HĂRȚUITORUL SEXUAL de la AJPS Timiș, scos basma curată de procuror, în ciuda probelor AUDIO halucinante

HĂRȚUITORUL SEXUAL  de la AJPS Timiș, scos basma curată de procuror, în ciuda probelor AUDIO halucinante

La Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Timiş promovarea femeilor trecea prin patul directorului. Două au cedat nervos şi au demisionat, anul trecut, o a treia și-a făcut curaj, l-a înregistrat pe hărțuitor, și, mai mult decât atât, l-a acționat în judecată. Ea a beneficiat de sprijin din partea Asociației pentru Promovarea Femeii în România (APFR). În ciuda probelor solide, după un an de anchetă, procurorul de caz l-a scos nevinovat pe făptuitor.

Juriștii APFR au depus o plângere penală împotriva procurorului care a instrumentat dosarul, în speranța că lucrurile se vor remedia.

Vă reamintim că în luna martie a anului trecut, angajata AJPS Timiș a depus o plângere penală împotriva lui Gheorghe Manolache, pe care l-a acuzat că a hărțuit-o cerându-i să întrețină relații sexuale cu el, timp de mai multe luni. Același individ a amenințat-o pe femeie cu pierderea locului de muncă, dacă nu va da curs solicitărilor. “Dacă erai fată mare, aș fi înțeles că nu vrei…Și, vezi, că asta ți-am spus, că am niște sentimente pentru tine, și îmi doresc, ți-am spus că sunt obsedat de tine…te vreau…te doresc…E ceva normal, e, cum să zic, discutăm…nu vrei să te f..i cu mine, nu vrei, salut! Este treaba ta și opțiunea ta, eu ți-o respect…Aștept răspunsul tău final mâine când se fac cele două săptămâni de când mi-ai zis că vrei să te las să te liniștești…Te-ai liniștit, vii și îmi spui, da or ba, și…îmi pliez comportamentul după răspunsul tău”, acesta este doar un fragment din convorbirea înregistrată de angajată în biroul lui Gheorghe Manolache.

Gheorghe Manolache, 53 de ani, este căsătorit, are o fiică adolescentă şi pozează în tată de familie, exemplar. Din iulie anul trecut a ocupat funcţia de director executiv al Agenţiei de Plăți Timiș. În fața anchetatorului a susținut că nu și-a hărțuit subalterna și a fost tot ce a contat.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Este revoltător ce s-a întâmplat. Procurorul care a instrumentat acest dosar, a dat neînceperea urmăririi penale ignorând probele din dosar. Era un probatoriu atât de puternic în acel dosar încât nici măcar nu trebuia să ai studii elementare de Drept ca să poți să spui că pentru omul ăsta trebuie dat drumul la începerea urmăririi penale. Sunt atât de puține cazuri de hărțuire sexuală în care femeile au curajul să facă plângere, au probele necesare ca să meargă mai departe și, cu toate astea, iată că instituțiile care sunt abilitate în momentul de față le descurajează. Procurorul a ignorat toate probele din dosar și și-a sprijinit motivația doar pe declarația agresorului, este jignitor”, a declarat Vasile Moldovan, director executiv APFR Timișoara.