Guvernul interzice cumulul pensiei cu salariul. Legea va intra în vigoare imediat

Guvernul interzice cumulul pensiei cu salariul. Legea va intra în vigoare imediatSursa: Arhiva EVZ

Actul normativ care interzice angajaților din sistemul bugetar să cumuleze pensia cu salariul, dacă vor să rămână în activitate după îndeplinirea condițiilor de pensionare, va fi adoptată de Guvern.

În ședința de miercuri, 9 iunie, Guvernul condus de Florin Cîțu urmează să aprobe proiectul de act normativ privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare în sistemul public de pensii.

Actul normativ propune acordarea posibilității reîncadrării pensionarilor, până la vârsta de 70 de ani, în instituţii publice, dar cu condiţia suspendării plăţii pensiei pe această perioadă. Aceștia vor beneficia doar de salariul pe care îl primesc pentru activitatea desfășurată. Practic nu va mai exista posibilitatea de cumul a pensiei cu salariul.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune ca persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau beneficiari ai sistemului pensiilor militare de stat să poată exercita opţiunea pentru reîncadrarea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu condiţia suspendării plăţii pensiei”, se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul de act normativ.

Pensionarii care rămân în activitate trebuie să opteze

Conform documentului, reîncadrarea în activitate se va face până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cei care optează să lucreze și după pensionare în sistemul public vor trebui să opteze între pensie și salariu. Ei nu vor mai putea cumula cele două tipuri de venituri după intrarea în vigoare a noului act normativ.

„Reîncadrarea pensionarilor se poate realiza până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Având în vedere constrângerile bugetare şi reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privinţa cheltuielilor de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislaţiei aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul şi o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate exercita opţiunea între pensie şi veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activităţii este însoţită de suspendarea plăţii pensiei”, se arată în documentul ce urmează a fi adoptat.

Ce acte normative mai sunt pe ordinea de zi

În aceeași ședință, Guvernul urmează să aprobe şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni.

Un alt proiect de hotărâre, stabilește că Executivul va decide cu privire la declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, necesar pentru relocarea utilităţilor, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila” în judeţele Brăila şi Tulcea.

„Pentru prezentul act normativ este necesară suma de 40.000 lei (39.720,50 lei), pentru un număr de 20 de imobile, în suprafaţă totală de 14.589 mp teren”, conform notei de fundamentare a proiectului de HG.

Cu acest prilej urmează să fie adoptat şi un proiect de hotărâre care prevede aprobarea Acordului între Ministerul Apărării Naţionale din România, reprezentat prin Statul Major al Apărării, şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii, reprezentat prin Comandamentul Central al SUA, privind statutul ofiţerilor de legătură, semnat la Tampa, la 5 februarie 2021 şi la Bucureşti, la 11 martie 2021.

Ne puteți urmări și pe Google News