Haos în comandamentul de iarnă de la Compania de Drumuri. Prima zăpadă a arătat cât de pregătiți sunt pentru deszăpezire
- Antoaneta Etves
- 3 decembrie 2016, 13:57
Într-un interviu acordat EVZ, directorul Companiei de Drumuri, Cătălin Homor, spunea în noiembrie că ei pot deszăpezi toată țara când va ninge. A venit prima ninsoare și șoferii au rămas înzăpeziți.
A fost degringoladă mare pe DN 1, între Predeal şi Timişul de Sus, unde sute de maşini au fost blocate din cauza carosabilului alunecos, iar pe DN 17, în pasul Tihuţa, camioanele nu s-au putut deplasa din cauza drumului acoperit cu zăpadă şi gheaţă. A fost doar cod portocaliu însă fără utilaje şi materiale antiderapante nu s-a putut asigura circulaţia autovehiculelor în condiţii corespunzătoare reglementărilor legale în vigoare. Haos a fost şi în Comandamentul Central de Iarnă.
Deciziile haotice şi contradictorii transmise în teritoriu de actuală conducere dar mai ales încălcarea prevederilor Normativului AND 525 şi ale "Ghidului privind prevenirea şi combaterea lunecuşului şi a înzăpezirii drumurilor publice" au blocat reţeaua de drumuri naţionale. Şi mai grav e că în tot acest haos o parte dintre salariaţi au ajuns la dispecerat fără să ştie ce au de făcut pentru că activitatea lor nu are nici o legătură cu întreţinerea retealei de drumuri. Mă întreb, pe bună dreptate, când vom învaţă şi noi anotimpurile că să nu mai fim surprinşi de cicliciteatea firească a vremii”, a explicat fostul director din cadrul Companiei de Drumuri, Florin Dascălu.
La jumătatea lunii noiembrie, șefii CNADNR spuneau, pentru EVZ, că nu sunt contracte pentru toate sectoarele de drumuri, așa că vor alerga cu frezele acolo unde ninge mai tare „Nu avem licitate toate loturile, dar ne descurcăm. Avem posibilitatea de a muta utilajele dintr-o parte în alta. Astfel, dacă va ninge, lucru pe care îl vom şti înainte cu câteva zile, vom putea stabili unde este nevoie de utilaje. Contractele pe care le avem semnate permit acest lucru”, ne-a explicat şeful drumurilor.
Se pare că șefii de la Drumuri nu s-au descurcat așa cum au promis, iar mulți șoferi au stat blocați ore în șir ieri, sau au circulat bară la bară din cauza poleiului de pe drum.