Godină și un politician, CONTRE și ACUZE dure. Proiectul de lege care a dus la un SCANDAL național
- Cristi Buș
- 25 iulie 2018, 16:22
Scandal uriaș între un politician și Marian Godină. Polițistul îl acuză pe Florin Roman, iniţiatorul legii care impune presemnalizarea radarelor rutiere, că şi-a făcut lege pentru el. Florin Roman îi răspunde lui Godină şi-l numeşte maestru al manipulărilor miliţieneşti.
Marian Godină susţine că liberalul a modificat articolul din Codul Rutier referitor la amplasarea radarelor, după ce el însuşi a fost amendat de autorităţi. Godină publică o motivare a hotărârii date de instanţă în dosarul în care Roman a cerut anularea procesului verbal de contravenţie, notează Mediafax.
”Domnul deputat a ocolit şi dumnealui PE CONTRASENS un limitator de viteză montat la o trecere de pietoni din dreptul unei şcoli, dar a fost filmat de camera unui aparat radar montat pe o maşină de Poliţie. A rămas fără permis 60 de zile, a contestat sancţiunea spunând ba că nu a intrat pe contrasens pentru că veneau maşini, ba că a intrat, dar a fost caz fortuit. Instanţa mai că-l face mincinos pe faţă. Domnul deputat se supără şi se apucă de schimbat legi. Vă las să vă delectaţi citind mai jos”, a scris Godină pe Facebook.
Potrivit documentului prezentat de Godină, Florin Roman a fost amendat în 9 februarie 2016 de poliţiştii de la IPJ Vâlcea. El a cerut anularea contravenţiei şi a încercat să arate că se situa în imposibilitatea ”săvârşirii contravenţiei, având în vedere că, din sens opus, circulau alte autovehicule şi se afla în cazul fortuit şi a invocat prezumţia de nevinovăţie“.
Cererea sa a fost însă RESPINSĂ de instanţă, care a constatat că politicianul a încălcat normativele Codului Rutier. Fostul lider al PNL Hunedoara, Florin Roman, a scris ulterior un mesaj pe Facebook, o posibilă REPLICĂ la acuzele aduse de Godină.
Roman vorbeşte în termeni nu foarte laudativi despre PURTĂTORII DE UNIFORMĂ. ”În aceste zile am văzut adevărata faţă a multor purtători de uniformă, care ameninţă, înjură, folosesc tot soiul de procese verbale vechi, mizerii şi atacuri de «baston» supăraţi ca mi-am permis să îmi fac treaba, deci să legiferez. Am fost atenţionat de un alt iniţiator al unei legi similare, care nu a trecut de Parlament, că reacţia sistemului va fi una murdară. Sunt obişnuit cu astfel de atacuri. Înţeleg că pot exista şi alte opinii, nu înţeleg însă cum oameni puşi să apere legea o încalcă, folosind jumătăţi de adevăr trunchiate şi ameninţări în spaţiul public. Voi respecta legea şi mă voi îndrepta împotriva acestor indivizi care se comportă ca nişte interlopi. Argumentul lor este «bulanul» şi minciuna. Am văzut trei sondaje pe tema radarelor ascunse în tufişuri: în toate, numărul celor care spun că este o măsură bună este mai mare. Această lege a stat aproape doi ani în dezbatere. Unde aţi fost, măi contestatarilor? Ascunşi prin boscheţi? Un maestru al manipulărilor miliţieneştispune că am dat o lege pentru mine:))! Prietene, eşti dus cu pluta:))! Legea a fost votată de Camera Deputaţilor! Când faci 12 ani naveta între Alba Iulia şi Bucureşti e imposibil să nu fii agăţat de unii miliţieni care stau la ciupeală, în timp ce la câteva sute de metri mai departe se întâmplă accidente. Pentru că pe unii nu-i interesează soarta participanţilor la trafic, ci ciupeala. Atât… din păcate! Nu voi ceda acestor mizerii şi voi riposta instituţional împotriva celor care ameninţă, folosesc instituţiile statului pentru a atac la persoană, doar pentru că nu le convine o lege. Se pare că ministrul de paie al Internelor a pierdut busola, iar o instituţie respectată este murdărită de tot soiul de personaje frustrate cu comportament infracţional”, a scris Florin Roman pe Facebook.
Într-o altă intervenţie, Roman acuză poliţiştii rutieri că se opun semnalizării radarelor „doar pentru că dispare şpaga”.
Grupul Poliţiştilor Rutieri nu a rămas însă indiferent. Poliţiştii vor să depună plângere penală împotriva lui Roman, după ce acesta i-a catalogat pe oamenii legii drept „ŞPĂGARI” şi „CIUBUCARI”. GPR a transmis şi o scrisoare deschisă către Klaus Iohannis, cerându-i şefului statului să NU promulge legea care prevede presemnalizarea radarelor. Potrivit lor, numărul accidentelor (şi aşa ridicat!) va creşte după implementarea acestei legi.