Premierul Italiei avertizează. AI va duce la un șomaj apocaliptic

Președinția G7, deținută de Italia. Sursa foto: Wikipedia

Joi, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a subliniat că, în timpul președinției G7 pe care țara sa o deține anul acesta, se va acorda o atenție deosebită sprijinului pentru dezvoltarea Africii și problemelor legate de inteligența artificială (AI).

În cadrul unei conferințe de presă în care a acoperit diverse subiecte, premierul Giorgia Meloni a subliniat că Italia va menține sprijinul acordat Ucrainei în războiul împotriva Rusiei.

Totodată, ea a avertizat asupra posibilelor „consecințe inimaginabile” ale unei escaladări continue a conflictului din Orientul Mijlociu.

Dezvoltarea Africii și inteligența artificială, prioritățile anunțate de Giorgia Meloni la G7

La începutul lunii ianuarie, Italia a preluat președinția grupului format din cele mai mari economii ale țărilor democratice, alături de Statele Unite, Canada, Japonia, Germania, Franța, Regatul Unit.

În această calitate, Italia va găzdui diverse reuniuni ministeriale, inclusiv summitul G7 programat pentru luna iunie.

Meloni a dezvăluit intenția de a organiza o sesiune specială dedicată inteligenței artificiale înaintea summitului G7. Aceasta și-a exprimat o îngrijorare profundă cu privire la impactul pe care AI îl poate avea asupra pieței muncii, subliniind că suntem în mijlocul unei revoluții în care inteligența umană este în pericol să fie înlocuită.

În decembrie, lidera guvernului de la Roma și-a amânat conferința de presă programată pentru sfârșitul anului trecut, din motive de sănătate.

Giorgia Meloni. Sursa foto: EPA/GIUSEPPE LAMI

Dezvoltarea Africii, o prioritate a Italiei

Acum, ea a subliniat că G7 trebuie să se concentreze asupra dezvoltării Africii.

„Ceea ce cred că trebuie făcut în Africa nu este caritabil. Ceea ce trebuie făcut în Africa este construcţia cooperării şi a unor relaţii strategice serioase, ca egali, nu ca prădători. Ceea ce trebuie făcut în Africa este să apărăm dreptul de a nu fi obligat la emigraţie (...) iar asta se face cu investiţii şi cu o strategie”.

Se preconizează că atât războiul din Ucraina, cât și conflictul din Gaza dintre Israel și Hamas, vor fi pe lista discuțiilor la întâlnirea G7.

Joi seara, Giorgia Meloni a avut o conversație cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. A fost de altfel prima sa convorbire internațională în calitate de președintă a acestei organizații. Această informație a fost confirmată de biroul prim-ministrului.

Volodimir Zelenski. Sursa foto: Arhiva EVZ

După discuție, Zelenski i-a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat, inclusiv în ceea ce privește aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Președintele Ucrainei a comunicat că a informat-o pe Meloni cu privire la cele mai recente atacuri rusești.

„Îi sunt recunoscător Italiei şi personal Giorgiei pentru disponibilitatea lor de a continua întărirea apărării antiaeriene ucrainene”, a arătat liderul de la Kiev.

Giorgia Meloni susține furnizarea de arme către Ucraina

Meloni, prima femeie care a preluat conducerea guvernului Italiei în 2022, a argumentat că Occidentul trebuie să continue furnizarea de armament și sprijin material către Ucraina, potrivit Reuters.

În ceea ce privește conflictul din Gaza, Meloni a solicitat Israelului să evite pierderile de vieți civile. A subliniat și necesitatea unei soluții pe termen lung pentru problema palestiniană.

„Cred că (...) este o greşeală să se spună „să distrugem întâi Hamas şi vorbim pe urmă”. Una din cele mai bune metode de a răspunde cacealmalei Hamas, care nu are niciun interes privind cauza palestiniană, este să acţionăm pentru o soluţie structurală a problemei palestiniene”, a afirmat ea.