EVZ A AVUT DREPTATE: Lovitura de stat a fost dovedită. Ioan Rus: "Nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!"

EVZ A AVUT DREPTATE: Lovitura de stat a fost dovedită. Ioan Rus: "Nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!"

Liderii USL le-au cerut foştilor miniştri Ioan Rus şi Victor-Paul Dobre să trimită documente false la Curtea Constituţională. Interceptările procurorilor confirmă dezvăluirile Evenimentului zilei. Cei doi miniştri au demisionat ca urmare a presiunilor penale făcute de "colegii" de partid.

Liderii USL au făcut presiuni puternice împotriva foştilor miniştri Ioan Rus şi Victor- Paul Dobre pentru a modifica numărul persoanelor de pe listele electorale permanente. Stenogramele stupefiante ale convorbirilor telefonice, dintre cei doi politicieni, au confirmat dezvăluirile făcute de "Evenimentul Zilei". Ioan Rus şi Victor- Paul Dobre şi-au dat demisia, din funcţiile de miniştri de Interne şi Administraţie, deorece nu au mai rezistat presiunilor colegilor din USL. Totul s-a făcut la ordinele primului- ministru Victor Ponta şi ale preşedintelui interimar, Crin Antonescu. Celor doi li se cerea să facă mai multe falsuri în actele oficiale care urmau să ajungă la Curtea Constituţională (CCR). "A fost videoconferinţă la PNL. M-au atacat oameni importanţi ,cum e domnul Fenechiu şi când am întrebat mi s-a spus că aşa s-a înţeles preşedintele cu Ponta", se plângea Victor-Paul Dobre. Listele penale electorale Discuţia telefonică avea loc după ce Ioan Rus a trimis CCR că numărul alegătorilor de pe listele electorale permanente este de 18,3 milioane, cifră ce a ridicat pragul de prezenţă pentru referendum, suficient ca demiterea lui Traian Băsescu să fie imposibilă. Procurorul general Codruţa Kovesi a cerut ieri Parlamentului săşi dea avizul pentru începerea urmării penale împotriva lui Victor- Paul Dobre, deputat de Galaţi. El este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată. Anchetatorii susţin că Dobre a ordonat subordonaţilor să trimită o adresă la CCR în care MAI nu-şi asuma numărul de persoane de pe listele electorale. Relu Fenechiu şi "instigările la infracţiune" Deputatul PSD Victor Paul Dobre se plângea că în teleconferinţele PNL era criticat cu vehemenţă şi i se cerea demisia. Printre contestatarii săi el l-a amintit pe deputatul Relu Fenechiu, pe deputatul Daniel Chiţoiu -preşedintele interimar al PNL - şi pe primarul din Caransebeş, Marcel Vela. Deputatul PNL Relu Fenechiu şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, sunt consideraţi principalii artizani ai încercării de demitere a lui Traian Băsescu. EVZ a dezvăluit că Relu Fenechiu este în relaţii de prietenie cu judecătorul Tudorel Toader pe care l-a promovat la Curtea Constituţională a României. "Ce s-a vorbit la tele-conferinţă este instigare la infracţiune", explica Victor- Paul Dobre. Dilema lui Manoloiu: "Cum prezint eu actualizarea?" Chestorul Constantin Manoloiu, şeful Directiei pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul de Interne, a fost unealta USL folosită pentru a transmite date false către Curtea Constituţională (CCR). Ofiţerul a comunicat către CCR, la 1 august 2012, că pe listele electorale permanente sunt înscrise 18.292.514 de persoane. În aceeaşi zi, la ora 22.00, el a fost convocat la o şedinţă, la sediul MAI, de ministrul Victor-Paul Dobre. La întâlnire au participat secretarul de stat, Ioan -Nicolae Căbulea şi mai mulţi ofiţeri superiori. Procurorii susţin că Dobre i-ar fi solicitat să comunice judecătorilor că MAI: "Nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise pe listele electorale permanente". Adresa a mai fost semnată de Dobre şi Căbulea şi a fost transmisă la CCR la data de 2 august 2012. Procurorii spun că acest document avea un caracter fictiv, fapt care era cunoscut de cei care l-au semnat. "Potrivit probelor administrate în cauză, scopul îl constituia justificarea formală a operaţiunilor ulterioare, prin care din listele electorale permanente urmau să fie excluse un număr de persoane cu drept de vot", se arată în actul de acuzare al Parchetului. În discuţiile telefonice, înregistrate de procurori, chestorul Constantin Manoloiu ştia că pe listele electorale permanente nu sunt trecuţi şi românii de peste 18 ani cu domiciliul în străinătate, respectiv 471.301. Ştiau cine lipseşte din liste Ancheta a relevat că aceşti înalţi funcţionari publici cunoşteau că nu au înscris în listele electorale permanente pentru referendumul naţional din 29 iulie cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, dar nu au făcut public acest aspect. "Ăia cu domiciliul în străinătate ... Nu sunt pe listele permanente?", îl întreabă un oficial din MAI pe Manoloiu. "Nu sunt! Nu!", i-a răspuns acesta. "Deci, nu sunt probleme acolo", l-a asigurat demnitarul. Manoloiu a avut mai multe discuţii cu Laura Cuşa, şefa Serviciului Juridic. Aceasta şi-a avertizat şeful că, potrivit legii, actualizarea listelor electorale permanente trebuia făcută până la referendum. Manoloiu a încercat să-şi caute argumente pentru a susţine actulizarea, deşi CCR nu i-a cerut acest lucru. "Deci, cum prezint eu actualizarea? De exemplu, la Curte, cum vezi? Juridicesc", întreba chestorul. Rus: "Eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie" Mai multe discuţii telefonice între miniştrii de Interne şi Administraţie, secretari de stat sau chestori au fost făcute publice ieri de către procurorii care anchetează adresele false trimise către judecătorii CCR. Convorbirile au fost înterceptate de către magistraţi cu mandat emis de Curtea Supremă. Ioan Rus şi Victor-Paul Dobre se plângeau că liderii USL fac presiuni de neimaginat asupra lor. Cei doi sunt revoltaţi de ameninţările colegilor. "E important, dar eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!", se plângea Ioan Rus. Discuţia avea loc pe 4 august. Două zile mai tâziu, pe e 6 august, cei doi şiau anunţat demisia. "Tâmpiţi nu suntem!" Dimensiunea fraudei care se pregătea de către USL i-a speriat pe cei doi miniştri. "Om fi proşti, dar chiar tâmpiţi nu suntem! Am băgat şi noi de seamă câţi sunt, cum sunt, iar eu nu semnez niciun singur om în plus sau în minus! Şi cu asta basta!", s-a revoltat Ioan Rus. Victor-Paul Dobre, cel care a semnat adresele oficiale către CCR, este şi mai speriat. El se confesa unuia dintre secretarii săi de stat, de presiunile la care era supus. "Am vorbit cu Chiţoiu. Zic: «Daniele, ce ştii?» Zice: «Ştii că Crin şi cu Ponta au hotărât că e mai bine, nu ştiu ce.» Zic: «Bine». Deci, eu cred că până duminică îmi dau demisia şi îmi văd de concediu", a povestit, supărat de presiunile colegilor, Victor- Paul Dobre. "Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat! Pe bune!", l-a sfătuit secretarul de stat. Mai mulţi angajaţi din MAI care aveau atribuţii în gestionarea datelor de evidenţă a populaţiei au fost interceptaţi. USL a încercat să şteargă din listele electorale zeci de mii de oameni, prin creşterea artificială a numărului deceselor. Decedaţii din Gorj "Deci, cu alte cuvinte, într- o lună au murit 40.000 de gorjeni. Rămân puţini olteni! Acesta e judeţul lui Ponta, Gorjul", povestea amuzat unul dintre oficiali. "Cum să fie măi 40.000 dacă la nivel de ţară zicea D. că sunt 200 şi ceva de mii de morţi pe an?", se arăta uimit interlocutorul acestuia. Sfat pentru Dobre: "Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat!". Stenograme Rămâi trăsnit, nu alta. Stenogramele scot la iveală lucruri îngrozitoare. Afli că oameni cu funcţii importante în stat, puşi acolo sa apere legea şi pe cetăţean, nu fac altceva decât să o încalece. Cetăţeanul? Să-l înmormântăm! Fictiv, bineînţeles, să ne iasă socotelile! Judeţul premierului rămâne fără cetăţeni… 40.000 de oameni morţi pe hârtie în 6 zile Domn: Da, sau în perioada de după s-au înregistrat 40.000 de decese, dar nu erau prinse, dar nu erau astea în..., nu făceau parte din listele electorale. Doamnă: În perioada de după ce? Domn: De după referendum. Nu ştiu cum au murit într-o lună 40.000 la Gorj! Doamnă: S-au înregistrat 40.000 de morţi în Gorj? Domn: Da mă, da, da, da! Doamnă: Doamne iartă-mă, Dumnezeule! Domn: Pe de-o parte spunea că ăştia nu erau înscrişi în listele electorale. Deci, cu alte cuvinte, într-o lună au murit 40.000 de gorjeni. Rămân puţin olteni! Acesta e judeţul lui Ponta, Gorjul. Doamnă: Cum să fie, măi, 40.000, dacă la nivel de ţară zicea D. că sunt 200 şi ceva de mii de morţi pe an? Domn: Da, măi, da. De asta îţi spun că oamenii vorbesc vrute şi nevrute şi tot felul de... Doamnă: Poate 4.000 nu 40.000. Domn: Nu, nu. Doamnă: Nici 4.000 nu cred că s-au înregistrat! Domn: Îţi dai seama. Într-o lună, na! Sau nici o lună. Doamnă: Care o lună, măi? Domn: Da. Doamnă: Care o lună? De pe...când s-a, când a îngheţat baza? Domn: Pe 23. Doamnă: Păi eu nu ştiu, că nu am fost aici, dar... pe 23. Păi de pe 23 şi până acum? Sunt 10 zile! Mor pe capete, în jumătate de an se duce tot judeţul Gorj. Domn: Da. Rămâne domnul premier fără... Doamnă: Nu jumătate de an, dar cât are? Are 400.000 judeţul? Îţi spun eu, în 10 zile se duce! Doamne, iartă-mă! Cum poate să vorbească... Înalţii oficiali au tăcut mâlc În ziua de 07.08.2012, la ora 13:57:17, Manoloiu Constantin discută cu o persoană din Ministerul Administraţiei şi Internelor: Domn: (râde) Auziţi? Eram cu Domnul F. (?) şi vrea să ştie sigur. Zice că a fost pe la Externe ... Ăia cu domiciliul în străinătate ... Nu sunt pe listele permanente? Manoloiu Constantin: Nu sunt, nu! Domn: Deci nu sunt probleme acolo. Manoloiu Constantin: Cei care sunt, ceredesiştii, se găsesc în Evidenţa Paşapoartelor ... Domn: Da, da, asta ştiu. Manoloiu Constantin: Deci, nu sunt pe listele care sunt acum. Domn: Şi câţi sunt, în jur de 400.000? Manoloiu Constantin: Numai puţin, că mi-a dat chiar astăzi, mi-a dat Sime (?) o situaţie şi mă uit pe ea acum. O secundă! Ia să vedem ... Deci, avem aşa ... Deci, la situaţia cetăţenilor români domiciliaţi, aşa ... Deci, la 1.1.2012 aveam ... Domn: 1. 