Guvernatorul băncii centrale afgane a fugit din ţară
- Paul Ciocoiu
- 28 iunie 2011, 15:51
Abdul Qadeer Fitrat, guvernatorul băncii centrale a Afganistanului, şi-a dat demisia şi a părăsit ţara, explicând că se teme pentru viaţa sa după ce a dispus anchetarea mai multor fraude bancare în care ar fi implicaţi oficiali de rang înalt de la Kabul, scrie BBC.
Fitrat a declarat că guvernul afgan a încercat să împiedica ancheta care viza mai multe fraude comise de angajaţii băncii private Kabul Bank. Guvernatorul a oferit aceste explicaţii din Statele Unite unde are drept de rezidenţă. El a avertizat că nu se va mai întoarce niciodată în Afganistan.
Un purtător de cuvânt al guvernului afgan a subliniat că demisia lui Fitrat echivalează cu un act de trădare. Oficialul a mai adăugat că, de fapt, fostul guvernator însuşi era vizat de ancheta la care făcuse referire. Un mandat de arestare a fost, de altfel, emis pe numele său imediat după fuga sa în SUA.
Fraudele comise la Kabul Bank, cea mai mare bancă privată din ţară, au adus instituţia în pragul falimentului anul trecut. Anchetatorii au descoperit că banca împrumutase 467 milioane de dolari unor persoane şi firme insolvabile.
Fratele lui Karzai, printre cei acuzaţi
Majoritatea salariilor angajaţilor din sistemul public afgan, inclusiv poliţiştii şi profesorii, sunt virate prin Kabul Bank. Situaţia s-a redresat abia după ce banca centrală a preluat controlul activelor sale în septembrie 2010.
"Dispuneam de informaţii din surse credibile că viaţa imi era ameninţată", a declarat Fitrat pentru BBC. "De-a lungul celor 10 luni cât a durat criza de la Kabul Bank, am făcut presiuni constante pentru înfiinţarea unui tribunal special care să îi ancheteze şi să îi judece pe cei implicaţi în fraudele respective", a adăugat el.
Fostul guvernator a mai subliniat că a simţit că viaţa îi este în pericol după un discurs în faţa Parlamentului, la începutul acestui an, în care a menţionat numele celor responsabili de criza de la Kabul Bank. Printre cei incriminaţi se numărau şi mai mulţi parlamentari.
Mai multe rude ale preşedintelui Hamid Karzai, printre care şi fratele său, Mahmoud Karzai, au fost acuzate în acelaşi dosar, dar acestea nu au fost niciodată anchetate.