Programul de lucru se modifică. Angajatorii nu văd măsura cu ochi buni

Programul de lucru se modifică. Angajatorii nu văd măsura cu ochi buniAngajați construcții. Sursa foto: Poor_photographer/ Pixabay

Polonia. Guvernul de la Varșovia intenționează să modifice Codul muncii și să reglementeze un nou program de lucru. Măsura, care va duce la eliminarea zilei de muncă de opt ore nu este văzută cu ochi buni de angajatori.

Angajații polonezi vor lucra după un nou program de muncă, diferit de cel actual. Firmele vor fi obligate prin noile reglementări să introducă o săptămână de lucru mai scurtă.

Guvernul polonez amendează legislația muncii

Autoritățile de la Varșovia analizează două scenarii de reducere a programului de lucru. Conform celui dintâi sccenariu analizat de guvernul polonez, va fi introdusă săptămâna de lucru de patru zile. Cea de-a doua ipoteză are în vedere menținerea săptămânii de lucru cu reducerea programului zilnic, la șapte ore.

Cele două variante de lucru sunt pe masa companiilor angajatoare, iar acestea vor hotărâ care este cea mai convenabilă. În cazul în care va fi acceptată varianta săptămânii de patru zile, tot angajatorii vor decide dacă da ziua liberă vineri sau luni. Actualul ministru polonez al municii dorește ca măsura să intre în vigoare până la încheierea mandatului său, în 2027, conform Euractiv.

Scurtarea săptămânii de lucru este mai susținută în Polonia, spre deosebire de scurtarea programului zilnic. Un procent de 70% din angajatori preferă săptă­mâna de lucru de patru zile, conform datelor publicate de platforma ClickMeeting. Guvernul va lăsa totuși la latitudinea oamenilor de afaceri această decizie

„Urmează să se determine care va fi opţiunea mai bună, reducerea săp­tămânii de lucru de la 40 la 35 de ore sau implementarea unei săptă­mâni de lucru de patru zile“, anunţa ministrul polonez al familiei, muncii şi politicii sociale Agnieszka Dziemanianowicz-Bak.

Agnieszka Dziemanianowicz-Bak

Agnieszka Dziemanianowicz-Bak Sursa foto: Facebook

Săptămâna redusă de lucru în Polonia

Guvernul polonez a introdus săptămâna de lucru de cinci zile, cu zilele de sâm­bă­tă libere, încă din 1952. Noua măsură reprezintă, astfel, o schimbare revoluționară, în legislația muncii. De altfel, nu este acceptată de toți membrii guvernului. Însă, ministrul Dzeimianowicz-Bak este în fa­voarea schimbărilor, mai ales că și contextul economic este bun.

Șomajul în Polonia este redus, iar tinerii au așteptări în această direcție a reducerii timpului de lucru. Oamenii vor să dispună de mai multă vreme pentru ei, pentru familii, dezvoltare personală și odihnă. Agnieszka Dziemanianowicz-Bak consideră că este un moment potrivit pentru ca această schimbare să aibă loc.

„Potrivit studiilor, cu cât muncim mai mult, cu atât devenim mai stresaţi şi mai obosiţi. O oră în plus la muncă nu se traduce neapărat într-o oră în plus la capitolul eficienţă“, a subliniat ministra din guvernul polonez.

Angajați

Angajați Sursa foto: Pexels.com

Măsura divizează guvernul polonez

Măsura propusă de ministra muncii nu este agreată de toată lumea. Ministrul Fondurilor de stat și al politicii regionale din guvernul polonez este sceptic. Katarzyna Pelczynska-Nalecs atrage atenția că Polonia se confruntă cu o criză demogragfică, iar reducerea săptămânii de lucru va afecta economia.

Dacă se va ajunge la un acord, legislația muncii va fi modificată până în primăvara anului viitor. Reducerea timpului de lucru va ajuta actuala coaliție care formează guvernul în campania pengtru alegerile prezidențiale din 2025.

Statisticile Eurostat arată că polo­ne­zii muncesc în medie 40,5 ore pe săptămână. Ei au programul de lucru cel mai încărcat după greci, din Uniunea Europeană.

În vreme ce angajatorii nu văd cu ochi buni astfel de schimbări, sindicatele plusească. Organizațiile de lucrători vor majorarea concediului anual plătit cu 9 zile la 35 de zile. Sindicatele argumentează că acest concediu nu a mai suferit schimbări de o jumătate de secol.