Gruparea „Rechinului” a fost destructurată. Averi colosale făcute din clonare de carduri şi trafic de persoane
- Lucian Ionescu
- 26 iulie 2019, 18:36
Procurorii DIICOT au reţinut cinci persoane în dosarul uneia dintre cele mai mari reţele internaţionale de trafic de persoane. La acest dosar au conlucrat anchetatori români împreună cu serviciile secrete din Statele Unite.
Clanul a fost condus de interlopul Tudor Florian, zis „Rechinul", a cărui avere a fost estimată la peste 100 de milioane de euro. Cea mai mare parte din aceşti bani au fost investiţi în proprietăţi imobiliare şi automobile de lux.
Potrivit autorităţilor, gruparea era implicată în trafic de persoane pe filiera România - Mexic - Statele Unite şi şi-a construit averi clonând cardurile turiştilor din Cancun (Mexic).
De asemenea, oamenii de încredere ai interlopului şi-au cumpărat hoteluri şi case din banii furaţi.
Joi, procurorii DIICOT, au făcut percheziţii la locuinţele suspecţilor din Bucureşti şi Craiova de unde au confiscat Maşini de lux, carduri bancare şi arme.
Cazul a intrat în atenţia anchetatorilor după ce un locotenent al „Rechinului” a fost împuşcat mortal de către un bodyguarg al şefului grupării.
Principala sursă de bani a interlopilor era clonarea cardurilor. Membrii grupării instalau dispozitive de skimming pe teritoriul Mexicului, în oraşele Cancun, Playa del Carmen, Tulume, Isla de Cozumel, Puerto Vallarta şi Tijuana.
„In aceste zone erau instalate aproximativ 85 de bancomate ce aveau instalate sisteme de copiere a datelor gestionate de susnumit ("Rechinul"), ce aveau capacitatea de retinere a aproximativ 200.000 date bancare", au ecplicat surse judiciare.
Florian Tudor era expert în instalarea şi mentenanşa bancomatelor şi doar el se ocupa de decriptarea datelor sustrase din bancomate.
Un locotenent al acestuia era responsabil de organizarea, verificarea şi plasarea bancomatelor, „precum şi de racolarea şi coruperea personalului tehnic din cadrul altor banci sau firme de mentenanţă a ATM-urilor în vederea instălarii de dispozitive skimming."
Cardurile erau clonate în SUA, iar persoane aduse din România le retrăgeau de la ATM-uri.
De asemenea, clanul „Rechinului” a introdus clandestin în SUA, zeci de persoane de cetăţenie română, prin intermediul unor avocaţi din Florida (SUA).
„Circuitul era urmatorul: interlopul aducea cetateni romani in Mexic, dupa care actele acestora erau trimise unor avocati din Florida care se ocupau pentru a obtine acte prin care cetatenii romani dobandeau calitatea sau vocatia de azilant politic.
Motivau ca sunt de etnie rroma si sunt persecutati in Romania, dupa care actele erau transmise de la avocati la o adresa din SUA unde locuiau romani si acestia trimiteau actele in Mexic.
Aceste acte erau folosite pentru trecerea frontierei dintre Mexic si SUA, iar persoanele aduse in SUA de catre Florian Tudor actionau la comanda sa, in sensul ca acestor persoane le erau puse la dispozitie datele cardurilor bancare deja copiate, iar pe teritoriul SUA erau clonate cardurile si retrase sume de bani," explica sursele judiciare.
„Cardurile ce erau clonate sunt de doua tipuri ce aveau denumirea unari, ce inseamna carduri cu datele inscrise pe banda magnetica si care erau mai usor de copiat si puteau fi folosite in orice tara, iar cel de-al doilea tip de carduri avea denumirea doiari, ce inseamna carduri cu datele inscrise pe un cip si care erau mai greu de clonat si utilizat pentru retragerea sumelor de bani", explica sursele judiciare.
Clanul condus de „Rechin” s-a impus în faţa colaboratorilor prin diverse acte de violenţă.
„In activitatea sa, „Rechinul" era ajutat de fratele sau vitreg, care prelua de la acesta atributiile de coordonare a activitatilor infractionale cand acesta era plecat," spun sursele citate, potrivit ziare.com