TRECUTUL o AJUNGE din URMĂ. „Doamna de FIER” a POLITICII a dat CĂRȚILE pe FAȚĂ
- Iulia Moise
- 15 octombrie 2018, 19:54
Într-un interviu, Hillary Clinton a declarat că legătura din 1995-1996 pe care soțul ei, Bill Clinton, a avut-o cu Monica Lewinsky, atunci stagiară la Casa Albă, nu este abuz de putere şi consideră că soţul ei a procedat corect când nu a demisionat din funcţia de preşedinte după scandalul declanşat atunci, relatează Agerpres, care citează AFP.
După douăzeci de ani, scandalul Lewinsky declanşat în 1998 revine în atenţie odată cu mişcarea feministă #MeToo. Apar numeroase întrebări cu privire la o posibilă relaţie consimţită în pofida diferenţei de statut între un preşedinte în exerciţiu şi o stagiară.
Unii, cum ar fi senatoarea democrată Kirsten Gillibrand, au apreciat că Bill Clinton ar fi trebuit să demisioneze după votul de destituire către Camera Reprezentanţilor pentru obstrucţionarea justiţiei şi mărturie falsă. Senatul l-a achitat pe Bill Clinton în 1999.
Într-un interviu difuzat duminică de CBS News, Hillary Clinton, fostă candidată la preşedinţie şi fost secretar de stat, şi-a exprimat dezacordul faţă de această luare de poziţie.
Întrebată dacă soţul ei ar fi trebuit să demisioneze, aceasta a declarant că „Absolut nu”. Întrebat dacă această relaţie a constituit un abuz de putere, Clinton a spus: „Nu, nu”, menţionând că Monica Lewinsky, care avea atunci 22 de ani, „era o persoană adultă”, adăugând că a avut loc o anchetă în acest caz.
În februarie, Monica Lewinsky a scris un articol, publicat în revista Vanity Fair, în care a explicat că a suferit de stres post-traumatic cauzat de mediatizarea legăturii sale şi de ancheta procurorului special Kenneth Starr. După ce afirmase multă vreme că relaţia era una consimţită, Monica Lewinsky a explicat că tinereţea sa şi diferenţa de statut între ea, tânără stagiară, şi preşedintele SUA, făceau însăşi ideea de consimţământ una „discutabilă”.