Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor  anunță calendarul acțiunilor de protest împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, și „a lipsei de implicare a Guvernului României în soluționarea problemelor personalului din penitenciare”. Drept urmare, protestul lor, care va începe de la 1 august, poate aduce consecințe grave asupra siguranței naționale.

Federația spune că vor bloca funcționarea penitenciarelor, prin grevă.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor precizează că solicită, pe lângă rezolvarea revendicărilor, și demiterea ministrului Justiției „pentru incomptetență și acțiuni ilegale”.

 

Calendarul acțiunilor de protest include petiții, refuz de efecture a orelor suplimentare, proteste în stradă, pichetări, acțiuni în justiție și plângeri penale. Astfel:

  • 01 august – 10 august 2018 
    Notificarea conducerilor penitenciarelor referitor la refuzul de efectuare a orelor suplimentare, situație de natură a duce la blocarea activității penitenciarelor.
  • 10 august 2018
    Angajații din penitenciare organizează grevă japoneză.
  • 19 august 2018
    Angajații din penitenciare organizează grevă prin exces de zel la accesul în penitenciare și în derularea altor activități care, deși nu afectează drepturile deținuților, pot duce la blocarea penitenciarelor.
  • 27 august – 27 septembrie 2018 
    Pichetarea penitenciarelor de către 50 – 100 de angajați în uniformă.
  • începând cu octombrie 2018
    Refuzul de a intra în serviciu în toate penitenciarele în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfășurarea în condiții de siguranță a misiunilor.

 

Pe lista de revendicări sunt incluse, conform comunicatului de presă:

  1. condiții de lucru mai bune – ministrul Justiției a promis acum 1 an standarde privind condițiile de lucru în penitenciare și un plan multianual de  investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate.
  2. plata orelor suplimentare restante – în continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiției s-a angajat acum 6 luni la ca reacție la refuzul unor colegi de a intra în serviciu că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt.
  3. stoparea împuternicirilor ilegale – cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior și încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de 1 an permisă de lege. Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este de mai bine de 2 luni ilegal imputernicit.
  4. eliminarea discriminărilor salariale – cerem aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) și pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică și siguranță națională începănd cu octombrie 2018.
  5. aprobarea Statutului polițistului de penitenciare – cerem ministerului Justiției să includă și observațiile sindicatelor în proiectele transmise, prin forțarea procedurii de avizare, la Parlament.
  6. încetarea abuzului asupra pensionarilor – cerem eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgență, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor și militarilor.
  7. plata integrală a orelor suplimentare curente – cerem ministrului Justiției să aplice corect prevederea legală obținută în Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plată peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate în termen de 60 de zile.

 

Te-ar putea interesa și: