Guardiola și-a încheiat cariera în bârlogul traficantului „El Chapo”
- Andrei Călin
- 20 septembrie 2018, 00:39
Pep Guardiola a făcut trecerea de la cariera de jucător la cea de antrenor într-un loc controversat din Mexic. Actualul tehnician al lui Manchester City a evoluat pentru formația Dorados de Sinaloa timp de 6 luni, în sezonul 2005 - 2006.
Mijlocașul se consacrase la Barcelona și mai trecuse pe la Brescia, AS Roma și Al Hilal.
În patria celebrului „El Chapo”
Pep a fost convins de Juan Manuel Lillo, un prieten care o antrena pe Dorados. Gruparea mexicană avea ambiții mărunte și se lupta pentru evitarea retrogradării. La 35 de ani, gândurile lui Guardiola se îndreptau deja către antrenorat, dar ibericul și-a zis să încerce o aventură exotică.
Astfel a intrat actualul mare antrenor într-o lume periculoasă. La Sinaloa își avea reședința Joaquin „El Chapo” Guzman, celebrul baron al drogurilor. Dorados avea mari probleme cu banii și patronul Juan Antonio Garcia încerca să găsească surse de finanțare. La un moment dat, jucătorii au intrat în grevă și au refuzat să mai îmbrace tricourile oficiale.
Și-a ajutat coechipierii cu bani
Cel care i-a ajutat financiar a fost Guardiola, cel care avea o situație materială îndestulătoare. Pep a jucat 10 meciuri pentru mexicani și a marcat un gol. S-a accidentat și a privit meciurile de pe margine, prin ochii viitorului tehnician.
„Avea mentalitatea unui antrenor încă de atunci. Își însușise foarte bine filozofia de joc a lui Johan Cruyff, mentorul său. Toată concepția se baza pe posesia prelungită a mingii. Ceea ce avea să devină cunoscut în fotbalul mondial ca tiki-taka”, povestea Juan Manuel Lillo, prietenul lui Guardiola. Spaniolul a plecat din Mexic în 2006, apoi, un an mai târziu a preluat echipa secundă a Barcelonei.