Guvernul amână, până pe 31 octombrie 2023, închiderea termocentralelor pe cărbune Rovinari 3 şi Turceni 7
- Maria Dima
- 26 decembrie 2022, 22:25
Guvernul amână până pe 31 octombrie 2023 închiderea grupurilor energetice pe bază de lignit Rovinari 3 şi Turceni 7 din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu putere instalată cumulată de 660 MW, precum şi a exploatărilor miniere aferente acestora, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Energiei. De altfel, PNL a anunțat încă din luna octombrie că Rovinari 3 şi Turceni 7 nu se închid în următoarea perioadă.
Grupul de la Rovinari va fi astfel menţinut potenţial în funcţiune, însă nu poate produce efectiv până în septembrie 2023, întrucât lucrările de reabilitare a acestuia au fost prelungite cu peste 1 an de zile, din cauza faptului că furnizorul de echipamente nu şi-a respectat obligaţiile contractuale.
Termocentralele şi minele de cărbune menţionate ar fi trebuit închise până la finalul anului în curs, potrivit legislaţiei în vigoare a decarbonării sistemului energetic şi angajamentelor asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), conform Profit.ro.
Guvernul motivează amânarea până pe 31 octombrie 2023 a închiderii grupurilor Rovinari 3 şi Turceni 7 din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu putere însumată de 660 MW, invocând situaţia energetică extrem de dificilă din ţară şi din întreaga Europă, inclusiv din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.
Rovinari 3 şi Turceni 7 nu se închid
De altfel, în luna octombrie, Partidul Naţional Liberal anunța că grupurile 3 de la Rovinari şi 7 de la Turceni nu se închid în următoarea perioadă.
"Pentru a demonta tot felul de dezinformări apărute în spaţiul public privind închiderea unor termocentrale, sunt necesare câteva precizări. Ministerul Energiei a decis deja ca nicio unitate de producţie a CEO să nu fie închisă în această criză energetică. Această regulă se aplică şi centralelor vechi, pentru care nu există altă soluţie în afară de înlocuirea cu o alta nouă, construită de la zero. Direcţia Generală pentru Concurenţă din cadrul Comisiei Europene este de acord cu decalarea tuturor termenelor de oprire a activităţii centralelor energetice pe cărbune. Punctual, grupurile 3 de la Rovinari şi 7 de la Turceni nu se închid în următoarea perioadă.
Mai mult, acum sunt în derulare investiţii de peste 900 milioane euro în judeţele Gorj şi Dolj, pentru modernizarea punctelor de lucru ale CE Oltenia, printr-un ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană. Astfel, până în 2026 se vor produce 1.300 megawaţi din gaz natural şi 700 megawaţi fotovoltaic", a transmis PNL printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, guvernele PNL, din 2020 până în prezent, au salvat de la faliment CE Oltenia prin acordarea a peste un miliard de euro ajutor de stat pentru restructurarea companiei.
"Asta arată că nouă ne pasă de oamenii de acolo şi nu am lăsat să se distrugă un patrimoniu energetic uriaş şi important pentru sistemul energetic naţional. Din păcate, din cauza managementului defectuos, CE Hunedoara nu a avut aceeaşi soartă şi a intrat în insolvenţă la sfârşitul anului 2019 având datorii de peste 1,5 miliarde de euro acumulate în perioada 2013-2019 şi de returnat un ajutor de stat acordat ilegal în 2018 în valoare de 319 milioane de lei. În PNRR nu sunt trecute alte termene de oprire a termocentralelor de cărbune decât cele aflate în programul de restructurare al CE Oltenia", au spus liberalii.
Aceştia au precizat că decarbonizarea sectorului energetic românesc continuă.
"Guvernul a adoptat în iunie OUG 30/2022, prin care se va elimină cărbunele din mixul energetic al României până în 2032, dar în mod etapizat, cu ecologizarea exploatărilor miniere şi cu măsuri de protecţie socială şi reconversie profesională pentru oamenii din domeniu", a mai transmis PNL.