Graba numirii unui șef la TVR: nu are cine semna acte. Ce face Doina Gradea, ce face Ramona Săseanu

Sursa: arhiva EVZ

Evenimentul zilei a aflat noutăți despre ce se întâmplă acum în TRV, instituție publică decapitată printr-o decizie a Curții Constituționale ca urmare a greșelii politicienilor de la Putere.

Astăzi s-au scris multe despre ce se întâmplă în Televiziunea Română, după ce Curtea Constituțională a decis că numirea Ramona Săseanu ca director general interimar este neconstituțională. EVZ a arătat deja că nu a fost niciun scandal la momentul plecării Laurei Săseanu din funcție. După ce și-a încuiat biroul nu i-ar fi amenințat pe angajați că, dacă intră în acesta, ar putea să îi acționeze și în instanță. Lucru confirmat atât de surse din interiorul TVR, cât și de către fosta directoare Săseanu, care a acordat o declarație EVZ.

Scandal nu a făcut nici Doina Gradea, miercuri dimineața, așa cum s-a scris pe unele site-uri: „cum ar fi avut un comportament foarte agresiv față de personalul din cabinet, invocand decizia CCR si susținând că ea este de acum director interimar al TVR”. Chiar dacă nu am da crezare surselor noastre, ar fi un non-sens să credem că Gradea s-a apucat să fie agresivă cu doamnele de la cabinet cu care ea lucrase ani de zile și care n-aveau nicio vină pentru schimbarea ei din funcție.

Doina Gradea, TVR

În cursul zilei de azi, 23 iunie, parlamentarii Coaliției s-au grăbit să rezolve problema șefilor interimari de la TVR și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) – Radioul public, din două motive: 1. Să-și pună rapid alți oameni în loc și 2. Să existe ordonator de credit care să semneze actele necesare bunei funcționări a instituțiilor. Inclusiv salariile angajaților.

De altfel, presedintele UDMR, Kelemen Hunor, avertizase încă de marți că azi, miercuri, Parlamentul trebuie să rezolve problema legată de conducerea interimară la TVR și SRR. Și, într-adevăr, așa s-au aranjat inițial lucrurile. Doar că azi n-a fost cvorum în Parlament și nu s-a putut vota noii directori generali pentru televiziunea și radioul public.

PSD a ieșit și a punctat victoria. Alfred Simonis, liderul grupului PSD din Camera Deputaților a declarat după ședința Birourilor permanente reunite: „Abuziv, majoritatea compusă din PNL, USR, UDMR și cu susținerea minorităților naționale au introdus pe ordinea de zi un proiect cu privire la numirea unui șef interimar la TVR, fără să se stabilească un calendar pentru depunerea candidaturilor, termen de audieri, practic abuziv, vor intra la plen cu un nume fără a crea posibilitatea Opoziției și a oricărui cetățean care dorește să concureze pentru această poziție de a o face”.

Așadar, de mâine și până la numirile făcute de Parlament, Doina Gradea și Georgică Severin revin pe pozițiile de director general la TVR, respectiv SRR. Așa cum am spus, este nevoie ca să existe un șef cu drept de semnătură. E posibil ca Doina Gradea să se întoarcă în instituție, deși acum e în concediu de odihnă până la începutul lunii iulie. Dacă nu va veni, vor urma probabil zile de blocaj financiar.

Despre Ramona Săseanu, surse politice ne-au spus că se va întoarce la televiziunea din Craiova, unde deja are pregătită funcția de director al postului teritorial.