1. 20 ... Manoloiu Constantin: Dar hai să dau la 1. 08. 2012. Domn:: 1.08, da. Manoloiu Constantin: 471.301. Domn: Şi ăştia sunt scoşi toţi, nu? Manoloiu Constantin: Situaţia cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, cu vârsta de peste 18 ani. Domn: Aha, aha. Manoloiu Constantin: Da. Domn: Da. Manoloiu Constantin: Deci, ăştia sunt. Şi se găsesc numai ... Se găsesc în Evidenţa Paşapoartelor, pentru că au paşaport cu... Domn: Se găsesc la Paşapoarte în evidenţă, da. Manoloiu Constantin: Da, cu menţiunea cu domiciliul în străinătate. Domn: Da. Manoloiu Constantin: El, la alegeri, comunică tuturor consulatelor din toată lumea câţi cetăţeni ai statului român sunt în statul respectiv, pentru a putea să le asigure dreptul de vot. Domn: Dar cu rezidenţa ar putea avea cineva? Manoloiu Constantin: Nu, nu! Domn: Nu are nimeni nicio evidenţă. Manoloiu Constantin: Cu rezidenţii, nu, că asta e problema, n-avem ... 06.08.2012, la ora 09:40:34, Manoloiu Constantin discută cu un angajat al Ministerului: Manoloiu Constantin: Ce dracu să fac?! Nu vezi? Poţi să-mi zici şi mie... CRDF-iştii tăi... tu faci liste speciale pentru afară? Domn: Eu?! Nu! Nu! Manoloiu Constantin: Nu faci. Domn: Nu! Mie îmi solicită cei de la Externe. De fiecare dată le dau numărul lor, pe ţări. Manoloiu Constantin: Pe ţări! Deci, e implicită problema, da! Da, da, da! Domn: Nu am cum să le dau altfel decât pe ţări! Nu mi-au solicitat niciodată nume, prenume, CNP. Manoloiu Constantin: Da. Domn: Dar în baza de date am şi această posibilitate, să scot extrase cu ei, şi nominal, cu CNP-ul lor, dacă cineva... Manoloiu Constantin: O să ne gândim acum, să vedem cum am putea face confruntări. Domn: Păi, confruntările astea pot fi făcute, numai că chiar am făcut o estimare vineri, când am văzut ce amploare ia fenomenul. Manoloiu Constantin: Da. Domn: Ar fi vorba de vreo zece mii şi ceva de file şi am zis să... totuşi, le-am constituit într-un lot. Ăla poate fi transmis on-line sau scos şi băgat într-un mediu de stocare extern, ca să putem să vi-l dăm, la solicitare. 06.08.2012, la ora 11:22:32, Constantin Manoloiu discută cu martora C L: Manoloiu Constantin: Nu! Ce trebuie să facem noi acum? Ce trebuie făcut? Alte liste? Nu! L: Păi, nu alte liste. Nu aş putea să fac alte liste, pentru că nu are cum să compare. Manoloiu Constantin: Deci, cum prezint eu actualizarea? De exemplu, la Curte, cum vezi? Juridicesc. L: Deci, m-a blocat de tot cu chestia asta, cu 17 alineatul 2, că ăsta e primul rând de liste, de fapt. Manoloiu Constantin: Dar noi putem cere? Guvernul poate să ceară precizări de aplicare? Pentru că e neclară. L: În mod normal, da, ar putea să ceară. Sigur! Ar putea să se adreseze. Pentru că e neclară. Deci, nu putem să dăm alea. Ăla e primul rând de liste. Manoloiu Constantin: Îhîm. L: Şi atunci, dă peste cap tot. E prima cifră care reiese. Cred că nici Curtea nu a înţeles care e mecanismul. Manoloiu Constantin: Nu a înţeles. L: Listele se actualizează până în ziua aia, până în 29. Dacă a murit unul în sat, primarul se duce la Biroul electoral şi îi spune: "Vezi că a murit ăsta. mi-l scoţi de pe