Toată Grecia ar putea fi distrusă din cauza inundațiilor. Recolta localnicilor a fost grav afectată și peste 200.000 de animale și păsări au fost ucise. Oamenii se tem pentru viața lor.
În Grecia, furtuna Daniel, de la începutul lunii septembrie, a făcut ravagii, iar localnii au pierdut aproape tot ce aveau. Pomii fructiferi, porumbul și aproximativ o cincime din recolta de bumbac a Greciei au fost distruse. Peste 200.000 de animale și păsări au fost ucise.
„Cel mai rău scenariu este că avem o mișcare masivă a populației de pe uscat către marile orașe”, a spus profesorul Kintzios. „Socotesc că, dacă prevalează cel mai rău scenariu, atunci costul, costul direct și imediat pentru economia greacă, ar fi ceva în jur de 4 sau 5 miliarde de euro. Iar costul pe termen lung ar fi de trei ori mai mare”.
Cea mai afectată zonă este câmpia Thessalia, în centrul Greciei. O femeie din zonă a declarat că nu a mai rămas cu aproape nimic și că nu știe ce sa facă pe viitor.
„Nu s-a salvat nimic, apa a ajuns până la acoperiș”, a declarat femeia de 54 de ani. „Am fugit să ne salvăm și am privit cum apa se ridica pas cu pas până când a ajuns la balustrada balconului și am spus: „Gata, casa este distrusă.”
Probleme grave în Grecia
Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, promisese ajutor rapid pentru victimele inundațiilor, dar nu s-a mai întâmplat asta. Mulți localnici au ajuns să stea în corturi și să nu aibă ce să mănânce.
„Pagubele sunt enorme, deoarece copacii au fost infectați de bacterii... Puteți vedea acest copac, este verde, dar frunzele încep să se îngălbenească, ceea ce înseamnă că ar putea fi bolnav”, a spus o altă localnică.
Spiros Kintzios, rectorul Universității Agricole, se teme ca oamenii să nu plece definitiv din țară. El a spus că multe drumuri, școli și unități de sănătate primară au fost distruse și că autoritățile n-au găsit soluții.
„Avem acum pagube la infrastructura de locuințe, dar și la serviciile municipalității, drumuri, școli, unități de sănătate primară și așa mai departe. Dacă nu reușim să le refacem cât mai repede, atunci avem problema că oamenii vor trebui să se ducă în altă parte să locuiască”, a spus rectorul, potrivit Mediafax.