Editorialul lui Franz-Olivier Giesbert. Kamala Harris a repetat partitura lui Hillary Clinton: același moralism, același sprijin din partea elitelor, același comunitarism. O strategie perdantă, care pune sub semnul întrebării capacitatea Democraților de a învăța.
Kamala Harris a repetat la literă greșelile făcute de Hillary Clinton
Ce e ciudat la Democrații americani este că ei nu învață. Dacă Donald Trump a câștigat, avem dreptul să spunem că se datorează campaniei Kamalei Harris. La fel ca Hillary Clinton, adversara lui Trump la alegerile prezidențiale din 2016, ea a greșit complet de la început până la sfârșit.
Kamala Harris dă bine la televizor. Ea inspiră chiar o oarecare simpatie, cu un râs pe care poate l-a folosit exagerat, de parcă asta ar fi fost tot ce avea.
Dar ea a făcut eroarea fatală de a repeta punct cu punct o strategie, cea a lui Hillary Clinton, care a eșuat lamentabil cu opt ani în urmă.
În primul rând, împotriva candidatului Eepublican, ea a făcut campanie bazată pe morală cu sprijinul tuturor „elitelor” de la Hollywood și al aproape tuturor mass-media.
Corul sufletelor curate
În ultimele săptămâni, mobilizarea vedetelor a fost la apogeu. De la Beyoncé la Richard Gere şi la Leonardo DiCaprio, toți, cu probitate și bună conștiință, au avertizat împotriva „fascismului” în marș.
Până și Arnold Schwarzenegger s-a alăturat corului sufletelor pure. Cât despre jurnaliștii americani, ei păreau adesea într-o misiune, o misiune de a salva democrația și America în pericol. Unii chiar au ajuns să semene, cu un discurs contrar, cu predicatorii groteştii sau teleevangheliștii taberei trumpiste.
Cu toate acestea, este o lege infailibilă pe care ar fi trebuit să o învețe cu toții până acum: cu cât este mai atacat de America de sus, cu atât mai mult poate spera Trump să aducă America de jos în spatele lui.
„Cazurile” și procesele nu l-au învins în 2016. Nici editorialele vitriolante din „New York Times” și aproape toate ziarele.
De ce, atunci, am amânat acest lucru în 2023 și 2024, cu aceeași entuziasm, de parcă nu ar fi fost nevoie să schimbăm o strategie care nu a funcționat? Nu și-au pierdut oare mințile democrații și stânga americană?
Discurs fragmentat. Cea mai mare vină a Kamalei Harris
În cele din urmă, cea mai mare vină a Kamalei Harris a fost, mai presus de toate, că a ținut un discurs fragmentat, segmentat, adresându-se pe rând fiecăreia dintre comunitățile țării, în timp ce Donald Trump, precum Joe Biden care l-a învins pe acesta din urmă în 2020, s-a adresat poporului american ca un întreg, cu un mesaj național, dacă nu patriotic.
Aceasta este poate una dintre marile lecții ale acestor alegeri: spre deosebire de patriotism, comunitarismul nu rentează – sau nu mai rentează. Dovada: candidatul republican, care a vorbit în primul rând despre America, a câștigat alegători în toate categoriile sociale și, potrivit unor sondaje, a făcut chiar progrese serioase în rândul negrilor.
Ca să nu mai vorbim de clasa muncitoare, după cum arată rezultatele din Pennsylvania. Aviz celor care, în Franța, joacă pe cartea comunitară. Stânga franceză care, în ultima vreme, s-a modelat după stânga americană, cu aceeași demagogie comunitară și aceleași ticuri lingvistice, ne va spune acum că trebuie să schimbăm poporul dacă greșeşte atât de mult. Poate că ar trebui mai întâi să ne gândim la schimbarea aparatelor și strategiilor.
(Autor: Franz-Olivier Giesbert, Le Point; Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR RADIO ROMÂNIA)