„Mănăstirea Frasinei este singura mănăstire ortodoxă din România unde femeile nu au voie să intre. Mănăstirea se află în comuna Muereasca, județul Vâlcea.

Din localitatea Râmnicu-Vâlcea se merge pe drumul național 7 (drumul european 61), înspre Sibiu, cale de vreo 10 kilometri, până în dreptul localității Gura Văii, unde se face stânga, până în localitatea Muereasca.

În această sfântă mănăstire, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intră niciodată femei și de a se face slujbă la miezul nopții până dimineața, este păstrat cu strictețe.

Mănăstirea Frăsinei, denumire primită datorită pădurilor de frasini din zonă, datează din anul 1710, când doi monahi, anume cuvioșii Ilarion și Ștefan, s-au retras în aceste locuri singuratice.

La început, cei doi au locuit într-o colibă de lemn, având doar un paraclis, unde se rugau. După anul 1718, cuvioșii Ilarion și Ștefan se hotărăsc să se stabilească definitiv aici și să dea o formă legală schitului pe care îl înființaseră.

De aceea merg la episcopul Inochentie al Râmnicului și Noului Severin spre a obține binecuvântarea necesară întemeierii noului schit și aprobarea oficială pe baza căreia să poată locui în siguranță.

După septembrie 1727, episcopul le oferă aprobarea, alături de un lot de pământ format în mare parte de pădure și pășune.

Părinții nevoitori aveau în grijă o livadă precum și o grădină. Pentru că acest schit își începuse existența prin sine, fără o contribuție din partea cuiva, episcopul Inochentie hotărăște ca el să rămână autonom în continuare, fără a fi supus vreunei autorități civile sau bisericești.

Locuitorii satului din apropiere au încercat să-i alunge pe călugări și să le ia pământul. Călugării se adresează unor boieri din Râmnicu Vâlcea (Cârstea și Nicoliță) care le iau apărarea.

Aceștia au cerut episcopiei să le vândă lor terenul, pe care să-l dea schitului printr-un act de donație. Episcopia a fost de acord și astfel acești boieri au devenit ctitori ai schitului. Situația creată prin donație a pus capăt conflictului.

În 1764, boierii Cârstea, Damian și Nicoliță din Râmnicu Vâlcea construiesc o biserică de zid în locul celei de lemn, înzestrând-o cu toate obiectele necesare cultului.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE