Duminică, 30 septembrie 2018, seara, Liviu Dragnea a acordat un interviu postului România tv. Spre deosebire de alte intervenții care au urmat puciului din PSD, cel de acum ne-a dezvăluit un Liviu Dragnea descumpănit, fără nimic sigur în opiniile exprimate, definit prin lamentări lacrimogene și referiri imprecise la chestiuni clișeu precum amnistia și grațierea.

Din rătăcirile mediatice ale lui Liviu Dragnea am putut desprinde, cu greu, drept puncte fixe, cel despre închisoarea pe care se așteaptă s-o facă, evident pe nedrept, și cel despre remaniere. Despre această a doua chestiune, Liviu Dragnea a fost întrebat cu prioritate. A dat următorul răspuns:

„În ceea ce priveşte remanierea, i-am consultat pe colegii mei cînd cred că este bine să fie făcută şi aproape în unanimitate au zis după referendum. Doamna prim-ministru începuse o evaluare a miniştrilor, care este în desfăşurare şi după referendum vom avea un Comitet Executiv Naţional, care va hotărî cine din partea Partidului Social sau pe locurile Partidului Social Democrat cine va mai rămîne în Guvern, cine nu”.

Întrebarea despre remaniere n-a fost rezultatul unei aflări în treabă a moderatoarei.

Remanierea e unul dintre cele mai discutate lucruri în presa din ultimul timp.

E atît de certă remanierea încît presa se delectează cu liste de remaniați.

Deși potrivit lui Liviu Dragnea o asemenea listă nu există, dînd curs moștenirii lui Caracudi în presa noastră de fătuce și guguștiuci, nu trece zi fără ca un site, o televiziune de știri sau un ziar falimentar să nu jure c-a aflat de un nou nume de ministru care va fi remaniat. Remaniatul mai mult ca sigur e și el întrebat dacă a auzit de așa ceva. Cum în nici un caz remanierea nu depinde de el, respectivul dă un răspuns suficient de ambiguu pentru ca zvonul remanierii sale să nu moară.

Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor – zice o mai veche învățătură din politologia de bodegă.

Asemănător, putem spune Schimbarea miniștrilor - bucuria jurnaliștilor.

Nimic nu ridică ratingul și tirajul ca o născocire dată ca informație exactă despre un ministru care va fi remaniat. Firește, remanierea e un subiect îndrăgit de presă.

Dacă vom privi presa ultimilor doi ani, anii guvernării PSD- ALDE, vom descoperi nu fără uimire că unul dintre cuvintele cele mai des întîlnite în știrile despre activitatea guvernamentală se referă la remaniere.

Nu știu cum va rămîne de-adevăratelea în Istorie guvernarea PSD-ALDE de după alegerile din decembrie 2016. Sigur e că din presă se conturează o guvernare a cărei principală preocupare a fost nu buna administrare a țării, ci permanenta remaniere.

Această imagine se explică nu numai prin atenția presei față de schimbarea miniștrilor, ci și din transformarea eternei remanieri într-un punct de program de guvernare. Și prin preocuparea conducerii PSD față de remaniere.

Așa cum arătam mai sus, Liviu Dragnea n-a fost întrebat de remaniere așa de florile mărului, ci pentru că el însuși o ține langa cu remanierea de vreo lună și ceva.

Ameninațarea cu remanierea sau mai precis cu o nouă remaniere a fost făcută de Liviu Dragnea pe 9 septembrie seara, la Antena 3:

„Cred că până la sfîrşitul lunii sau începutul lunii octombrie aceste lucruri trebuie să se încheie cu o remaniere”. Nu trebuie prea mare pricepere într-ale administrației ca să înțelegi că un asemenea anunț duce în chip fatal la paralizia activității tuturor ministerelor. Dacă undeva, prin sfere înalte, miniștrii sînt evaluați, dacă orice ministru poate fi schimbat, e lesne de priceput că din clipa în care Liviu Dragnea anunță remanierea, în ministere nu se mai lucrează. Pe de o parte, miniștrilor numai la muncă nu le stă gîndul, nesiguri cum sînt că nu vor mai fi multă vreme în funcție, pe de alta, aparatul din subordine se uită la șeful departamentului ca la unul pe cale de a-și face bagajele. Și cum singurul lucru care se discută e dacă ministrul va fi sau nu remaniat și cine îi va lua locul, în aparat singura realitate e cea a intrigilor legate de rămînerea sau plecarea ministrului.

