Evenimentul Zilei > Actualitate > Goana după soare
Goana după soare

Goana după soare

În 1989, România era pe locul 5 în lume la panouri solare! Peste un milion de metri pătraţi de captatoare solare insta late în comunism au fost lăsate în paragină.

Ministerul Mediului va cheltui anul acesta, prin programul „Casa Verde”, 130 de milioane de euro pentru înlocuirea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme pe bază de energie alternativă, precum eolienele sau panourile solare. Programul, deocamdată suspendat, urmează să fie relansat în scurt timp, după ce a reuşit să suscite un interes enorm din partea populaţiei, interesată de scăderea facturilor la întreţinere. Românii nu ştiu însă faptul că, în 1989, România se situa pe primele locuri în lume la panouri solare instalate, rezultat al unui program uriaş demarat la ordinul lui Ceauşescu în anii ’70.

Cu panouri la pachet

Locatarii blocului VII de pe Strada Marinarilor, din cartierul Băneasa, plătesc bani grei la întreţinere în fiecare lună, deşi imobilul geme sub greutatea zecilor de panouri solare instalate în anii ’80. Pe vremea lui Ceauşescu, întreg cartierul a fost dat în folosinţă având panouri solare pe blocuri. Vestigii ale unui program extrem de modern şi îndrăzneţ pentru acea perioadă, o mare parte din ele au sfârşit la fiare vechi după 1989.

Un milion de metri pătraţi de panouri

La sfârşitul lui 1989, în România erau instalaţi peste un milion de metri pătraţi de captatoare solare pentru apă caldă menajeră, ţara noastră fiind a cincea din lume după Australia, SUA, Israel şi Grecia. Uluitoarea afirmaţie aparţine chiar unuia dintre foştii responsabili ai programului de cercetare şi utilizare a energiei solare, dr. inginer Liviu Dumitrescu, în prezent preşedinte al Asociaţiei Inginerilor de Instalaţii din România (AIIR).

„Specialiştii au fost cei care au arătat că se poate utiliza energia solară. Apoi, cei aflaţi în jurul lui Ceauşescu au înţeles că era o metodă de a reduce consumul de combustibil. Comitetul de Stat al Planificării stabilea cotele de combustibil alocate pentru fiecare minister în parte. Or, din acel moment, ministerelor li s-a spus: anul acesta veţi face atâtea mii de metri pătraţi de captatoare solare şi vă reduc cota de combustibil cu atât”, explică Dumitrescu metodele de economisire de la acea vreme.

Panouri, de ochii lui Ceauşescu

Profesorul Mihai Ilina, în prezent şef de catedră la Facultatea de Instalaţii din Bucureşti, consideră că, cel puţin în cazul „mastodonţilor”, rezultatele au fost „un fiasco şi o risipă uluitoare de bani”. Spre finele anilor ’70, Facultatea de Instalaţii s-a ocupat de implementarea staţiilor solare la complexe industriale, precum Industria Lânii de la Constanţa sau Industria Agricolă Baloteşti. „Am pus panouri şi la APACA. Cei de-acolo ne-au spus: «Avem apă de 60 de grade din procesul tehnologic şi noi o aruncăm, iar voi vreţi să ne puneţi soare?!». Acelaşi lucru la Tricodava, unde trebuiau încălziţi 15.000 de litri de apă cu panouri solare, în vreme ce ei aruncau apa caldă. Era o tâmpenie. Trebuia să fie mari, masive, chiar dacă era sau nu nevoie”, arată el.

Apoi a venit rândul armatei, care a primit dispoziţii să instaleze panouri solare. „Am făcut la unităţile militare de la Clinceni, de la Sihlea… Nu ştiu câte dintre ele au dat rezultate. Erau împrăştiate pe suprafeţe mari şi se pierdea căldura, însă trebuiau făcute, ca să le vadă Ceauşescu când trecea pe-acolo”.

Plajă pentru studenţi

În anii ’80, programul a inclus şi clădirile de locuit. ICRAL-urile au primit sarcina să dispună montarea de instalaţii la imobilele la care era posibil, acestora fiindu- le redusă cota de combustibil clasic.

Bucureştiul „a scăpat” totuşi cu un număr redus de blocuri, panourile fiind instalate în doar câteva zone, precum Traian, Ferentari, Batiştei sau Diham.

În 1985, în program a intrat şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (UTCB), de pe Bulevardul Lacul Tei. „Nu cred că au mai apucat să intre în funcţiune. Studenţii se duceau pe terasă şi făceau plajă pe izolaţia de burete scoasă din spatele panourilor”, îşi aduce aminte profesorul Ilina.


