EVENIMENT. Astăzi, de la ora 19.00, Opera de Stat din Viena, cea mai importantă operă din lume, condusă de românul Ioan Holender, va prezenta la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu „Nunta lui Figaro“, de Wolfgang Amadeus Mozart.

Spectacolul dirijat de Ulf Schirmer şi regizat de Richard Weinberger este unul dintre cele mai apreciate spectacole de operă din lume, redând aventurile lui Figaro. În vârstă de 72 de ani, Holender, care va intra în istoria Operei din Viena ca directorul care a stat cel mai mult la conducerea instituţiei, timp de 15 ani, din 1992, a anunţat că se va retrage de la conducerea operei pe 30 august 2010. „O voce extraordinară“ Ioan Holender s-a născut pe 18 iulie 1935, la Timişoara. A studiat o facultate tehnică în oraşul natal şi a emigrat în 1956, din motive politice - avea origini evreieşti.

„Am plâns întruna, eram nefericit, mi-am luat rămas bun de la fiecare piatră, de la fiecare pom, gard şi casă. Mă durea inima: pentru mine însemna sfârşitul. Mi-era perfect clar că în România nu mai aveam nicio şansă de a-mi clădi un viitor, că eram stigmatizat şi exclus de peste tot; emigrarea era de fapt singura mea şansă“.

Primul său job la Viena a fost de antrenor de tenis. Până să înceapă studiile de canto la Universitatea din Viena, românul a mai lucrat ca regizor la teatre şi apoi la operă.

Despre perioada când a început să ia lecţii de canto la Viena, Ioan Holender notează în cartea sa autobiografică, „De la Timişoara la Viena“: „Am ajuns la un profesor de canto pe nume Giurescu (n.r. - fiul unui fost ambasador român la Varşovia), care dădea ore la Conservatorul Preymer şi care, după ce mă ascultase, a exclamat: «O voce extraordinară!».

N-a fost nevoie să mi-o repete ca să fiu convins că avea dreptate. Dacă rămân la el, în doi ani ajung celebru. Dar... Giurgescu era pe jumătate nebun. Avea o statuetă mare de ghips pe care te punea să ţi-o legi de gât când cântai: mai că-ţi frângea şira spinării. Sau te vâra într-un dulap, de unde trebuia să cânţi“. Director la Staatsoper şi la Volksoper În urmă cu 15 ani, Ioan Holender a preluat conducerea Operei din Viena: „La 2 aprilie a urmat numirea mea ca director la Staatsoper şi la Volksoper. Biroul lui Waechter (n.r. - fostul director al Operei de Stat din Viena), unde urma să mă instalez, l-am lăsat neatins întreaga stagiune; nu eram capabil să pătrund în el.

A fost mai greu decât îmi imaginasem, pentru că, deodată, eram singur şi mă şi simţeam singur. Chiar dacă munca mai grea şi neplăcută fusese în sarcina mea, Waechter rezolva o mulţime de treburi. Dar cel mai important e că reprezenta un sprijin şi că aveam cu cine discuta toate problemele. De vorbit nu puteam să mai vorbesc decât cu mine şi acest lucru a rămas valabil până astăzi“, se arată în autobiografia sa.

Astfel, Ioan Holender a ajuns la vârsta de 57 de ani director unic la ambele mari Opere vieneze. În acea perioadă, la începutul anilor ’90, o seamă de cântăreţi şi regizori şi-au început cariera la Volksoper. Donald Runnicles, Simone Young, Bertnard de Billy (dirijori), Adrianne Pieczonka, Bo Skovhus, Eliane Coelho (cântă reţi).

„Opera a devenit între timp nu numai o trambulină pentru tineri cântăreţi, ci şi o unitate de măsură pentru marile opere internaţionale. Să fii angajat la Staatsoper este o garanţie de calitate pentru alte opere sau festivaluri, acest lucru fiind de o mare importanţă pentru operă în sine, pentru angajări, onorarii şi, bineînţeles, pentru cântăreţi“, mărturiseşte Holender. Concepţia despre spectacol Cumpătarea este cea care i-a asigurat lui Holender succesul ca director al instituţiei. „Are o concepţie clară - aceea a riscului chibzuit. El ştie că banii daţi pe mâna lui sunt ai contribuabilului şi se gândeşte de două ori înainte de a-i cheltui.

Această cumpătare se potriveşte cu reţinerea lui faţă de vedetariat. I se pare mult mai însemnată strălucirea ansamblului decât aceea, trecătoare, produsă de cântăreţii invitaţi, fie ei cât de mari. Micşorează onorariile acestora şi măreşte salariile angaja- ţilor temporari ori permanenţi.

Atrage astfel solişti de prim rang. Prospectează teritorii noi, îndeosebi din ţările răsăritene ale Europei şi, bazat pe flerul său şi pe solidele cunoştinţe muzicale, lansează viitoare vedete de nivel mondial. Concepţia despre spectacol este, şi ea, ponderată“, scrie Livius Ciocârlie, eseist şi scriitor român în prefaţa biografiei lui Ioan Holender.

Acesta mai spune că lui Holender nu-i plac regizorii care-şi permit năstruşnicii pentru că vrea ca atât autorii, cât şi spectatorii să fie respectaţi. Ciocârlie îl admiră pe directorul Operei vieneze pentru că nu se închistează în soluţii vechi.

„Ideea lui este este că opera este făcută pentru oameni, iar oamenii se schimbă neîncetat. De aceea, trebuie să le fii aproape şi să-i înţelegi. Nu se coboară la înţelegerea spectatorului neavizat, ci încearcă să-l ridice prin tot felul de soluţii, de la titrarea operelor cântate în limbi străine până la cicluri de conferinţe ţinute chiar de el. Cea mai mare ambiţie a lui este să aducă la Operă spectatori noi. Cea mai mare realizare în această privinţă: o operă pentru copii cu partituri compuse pentru ei“, adaugă acesta.