Greșelile PSD și răsucirea Guvernului Dăncilă, în presa britanică

Greșelile PSD și răsucirea Guvernului Dăncilă, în presa britanică

În mai puțin de 48 de ore, în luna mai, principalul partid de guvernământ din România a primit trei lovituri grele. A fost înfrânt drastic în alegerile parlamentare europene, mustrat de populație într-un referendum cu privire la abordarea PSD vizavi de Justiție și liderul partidului puternic, Liviu Dragnea, a fost închis pentru trei ani și jumătate pentru abuz în serviciu, scrie The Guardian.

Gazeta britanică mai notează că guvernele PSD s-au confruntat, în numai doi ani și jumătate, cu cele mai mari proteste de stradă, de la Revoluție încoace, în principal pentru bănuiala că PSD dorește o încetinire a luptei anticorupție. Apoi referendumul, propus de președintele Iohannis, în care circa 80 la sută din participanții la vot s-au exprimat împotriva schimbării legilor justiției. Toate acestea, în contextul în care alianța PSD - ALDE a câștigat cu 45% alegerile generale din 2016 .

Din Palatul Victoria, constatând greșelile trecutului, Viorica Dăncilă, a vorbit despre înfrângerile partidului său. "Consider că aceste alegeri nu sunt o victorie a partidelor de opoziție, ci o înfrângere pentru PSD", a spus ea. Cu toate acestea, premierul crede că PSD poate transforma lucrurile.

În urma votului din luna mai, Dăncilă a promis să renunțe la propunerile juridice controversate, un angajament pe care la reiterat săptămâna aceasta. "Am înțeles mesajul din 26 mai. Aș vrea să mă întorc la agenda pe care este axat cetățeanul, mai puțin pe sistemul de justiție „, a spus ea.

Ca și în cazul Brexit, lupta împotriva corupției și a schimbărilor în sistemul judiciar din România au dominat discursul politic în ultimii ani. Țara se numără printre cele intens monitorizate de Bruxelles vizavi de faptele de corupție.

O altă sursă de tensiune între București și Bruxelles este negocierea șefiei procuraturii europene. Laura Codruța Kövesi, fostul șef al agenției anticorupție a României nu este pe placul Guvernului, dar este favorizată de Parlamentul European.

Kövesi, care și-a făcut un renume de lupător anti-corupție căuia nu îi e frică să meargă după politicieni, a fost concediată anul trecut din vârful DNA, într-o mișcare pe care mulți o consideră motivată politic. După ce a fost selectată pentru noul rol european, împotriva lui Kovesi au fost lansate proceduri penale și chiar i sa interzis temporar să părăsească țara sau să vorbească cu presa.

Dăncilă a declarat că, personal, crede că Kövesi trebuie să-și „rezolve problemele ei cu sistemul de justiție”. "Ce facem dacă aceste acuzații sunt reale? Nu știu dacă sunt adevărate sau nu, este o ipoteză, dar cred că imaginea României va fi afectată și vreau ca imaginea țării mele să fie foarte bună ", a adăugat premierul.

Dăncilă trebuie, însă, să se ocupe și de propriile ei probleme de imagine, după ce, de-a lungul timpului, a fost acuzată că fost numită premier numai pentru că Dragnea s-a aflat în imposibilitatea de a deveni prim-ministru din cauza unei ondamnări anterioare pentru fraudă electorală. Altfel spus, ea ar fi fost omul de aie al lui Liviu Dragnea.

"Nu putem dezbate performanțele ei în calitate de premier", a declarat Dan Barna, liderul USR. "Nimeni din România nu crede cu adevărat că ea este prim ministru. Partidul decide pentru dânsa".

Dăncilă a respins acest punct de vedere. "Aceste acuzații au apărut în cea mai mare parte din opoziție", a spus ea, adăugând: "Primul ministru conduce guvernul ... Domnul Dragnea nu venea aic,i la guvernare, nici nu dă indicații guvernului". Andrei Țăranu, decan adjunct al Universității Naționale de Studii Politice și Administrație Publică din București, consideră că Dăncilă și guvernul ei se vor strădui să transforme percepția publică pe termen scurt. "Oamenii încă nu-i plac; Au încă unele îndoieli cu privire la competența lor ", a spus Țăranu.

Ne puteți urmări și pe Google News