Fluturarea amenințării cu remanierea e unul dintre instrumentele prin care Liviu Dragnea își asigură puterea într-un guvern căruia el nu-i e premier. Potrivit lui Liviu Dragnea minștrii sînt evaluați de partid. Partid înseamnă însă Liviu Dragnea. Prin urmare în această perioadă miniștrii se străduiesc să facă frumos în fața lui Liviu Dragnea decît să-și îndeplinească atribuțiile.

Numai că în planul guvernării eterna remaniere e un dezastru.

Remanierea nu e însă doar o temă mediatică întreținută de presă plecînd de la declarațiile lui Liviu Dragnea. Remanierea, adică schimbarea miniștrilor, e una dintre realitățile definitorii ale celor doi ani de guvernare PSD- ALDE. E de la sine înțeles că una dintre condițiile unei bune guvernări e stabilitatea miniștrilor. Nu trebuie să aducem noi argumente despre cît de importantă e, pentru o majoritate ajunsă la guvernare prin alegeri, continuitatea pe funcție a miniștrilor.

Printre aceste argumente se numără și dobîndirea unei puteri reale. Istoria postdecembristă ne arată că un partid ajunge să dețină puterea reală abia după un an de guvernare. Cu o singură condiție:

Ca guvernarea să fie stabilă.

Stabilitatea dă miniștrilor puterea reală asupra aparatului, aduce cu sine aplicarea programelor de guvernare, chiar și învățarea la locul de muncă.

Din ianuarie 2017, PSD a schimbat două guverne. Prin căderile guvernelor Grindeanu și Tudose, practic în fruntea ministerelor o persoană a stat doar șase luni. Asta în condițiile în care persoana respectivă n-a fost remaniată între două schimbări de guvern. În guvernul Grindeanu, de exemplu, pînă la schimbarea de guvern din 29 iunie 2017, patru miniștri au stat în fruntea departamentelor doar o lună. Guvernul Tudose a fost instalat pe 29 iunie 2017. După patru luni, trei miniștri pleacă din funcție. Din punctul de vedere al administrării unui domeniu, un ministru nici n-apuca să știe măcar unde e toaleta, că și trebuia să plece. Evident, pentru aparat, el era deja plecat din clipa cînd se ivea criza guvernamentală. Chiar și miniștrii – puțini – care au supraviețuit căderilor de guvern, au trecut prin perioada de balamuc tipică într-o birocrație iminentei schimbări de guvern. Cînd să pună mîna ministrul pe pîrghiile conduceri ministerului? Cînd să poată aplica un program pe termen lung?

Duminică seara, Liviu Dragnea a reluat o observațile mai veche a domnie sale despre lipsa de autoritate a minștrilor asupra aparatului din subordine:

„Sunt unii miniștri care un pot să treacă de robia în care i-au dus unii funcționari. Sunt unele ministere în care pînă să semneze un ministru trebuiau să semneze 12 funcționari. Un Guvern nu merge așa.”

Fără să vrea, Liviu Dragnea a denunțat efectele propriei politici de instabilitate guvernamentală. Cînd și cum să capete un ministru autoritate dacă nu trece nici măcar o lună de la numirea în funcție și deja se discută despre plecarea lui? Cînd și cum să aibă ministrul o putere reală cînd aparatul știe că Șeful e trecător în timp ce el, aparatul, e etern? Instabilitatea guvernamentală, realitate tipică guvernării PSD după alegeri, ne avertizează asupra unei realități:

Deși au trecut aproape doi ani de la alegeri, PSD, beneficiar al celei mai mari majorități parlamentare și locale, n-are puterea reală în România.

Dacă o ține așa, cu permanenta remaniere, mai mult ca sigur nu va deține puterea reală pînă la alegerile din 2020 sau mai precis pînă la cele prezidențiale din 2019.