listă. Manual. Chiar dacă eu am tipărit listele". Aşa e corect! Ministrul de Interne Ioan Rus a demisionat fiindcă n-a vrut să rişte puşcăria 04.08.2012, la ora 18:19:29, discuţie între Victor Paul Dobre şi Ioan Rus Ioan Rus: Luni cred că vor fi două hârtii! Nu ştiu exact. Mă mai văd cu premierul şi cu...dar aşa se profilează. Victor Paul Dobre: Aţi apucat să vorbiţi cu el? Ioan Rus: Da, am vorbit, dar ei vor, în primul rând vor să fie minus 1.600 de aia, ori...aşa ceva nu...i-am spus că nu sunt, fizic şi nu sunt dispus la niciun fel de...nimic şi atunci nu cred că va fi altă soluţie! Victor Paul Dobre: Îhî. Ioan Rus: Deci, ei ţin, neapărat, să fie aşa, deci să fie...să se demonstreze faptul că nu...că ăla e valid şi că majoritatea, cvorumul, e ăsta şi noi trebuie să facem cvorumul ăla. Punct. Păi, de unde...să-l facem? Victor Paul Dobre: Îhî. Ioan Rus: Că sunt unii care zic că aşa este şi că noi ne opunem sau eu mă opun, că-s omul preşedintelui şi dumneata te-ai convertit. Am zis: Măi, deci, e în regulă, numai că voi vreţi să ne învăţaţi...ce? Că suntem tâmpiţi amândoi, eu şi cu omul ăla! Om fi proşti, dar chiar tâmpiţi nu suntem! Am băgat şi noi de seamă câţi sunt, cum sunt, iar eu nu semnez niciun singur om în plus sau în minus! Şi cu asta basta! Dacă sunt care cred că ştiu ei mai bine ca noi şi ştiu ei să numere aşa, încât aşa să fie, n-am nicio împotriveală să încurc pe cineva. Că nu înţeleg, că ăsta e un gest politic important care...Bun, e important, dar eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie! Victor Paul Dobre: Acum nu ştiu ce să fac, să-i dau şi eu un telefon să-i spun? Nici nu ştiu cum e mai bine! Ioan Rus: Poţi să-i dai un telefon. Eu i-am spus: Măi, gândeşte-te... nu ştiu ce, mâine seară ajung la Capitală, luni dimineaţă sunt acolo şi, dacă chiar există această posibilitate eu nu am nicio...chiar nu am nicio problemă. Asta e, înţeleg că e un imperativ major care voi ziceţi că poate fi susţinut, noi zicem, în tâmpenia noastră, că nu poate, deci, tâmpenia noastră nu are cu ce să vă încurce! Victor Paul Dobre: Atunci, zic aşa, trec eu mâine pe acolo, înainte de a pleca, scriu ce am de scris şi o las la dumneavoastră şi o găsiţi de dimineaţă. 03.08.2012, la ora 20:53:05, Victor Paul Dobre discută cu o persoană în următorul sens: V: Da, Victor! Victor Paul Dobre: Salut! Azi, cât eram pe drum, a fost o video-conferinţă a înaltei conduceri cu filialele. V: Am auzit, da. Victor Paul Dobre: Crin l-a re-mandatat pe Daniel. Vela, ăla de la Prahova şi Fenechiu m-au făcut zob: că n-am semnat, că nu am făcut, că nu ştiu ce. V: În teleconferinţă?! În videoconferinţă? Victor Paul Dobre: În videoconferinţă, da. V: Cretini! Victor Paul Dobre: Am vorbit cu Chiţoiu. Zic: "Daniele, ce ştii?" Zice: "Ştii că Crin şi cu Ponta au hotărât că e mai bine, nu ştiu ce". Zic: "Bine". Deci, eu cred că până duminică îmi dau demisiac îmi văd de concediu. V: Mamă-mamă! Victor Paul Dobre: Treaba lor ce vor face! V: Ce să zic?! Dobre Victor Paul: Îţi spun eu ce vor: vor să dea Ordonanţe, să facă o nebunie întreagă. V: Nu pot să cred! Victor Paul Dobre: Da, da! Să facă o Ordonanţă, să nu voteze ăia de afară, să-i scoată de pe liste, o nebunie întreagă. V: Victore, hai să vedem dacă nu ne dăm demisia de tot! Pe bune! Victor Paul