Hagi nu a mai suportat! „Vorbim de o umilință”. Legenda fotbalului a luat cuvântul!
- Dragos Manea
- 12 octombrie 2020, 08:24
Fostul selecţioner Gheorghe Hagi a criticat, după Norvegia - România, scor 4-0, lipsa unui proiect de construcţie a unei echipe naţionale, lăsând să se înţeleagă că vinovaţi de acest lucru sunt antrenorul Mirel Rădoi şi conducerea FRF.
Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, scor 4-0 (2-0), pe stadionul Ullevaal din Oslo, de selecţionata Norvegiei, într-un meci din prima grupă a Ligii B din cadrul Ligii Naţiunilor. România va mai juca, miercuri, la Ploieşti, de la ora 21.45, cu Austria.
Hagi a răbufnit după ce Mirel Rădoi a declarat: „Cu Austria mă gândesc la o limitare a scorului. Nu vorbim de un rezultat drastic, vorbim de o umilinţă. O ţară întreagă a suferit o umilinţă”.
„Suntem într-o situaţie dificilă, nu trebuie să ne fie ruşine, nici să zicem că fotbalul românesc nu mai are nimic. Din contră, trebuie să analizăm momentul, trebuie să fim la fel de optimişti cum am fost înainte.
Succesul se construieşte şi trebuie să ştii să-l construieşti, atfel o să fie şi mai rău, şi mai greu să ajungem iar unde am fost odată. Trebuie să ştii să construieşti succesul. Asta însemană mentalitate, de aia succesul nu vine de azi pe mâine, îţi trebuie timp, îţi trebuie ani, trebuie selecţie, trebuie să ştii să o faci, sunt multe componente pe care să le aduci la acest cuvânt, succes.
Cine poate, să fie optimist, cine nu poate şi nu e optimist, eu zic că ar fi bine să ne depărţim. Când ai un mediu optimist, vin şi rezultatele, rezultatele îţi aduc încredere şi vine succesul cel mare.
În momentul de faţă, ceea ce am văzut m-a speriat şi de aceea am vrut să intru doar să vă spun că eu în continuare sunt foarte optimist şi cred că putem să avem succesul care a fost înainte. Nu cred, sunt convins, am convingere, am credinţă şi am curaj. Trei de C care la mine sunt foarte importanţi şi pe care noi trebuie să îi transmitem acestor copii. Ei trebui să aibă pe cineva în spatele lor care să îi conducă.
Tot ce e în jurul lor, suporteri media, conducători, antrenori, toţi trebuie să fie superpozitivi şi ei doar să joace fotbal şi să aibă condiţii şi mediu ca să dea randamentul cel mai bun. O echipă naţională face rezultate atunci când ştii să construieşti un obiectiv puternic care are o mentalitate. Şi asta vine în timp, cu tineri şi talent.
Trebuie să ştii să o faci, trebuie să ştii să construieşti acest succes, el nu vine de azi pe mâine, de azi pe mâine veţi găsi un rezultat cum a fost acum o lună, când eraţi toţi optimişti. Eu nu ies decât în momentele grele, acum e un un moment dificil al fotbalului românesc şi am vrut să-mi dau cu părerea, care e plină de optimism în continuare.
Dar, atenţie, trebuie să ştim să muncim ca să construim acel succes! Trebuie să ştii ce obiectiv ai, unde vrei să ajungi. Văd că ne e frică să spunem că suntem buni, că putem să câştigăm. În această periaodă am avut şi foarte mulţi jucători foarte experimentaţi şi nu am câştiugat şi am folosit din când în când, sporadic, rar nişte tineri care au făcut foarte bine la U21. Atenţie, sporadic, din când în când, rar, făsă să fim convinşi de ei.
Noi le transmitem această neîncredere pe care nu au cum să o ducă. Ei sunt singurii care nu pot fi vinovaţi în acest moment. pentru că ei au avut succes mare, dar nu ei sunt de vină. Aceşti copii depind de ce le tarnsmitem noi şi eu văd un negativism dus la extremă în momentul de faţă. În acest moment trebuie să fim foarte poztivi, iar aceşti jucători să aibă în spatele lor oameni care să iasă în faţă şi să le dea curaj şi încredere. Cum am zis eu, convingere, credinţă şi curaj. Altfel, nu mai avem nicio şansă.
Eu am o încredere nebună că această generaţie poate să producă o echipă naţională puternică. Dar ca să-i faci pe aceşti jucători să joace bine, trebuie să construieşti acel mediu prielnic care lor să le dea un singur lcuru, linişte să joace fotbal, plăcerea de a juca fotbal, iar restul să le ia cei mari, cei de sus, adică antrenori, conducere, suporteri, media. Cred că se poate face o echipă mai mare ca a noastră”, a declarat Hagi, la DigiSport.