Guvernul a suspendat pentru şase luni emiterea titlurilor de despăgubire pentru proprietăţile naţionalizate de comuniști
- Antoaneta Etves
- 13 martie 2012, 16:53
Guvernul a suspendat pentru o jumătate de an emiterea titlurilor de despăgubire pentru casele şi terenurile naţionalizate de fostul regim comunist. În plus, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a sesizat Parchetul cu privire la neregulile constatate în cadrul auditului realizat la Autoritatea Naţională de Restiturie a Proprietăţilor (ANRP), unde peste 80% din dosarele soluţionate pe fond funciar nu aveau ataşate certificatele de moştenitor.
Executivul a aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii ale Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, în baza căreia sunt acordate aceste titluri.
"Proiectul de act normativ prevede suspendarea pentru şase luni a emiterii titlurilor de despăgubire pentru imobilele naţionalizate, din cauza lipsei resurselor financiare. Documentul urmează să fie discutat în Guvern, care va decide dacă va fi aplicată această măsură", au explicat surse guvernamentale. Șeful Executivului a mai precizat că s-au făcut deja cercetări, auditul fiind prezentat la nivelul cabinetului primului ministru. La şedinţa de guvern participă şi şeful ANRP, Dorina Danilescu. În privinţa valorificării titlurilor prin acordarea despăgubirilor în numerar, ANRP a emis 4.452 titluri de plată, în valoare de 616,6 milioane lei. Suma necesară pentru acordarea despăguburilor în numerar persoanelor îndreptăţite, pentru dosarele de opţiune care nu au fost plătite, este de 1,6 miliarde lei. ANRP are pentru anul în curs, la capitolul Despăgubiri civile, un buget de 479,7 milioane lei. Dorina Danielescu este șefa ANRP din octombrie 2011, după ce Crinuţa Nicoleta Dumitrean a demisionat de la conducerea instituţiei. Demisia a survenit în urma arestării vicepreşedintelui ANRP Remus Baciu într-un dosar de corupţie, acesta fiind acuzat că ar fi primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate. 1,6 miliarde de lei -sume restante de plată Potrivit unui document al ANRMP, în acest moment sumele restante de plată pentru persoanele îndreptățite, în baza legii 247 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, este de 1.652.258.390,8 lei, tranșa I-a și a-II-a. Până în decembrie 2011, a fost înregistrat un număr de 25.222 de dosare cu cerere de opţiune, a fost emise 4.452 de titluri de plată, 11.354 de titluri de conversie, transmise Depozitarului Central în vederea înregistrării în Registrul Acţionarilor. Tipul de imobile restituite sau compensații acordate în baza legii 247 - imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întrepriderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare - imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşită ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist, - imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor ăntreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiunea făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în formă autentică prevăzută de art. 813 din C. Civ., în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă; - imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate; - imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; - imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial; - imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensaţii echitabile; - orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare; - orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat. Când se acordă măsuri reparatorii - în situaţia în care nu este posibilă restituirea în natură se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv." CITIȚI ȘI:
- Haotic. Așa s-au făcut retrocedările timp de 20 de ani. Autoritățile trebuie să rezolve problema până în iulie 2012