Gorbaciov: Declaraţie la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului
- Roxana Roseti
- 8 noiembrie 2014, 16:44
„Securitatea în Europa nu poate exista fără un parteneriat ruso-german, și-a exprimat convingerea fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov, în timpul simpozionului "25 de ani de la căderea Zidului Berlinului - noi crize, noi îndoieli, noi ziduri", început sâmbătă în capitala germană, potrivit agenţiei de presă TASS.
Participanții la forum — politicieni, experți, oameni de știință și de cultură — discută actuala situație de pe plan global și căile de depășire a tensiunilor dintre Occident și Rusia.
„Trebuia acţionat mai hotărât”
"Părea că Europa va deveni un exemplu pentru alții, prin crearea unui sistem solid de securitate reciprocă și devenind lider în soluționarea problemelor globale. Însă evenimentele s-au plasat pe alt făgaș, politica europeană și mondială nu a rezistat testului reprezentat de noile condiții globale de după războiul rece", a mai spus Gorbaciov. Potrivit ex-președintelui URSS, "evenimentele sângeroase din Europa și din Orientul Mijlociu, pe fondul încetării, practic, a dialogului dintre puteri, stârnesc o mare îngrijorare". "Lumea se află în pragul unui nou război rece, iar unii spun chiar că acesta a și început", a atenționat Mihail Gorbaciov. În această situație, Gorbaciov deplânge lipsa unui "rol și acțiuni concrete din partea principalului organism internațional: Consiliul de Securitate (al ONU)". "Ce a făcut el pentru a opri schimbul de focuri, uciderea de oameni? Trebuia acționat mai hotărât", a declarat fostul președinte sovietic.
Cu toate acestea, Mihail Gorbaciov și-a exprimat convingerea că până și cele mai dificile probleme pot fi rezolvate pe cale politico-diplomatică. "Tendințele negative pot fi oprite, importante sunt voința politică și modul just de a stabili prioritățile", a subliniat părintele "Perestroikăi".