Recenta vizită a secretarului de stat american Mike Pompeo a pecetluit viitorul relațiilor greco-americane. Este evident că Washingtonul a decis să promoveze Grecia la statutul de interlocutor și partener privilegiat în regiune.
În crucialul sector energetic, Grecia devine un hub pentru gazul natural lichefiat american în Balcani.
Porturile din nordul Greciei câștigă importanță strategică în planurile energetice americane pentru Europa.
În același timp, se observă o dezvoltare continuă a cooperării militare între cele două țări. Forțele americane și grecești participă împreună din ce în ce mai regulat la programe de pregătire.
Se preconizează că rolul SUA va fi decisiv şi în consolidarea Forțelor Aeriene și în renașterea industriei grecești de apărare.
Colaborarea cu puterile navale reprezintă cea mai mare constantă a politicii externe greceşti din 1830 şi până în prezent.
Iniţial, Marea Britanie şi Franţa şi apoi SUA au jucat rolul de aliat strategic pentru statul grec.
Însă de la începutul Războiului Rece şi până relativ recent, soarta geopolitică a Greciei s-a identificat cu cea a Turciei. Acest lucru a făcut ca Occidentul să ignore adesea interesele greceşti în numele coeziunii NATO.
Obţinerea treptat a unei autonomii a Turciei faţă de Occident s-ar putea dovedi cel mai important eveniment al deceniului pe care îl parcurgem pentru sistemul regional de securitate.
Turcia lui Erdogan s-a îndepărtat diplomatic, militar şi ca mentalitate de Europa şi SUA.
Nu a fost întâmplător că premierul grec a menţionat în discursul său de la baza militară Souda că acţiunile Turciei sunt contrare valorilor lumii occidentale.
Turcia post Erdogan va fi mult mai conservatoare şi mai antioccidentală, întrucât destructurarea kemalismului și re-islamizarea societății nu sunt o situație reversibilă.
Actualul sistem internațional este caracterizat prin confruntarea Occidentului cu puterile revizioniste din Orient.
Printre acestea trebuie inclusă de acum înainte şi Turcia, care a invadat patru țări (Cipru, Irak, Siria, Libia), sprijină organizații islamiste radicale (Hamas) și încalcă sancțiunile împotriva unor state-paria (Iran, Venezuela).
În aceste condiţii, Atena poate construi o nouă identitate geopolitică ce o va promova în poziţia de bastion al Occidentului în Orientul Mijlociu.
Ceva similar au făcut deja şi alte ţări. România se autopromovează drept gardianul intereselor occidentale la Marea Neagră.
În Africa de Nord acest rol este jucat în principal de Egipt. O astfel de evoluţie ar aduce beneficii palpabile.
Grecia ar fi întărită diplomatic în faţa revizionismului turcesc şi îşi va spori puterea de negociere în cadrul Uniunii Europene.
De altfel, Atena nu este singură. Împreună cu Israel și Cipru, Grecia formează o comunitate de securitate (security community) a democrațiilor liberale care împărtășesc interese și valori comune. Franța, care funcţionează complementar cu SUA, a înțeles noua valoare geostrategică a Greciei și se grăbește să o folosească în avantajul său.
Fără să cadă în capcana islamofobiei și a anti-rusismului necontrolat, Atena are ocazia să ofere „soluții” preţioase prin prezența sa militară consolidată și acțiunea diplomatică pe mai multe niveluri în estul Mediteranei.
Însă afirmarea geopolitică a Greciei nu se poate face doar prin cultivarea contactelor personale între lideri.
Oamenii vin și pleacă, dar interesele naționale sunt perene. Este foarte probabil ca actuala confruntare cu Turcia să dureze mulţi ani. Personalul politic trebuie să abordeze în mod deschis deficiențele instituționale și inadecvările în planificarea strategiei naționale.
În același timp, trebuie pus un accent mai mare pe organizarea diplomației publice pentru a face față satisfăcător provocărilor vremii. Noul narativ național ar trebui să se concentreze asupra credibilității Greciei ca aliat ferm al Americii și al celorlalte puteri occidentale într-o regiune extrem de instabilă.
În urmă cu exact o sută de ani, după semnarea Tratatului de la Sèvres, Eleftherios Venizelos a mărturisit că nu a folosit niciodată termenul de „ce e drept pentru Grecia”.
Potrivit liderului grec, „acest termen este de factură sentimentală, iar europenii nu-l înțeleg. Termenul meu era de interese grecești legitime, dar și interese ale umanității. Nu exclusiv ale Greciei”.
Într-un moment în care Turcia se transformă într-o putere turbulentă în Marea Mediterană, Grecia poate profita de ocazie și se poate ancora şi mai mult în construcţia occidentală. Miza este mult mai mare decât interesul național restrâns.
Sursa: Rador. Traducerea: Carolina Ciulu