Guvernul de la Atena a adoptat o măsură care a provocat un șoc pe piața locală a muncii. Angajații au fost informați că vor lucra o zi în plus pe săptămână, măsură menită să stimuleze productivitatea.
Grecia se confruntă, la fel ca și România, cu o scădere a populației, dar și cu o criză a forței de muncă calificate. În aceste condiții, autoritățile de la Antena au luat o măsură șoc.
Guvernul grec prelungește săptămâna de lucru.
Autoritățile din Atena vor să suplinească lipsa forței de muncă pregătită obligând angajații să muncească mai mult. Guvernul a introdus programul de lucru de șase zile. Măsura, a provocat numeroase critici dinspre sindicate și opoziție. Aceasta în condițiile în care multe state iau în calcul tocmai reducerea perioadei de lucru, relatează The Guardian.
Grecia, care s-a aflat în centrul celei mai grave crize financiare a introdus săptămâna de lucru de 48 de ore. Noul program va intra în vigoare de luni, însă a stârnit numeroase comentarii. Sindicatele descriu decizia adoptată de guvernul grec drept „barbară”.
„Nu are niciun sens (...) Când aproape toate celelalte ţări civilizate adoptă săptămâna de patru zile, Grecia decide să meargă în direcţia opusă”, a declarat Akis Sotiropoulos, membru al comitetului executiv al sindicatului funcţionarilor publici Adedy.
Guvernul Mitsotakis susţine că iniţiativa a fost impusă de dublul pericol al scăderii populaţiei şi al lipsei de lucrători calificaţi. Aproape jumătate de milion de greci au părăsit țara în timpul crizei financiare de la finalul anului 2009, care a durat aproape un deceniu. Majoritatea celor care au plecat erau tineri, cu studii, pregătiți în domenii importante. Prelungire a săptămânii de lucru face parte dintr-o reformă mai amplă în domeniul muncii.
Măsura se aplică anumitor firme
Potrivit oficialilor din guvernul grec, programul de lucru de şase zile se va aplica numai întreprinderilor private care furnizează servicii 24 de ore din 24. Personalul din anumite industrii şi unităţi de producţie va avea două opțiuni la dispoziție. Lucrătorii vor putea munci două ore în plus, în fiecare zi, sau un schimb suplimentar de opt ore. Ei vor fi recompensați cu un bonus de 40% adăugat la salariul zilnic.
Autoritățile de la Atena speră că astfel vor rezolva problema angajaţilor care nu pot fi plătiți pentru ore suplimentare. Astfel, se speră, se va rezolva și problema muncii nedeclarate, la negru.
„Nucleul acestei legislaţii este favorabil lucrătorilor, este profund orientat spre creştere”, a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis înainte ca parlamentul grec să aprobe legea.
Guvernul primit cu ostilitate
Reacția la măsura cabinetului grec a fost foarte dură. Criticii susţin că reforma propusă de guvernul Mitsotakis îngroapă săptămâna de lucru de cinci zile. Mai mult, contestatarii susțin că angajatorii vor obliga muncitorii să lucreze șase zile. Opozanții au ieşit deja la proteste în stradă acuzând faptul că reforma afectează drepturile lucrătorilor obținute cu multă vreme în urmă.
„În realitate, aceasta a fost adoptată de un guvern angajat ideologic să genereze profituri tot mai mari pentru capital (...) O productivitate mai bună vine cu condiţii de muncă mai bune, o calitate mai bună a vieţii (pentru angajaţi) şi asta, ştim acum, înseamnă mai puţine ore, nu mai multe”, a declarat Akis Sotiropoulos.
Sindicalistul susține că puterea organizațiilor muncitorești a fost redusă ca urmare a adoptării a unor măsuri de austeritate. Sindicatele susţin de mult timp că orele suplimentare permit angajatorilor să-i forțeze pe lucrători să muncească în plus. Iar astfel să nu angajeze mai mulți oameni, chiar dacă este nevoie.
Grecii au printre cele mai lungi programe de lucru din Europa, în medie 41 de ore pe săptămână, conform Eurostat. Și cu toate că muncesc mai mult, oamenii sunt plătiți mai prost decât în ale state. Acesta este și motivul pentru care a crescut numărul celor care părăsesc țara. Opoziţia a criticat frecvent „salariile bulgăreşti într-o ţară cu preţuri britanice”.