Google îşi îmbunătăţeşte tehnologia. EFECTUL VA CONTA ENORM peste tot în lume
- Carmen Andrei
- 19 aprilie 2017, 15:52
Google Translate va beneficia de tehnologia intitulată “traducere neural”, prin intermediul căreia fraze întregi de text vor fi traduse mult mai precis, inclusiv din limba română în limba engleză şi invers, a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, Alphabet, compania-mamă a Google.
“Româna se alătură astfel celorlalte limbi care beneficiază de tehnologia de traducere neurală. Obiectivul este ca, în cel mai scurt timp, toate cele 103 limbi acoperite de Google Translate să treacă la noua tehnologie de traducere. O menţiune specială trebuie făcută la adresa miilor de vorbitori de limba română, membri ai comunităţii Google Translate, care au contribuit la dezvoltarea tehnologiei de traduceri neural”, precizează sursa citată.
Traducerea neurală în şi din engleză, disponibilă în prezent pentru 32 de limbi, acoperă limba maternă a jumătate din populaţia lumii.
“Data viitoare când vei utiliza Google Translate, e posibil să observi că traducerea este mai precisă şi mai uşor de înţeles. Acest lucru se explică prin noua tehnologie utilizată de Google Translate: 'traducere neurală' (în original 'neural translation'). Această tehnologie este disponibilă acum şi pentru traducerile din română în engleză şi invers. Traducerea neurală este mult mai bună decât vechiul sistem bazat pe traducerea de cuvinte disparate şi bucăţi de text, întrucât acum sunt traduse frazele întregi. În spatele acestei tehnologii se află un proces intens de dezvoltare de tip 'machine learning', detaliat pe blogul Google dedicat cercetării. Acest lucru generează traduceri care sună mult mai aproape de modul în care oamenii vorbesc, în special atunci când sunt traduse fraze întregi”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.
Potrivit companiei dezvoltatoare, acest nou tip de traducere va funcţiona automat în toate locurile unde Google Translate este disponibil.
În prezent, motorul de traducere Google este disponibil pe aplicaţia de Android sau iOS, pe domeniul translate.google.ro şi prin Google Search, iar în perioada următoare se va regăsi şi în soluţia de traducere automată a paginilor din Chrome.
Google menţionează, totodată, că traducerea neurală funcţionează doar în pereche cu limba engleză, iar tehnologia nu funcţionează în modul Word Lens sau Offline din Google Translate.
Noua tehnologie se bazează pe o inovaţie întâlnită în multe sisteme neurale, denumită “atenţie” ('attention', în engleză), iar pe măsură ce analizează bucată cu bucată întreaga frază, sistemul consultă, din nou, părţi din fraza sursă pentru a găsi soluţii mai bune de continuare.
“Această îmbunătăţire este perceptibilă în mai multe cazuri: variabile gramaticale precum gen şi număr sunt soluţionate de cele mai multe ori corect; vocabularul în frază este consecvent. Dacă un cuvânt cu mai multe sensuri apare de două ori într-o frază, în general va fi tradus în acelaşi fel în ambele situaţii; sensul dintr-o parte a frazei poate influenţa variantele de traducere din altă parte a ei. De exemplu, verbul 'a lua' poate fi tradus diferit, în funcţie de situaţie: 'a lua' ca posesie sau 'a lua şi duce' într-un loc. În funcţie de sens, este posibil ca Google Translate să stabilească traducerea potrivită. În cazul tehnologiei anterioare, sensul era pierdut, deoarece traducerea era realizată după ce fraza era 'spartă' în bucăţi”, se arată în comunicatul celor de la Google.
Larry Page şi Sergey Brin au fondat Google în 1998, iar de atunci, compania a crescut la peste 50.000 de angajaţi la nivel global, oferind o gamă largă de produse şi platforme populare, precum Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome şi YouTube. În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google.