Dobre: Cum? V: Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat! Pe bune! "Scandalul era în altă parte. Nebunia să dai Ordonanţe. Aia poate fi chiar finalul, finalului…" În ziua de 04.08.2012, la ora 20:46:19, Victor Paul Dobre, are următoarea discuţie: Domn: Acum, Victor, pe de altă parte, am stat şi eu de vorbă cu ai mei ... Ce s-a vorbit la tele-conferinţă, este instigare la infracţiune...aia a PNL-ului. Pe bune! Victor Paul Dobre: Da, sunt convins. Domn: Iar aceştia au chemat-o pe asta de la Evidenţa Populaţiei, care, tu ştii foarte bine că e ofiţer MAI! Domn: Şi aia a venit la primar şi i-a zis: Domnule primar, când a fost scandalul cu moldovenii, acum trei luni, ne-am panicat şi am mai luat o dată la mână tot. Astea sunt listele! Scandalul era în altă parte. Victor Paul Dobre: Nu dragă, deci, ei ... teoria este să scoată 1.600.000. Domn: Ce să scoată?! Cum îi scoate? Victor Paul Dobre: Să-i scoată pe ăia de afară, că sunt mai mult de 12 luni. O nebunie întreagă! Domn: Dar nu ai lege pentru asta! Nu ai lege, pentru numele lui Dumnezeu! Victor Paul Dobre: Ştiu, ştiu, ştiu. Domn: Iar nebunia ca să dai ordonanţă, mie mi se pare... Victor Paul Dobre: Aia poate fi chiar... Domn: Finalul, finalului! Manoloiu, avertizat de subalternă că actualizarea trebuia făcută până la referedum 06.08.2012, la ora 11:22:32, Constantin Manoloiu discută cu martora C L: L: Da, şefu'! Constantin Manoloiu: Cum interpretezi tu noua adresă a Curţii, aia cu... A mai venit o adresă. L: Bun! Astea înseamnă copiile. Reactualizarea listelor o fac primarii, da, în termen de cel mult 5 zile. Asta este vorba de listele alea, primul rând de liste. Constantin Manoloiu: Îhîm. şi care e calea de urmat, după tine? L: Potrivit... pentru că, dacă mă duc într-adevăr... legea îmi spune că pe baza copiilor listelor electorale permanente şi a celorlalte liste electorale prevăzute de lege, mă trimite la lege! Manoloiu Constantin: Aşa! L: Ori, dacă mă trimite la lege, am o dată, primul rând de liste, pe care se face actualizarea şi după aia, al doilea rând de liste. Dar eu, potrivit legii, trebuie neapărat să fac modificările corespunzătoare până la data Referendumului. Pe articolul 22... Constantin Manoloiu: Da... L: Zice că: "Autorităţile publice care au întocmit listele le vor înainta birourilor cu două zile înainte de data desfăşurării Referendumului şi că orice modificare ulterioară se comunică de îndată Birourilor Electorale ale secţiilor de votare". Ceea ce înseamnă... CITIŢI ŞI:

  • Scandalul listelor electorale. Kovesi cere Parlamentului avizul pentru anchetarea fostului ministru Victor Paul Dobre
  • INTERCEPTĂRI, Complicitatea chestorului Manoloiu: "Ce dracu să fac?!... Tu faci liste speciale pentru afară?"
  • INTERCEPTĂRI INCENDIARE. Ioan Rus: "E important, dar eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!". "Să fugim din acest grup infracţional organizat!"
  • INTERCEPTĂRI. Victor Paul Dobre: "Nu dragă, deci, ei...teoria este să scoată 1.600.000. Am fost atacat de Relu Fenechiu!"
  • INTERCEPTĂRI STUPEFIANTE Angajaţii MAI: "S-au înregistrat 40.000 de morţi în Gorj, judeţul lui Ponta?/Nu are cum, sunt 200.000 în toată ţara!"
  • CULISELE demisiei lui Ioan Rus din fruntea Ministerului de Interne

Ne puteți urmări și pe Google News