescu, Topârceanu sau Brumaru Foto: Codrin Prisecaru