TEHNOLOGIE. Pentru ecologie, occidentalii au inventat şi maşini cu panouri solare

LA ORDIN

Sisteme introduse forţat

Cum şi de ce au dispărut un milion de metri pătraţi de captatoare solare? „Cea mai mare greşeală a regimului comunist a fost aceea că a introdus aceste sisteme forţat”, admite dr. ing. Liviu Dumitrescu. Dovadă că, imediat după ’89, panourile au început să fie date jos, nefiind acceptate de la bun început, chiar dacă s-au băgat bani cu nemiluita în ele, întăreşte profesorul Ilina. Ca şi în cazul „Băneasa”, în cartierul Soarelui din Timişoara, unde au fost date în folosinţă 500 de apartamente cu apă caldă preparată solar, localnicii au renunţat complet la panouri după Revoluţie.

Chilipir pentru ţărani

Panourile lăsate de izbelişte au devenit o excelentă sursă de geamuri sau de fier vechi. „Au fost ţărani care le-au luat acasă şi le-au instalat în curte, ceea ce, zic eu, nu a fost neapărat rău”, crede Liviu Dumitrescu.

În zona litoralului, panourile erau amplasate în parcaje, pe suporturi speciale, asigurând în acelaşi timp umbrirea maşinilor. „S-a distrus enorm de mult. Nu ştiu dacă mai există câteva mii sau zeci de mii de metri pătraţi de panouri”, oftează el.

Producţia internă de captatoare solare a intrat în declin, iar astăzi, singurele panouri de producţie integral românească mai sunt fabricate de IAICA Alexandria. Vechile proiecte de execuţie s-au pierdut prin sertare, însă nici n-ar mai fi de actualitate, pentru că pe vremuri se foloseau alte materiale, explică Liviu Dumitrescu. „Singura soluţie ar fi investiţia în cercetare, lansarea unui program coerent. Unele lucrări se pot relua, mai avem câţiva cercetători care au lucrat în trecut, dar avem nevoie de proiecte noi”, mai spune el.

Băneasa, cartierul risipei solare

Mărturii ale unei „glorioase” istorii ecologiste româneşti, geamurile sparte şi suporturile ruginite ale panourilor comuniste de pe blocul VII din Băneasa îşi aşteaptă răbdătoare ultimul drum la fiare vechi. Unii locatari îşi mai amintesc cu nostalgie de vremurile în care acestea funcţionau.


EPOCA DE AUR. Blocurile din Băneasa, primele care au beneficiat de „grija” lui
Ceauşescu pentru panourile solare

„Au mers, însă doar câţiva ani. Vara n-aveam probleme cu întreruperile de apă caldă, că venea de la panourile solare”, povesteşte Stănică Saizu. Un vecin de-al său, de la ultimul etaj, s-a opus ideii de a se renunţa la panouri, pentru că vara îi ţin răcoare, iar iarna, de cald. Însă majoritatea blocurilor din jur le-au dat jos după 1990, când oamenii au cumpărat apartamentele şi au devenit proprietari, inclusiv asupra sistemelor solare. Neîntreţinute, acestea s-au degradat în timp şi au devenit nefuncţionale. Ca o coincidenţă insolită, de sistemele solare din Băneasa s-a ocupat chiar un fost primar al Bucureştiului, Crin Halaicu, care pe vremea aceea era inginer la Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii din Bucureşti.

MAMAIA

„Se făcea multă economie de combustibil”

  • Întreţinerea şi curăţarea sistemelor cădea în sarcina angajaţilor unui centru de termoficare din apropiere, care scoteau toamna apa din serpentine ca să nu pocnească de la gerul iernii.

  • „În mod normal, pe serpentine trebuia băgat antigel, însă nu exista aşa ceva. Noi scoteam apa, iar primăvara le umpleam din nou”, spune un angajat mai vechi.

  • Lângă centrul de termoficare, pe locul în care acum se ridică un bloc nou-nouţ, erau instalate mai multe cazane care preluau apa încălzită de panourile de pe blocuri.

  • „Instalaţiile au mers până în 1988. Luam apa la 35 de grade şi o încălzeam, iar vreo 6-7 ore pe zi aveam apă încălzită solar pentru tot cartierul. Abia seara, pe la 7.00-8.00, când era consumul mai mare, dădeam drumul la cazanul pe gaze. Aşa se făcea multă economie de combustibil”, îşi mai aminteşte acesta.

Citiţi şi: Panouri solare la bloc, un vis prea scump pentru români