Pe faţă şi pe dos, ca să mă pot dumiri cum un prim-ministru comunică necorespunzător cu subalternii săi. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar eu aşa văd rolurile: prim-ministrul e şeful şi miniştrii sunt subalternii săi.
Dacă nu-i aşa, cer iertarea cuvenită. Pe doamna Firea o înţeleg. Dumneaei e mai ţanţoşă în partid. Notele obţinute pe Antena 3 sunt bunicele, adică mai bune decât ale domnului Grindeanu. Are şi o poziţie mai în faţă în relaţia cu patronul Liviu Dragnea. Îşi permite să se simtă deasupra prim-ministrului - scuze! Şi implicit defavorizată de acesta. Domnia ei (sau domnia sa?) are nişte interese pe care, iată, un anume Grindeanu i le nesocoteşte.
Vreau să spun că acelaşi lucru se petrece şi în cazul celorlalţi miniştri nemulţumiţi de premier - nu am informaţii, pot să bănuiesc doar, că relaţiile acestora cu patronul sunt privilegiate. Sau tind spre acest statut. Omul e om mai ales într-un partid social-democrat. Cu bune şi rele, desigur.
N-am fost prim-ministru, dar am condus câteva redacţii. Eu eram cel nemulţumit de felul cum răspund la comenzi subalternii mei. E drept, adevărul mă obligă să recunosc, aveam o sublaternă care avea relaţii nepotrivite cu patronul ziarului. Nu-mi dădea ordine, dar nici nu răspundea la ale mele - legal, cum se zice.
Până la urmă e chiar un scop al democraţiei ca subalternii să se creadă şefi, ca miniştrii să se considere prim-miniştri şi femeile să se vadă deasupra - tot scuze!
Mai puţin când strâmbă gura, mie domnul Grindeanu - i-am uitat prenumele - îmi place. Mă simt în barca lui; şi mie îmi place să crăp pe locul unde am fost pus să fac un lucru şi, dacă cineva mă împiedică, fie şi pe linie de partid, încep să strâmb din gură. N-am învăţat să înjur printre dinţi şi la vâstra mea nici n-o s-apuc să mai învăţ.
Aşa... Şi vreau să mai spun că, în ciuda previziunilor mele, n-am crezut că PSD-ul poate sfârşi atât de lamentabil. Presupun şi că s-a molipsit de la PNL.
Recomandările noastre
