Guvernul României vrea să producă bani de pe urma ruinelor combinatului de la Krivoi Rog

Guvernul României vrea să producă bani de pe urma ruinelor combinatului de la Krivoi Rog

Guvernul României a aprobat memorandumul care permite valorificarea participaţiei României la combinatul Krivoi Rog din Ucraina.

Guvernul condus de premierul Florin Cîțu a aprobat memorandumul care permite valorificarea participaţiei României la combinatul Krivoi Rog din Ucraina cu toate drepturile şi obligaţiile aferente. Combinatul respectiv nu a mai funcționat în ultimii 22 de ani. Țara noastră a plătit o sumă uriașă la acea vreme, aproximativ 1 miliard de dolari, pentru construcţia combinatului. Dar, a primit în cele din urmă doar un procent de 0,53% din cantitatea de peleţi pe care ar fi trebuit să o încaseze.

Mutarea făcută de Guvern în privința combinatului Krivoi

„Guvernul a aprobat azi (n.r. - miercuri) în şedinţă memorandumul privind identificarea celei mai bune soluţii pentru vânzarea/valorificarea participaţiei României de pe platforma CIM Krivoi Rog cu toate drepturile şi obligaţiile aferente. Actul, întocmit de Ministerul Economiei mai indică amendarea cadrului legislativ privind Combinatul Minier de Îmbogăţire a Minereurilor acide cu conţinut de fier Krivoi Rog, pentru a asigura o formă de soluţionare corespunzătoare situaţiei existente”, a fost anunțul făcut, miercuri de reprezentanții ministerului Economiei.

Una dintre prevederi vizează abrogarea Legii nr. 95/31.12.1993 privind continuarea participării României la construirea combinatului şi asigurarea resurselor de finanţare necesare.

Ce spunea ministrul Economiei despre combinatul din Ucraina

„Este o reminiscenţă a economiei socialiste planificate deţinute de stat. A fost fondat de Republica Socialistă România, împreună cu alte state din lagărul socialist, în anul 1986. România a plătit atunci 640 milioane ruble transferabile (echivalentul a ~1 miliard de dolari) pentru construcţie. În schimbul acestor bani, România trebuia să primească peleţi de fier pentru a produce oţel. În total, statul român ar fi trebuit să primească circa 30 de milioane de tone de peleţi timp de 10 ani. În practică, a primit doar 159.000 de tone. Adică 0,53% din cât trebuia să primească.

O altă 'bună afacere' a statului. Să ne înţelegem bine: de 22 de ani acest combinat nu mai funcţionează deloc. Celelalte state cu care eram în asociere şi-au marcat pierderea şi au vândut pe cât au putut ce aveau calculat drept contribuţie naţională. Statul român, însă, a ales să rămână agăţat de combinat alături de statul ucrainean, cel pe teritoriul căruia se află acest maldăr de fier din care se fură anual, cam orice. Sunt nenumărate reportaje făcute de televiziunile româneşti care arată aproape an de an că din combinat, adică ce a mai rămas din el după atâta vreme, se fură ca din codru. 'Investiţia' aceea a ajuns o epavă”, declarase Claudiu Năsui, ministrul Economiei.

România plăteşte anual, din 1999, aproximativ 1 milion de euro către trei firme pentru pază şi conservare. Aceste firme sunt impuse printr-o lege specială.

Ne puteți urmări și pe Google News