Gică Popescu, zâmbitor după o întâlnire cu o admiratoare, la colț de stradă. La 56 de ani, fostul jucător de fotbal Gică Popescu, președintele Farului Constanța, rămâne un bărbat cu succes la femei. O dovedesc imaginile în care Baciul, așa cum i se mai spune, a fost abordat de o admiratoare pe o stradă din București. Fostul căpitan al Naționalei tocmai se pregătea să urce în bolidul său, după o întrevedere cu doi amici la o cafea.
Gică Popescu zâmbitor după o întâlnire cu o admiratoare. La 56 de ani, fostul jucător de fotbal rămâne și un bărbat cu succes la femei, lucru dovedit de imaginile obținute de Evenimentul Zilei.
Zilele trecute, paparazii l-au depistat pe Gică Popescu la o cafenea din București, împreună cu două cunoștințe. Nu știm ce au discutat, nici dacă au negociat ceva afaceri, eventual transferuri de jucători.
Cei trei au fost surprinși chiar în vreme ce se îndreptau spre ieșire, după ce și-au încheiat întrevederea.
La fel, este foarte posibil ca Gică Popescu să se fi întâlnit în București, într-o pauză de lucru la Farul, cu doi amici. Posibil să fi petrecut împreună câteva zeci de minute de relaxare. Mai ales că, pentru Baciul, ca și pentru prietenul său, Gică Hagi urmează un meci de foc, la Helsinki. Cei doi se vor afla alături de jucătorii Farului în partida retur cu HJK.
Gica Popescu. Sursa foto: EVZ
Gică Popescu zâmbitor după o întâlnire cu o admiratoare
După ce s-a despărțit de cei doi amici sau parteneri de afaceri Gică Popescu s-a îndreptat spre mașina sa, un BMW. Iar aici, în timp ce se pregătea să urce în mașină, a fost abordat de o doamnă. La 56 de ani, fostul jucător de fotbal rămâne un bărbat cu succes la femei, este evident.
Posibil să fi fost o admiratoare care a ținut să-l felicite pentru rezultatele obținute cu Farul. Sau poate și-a amintit de momentele de glorie ale Baciului, de pe vremea când conducea în teren Naționala României. Au schimbat câteva cuvinte, și-au zâmbit după care femeia s-a făcut nevăzută după colțul străzii. În urma ei, Gică Popescu a rămas, de asemenea, cu zâmbetul pe buze, semn că a fost o întâlnire care i-a făcut plăcere.
După care, președintele Farului Constanța a urcat în bolid și a pornit la drum. Posibil spre Constanța, pentru a-i încuraja pe băieți înainte de partida de la Helsinki.
Prietenia cu Gică Hagi datează de zeci de ani
Gică Popescu este unul dintre cei mai importanți oameni din fotbalul românesc. Împreună cu prietenul său de o viață, Gică Hagi, și-a pus experiența și expertiza în slujba clubului Farul Constanța. Din poziția de președinte al grupării constănțene se ocupă de activitatea administrativă și nu doar atât. Cei doi, Gică Popescu și Gică Hagi se înțeleg și colaborează foarte bine, atât în plan profesional cât și ca prieteni. Iar acest lucru este și pentru că Baciul, așa cum i se mai spune lui Gică Popescu, „l-a citit” pe Hagi. Știe cum să-l abordeze, atunci când, temperamental cum îl știm, Regele izbucnește.
„Este foarte, foarte încăpățânat, foarte orgolios, și de multe ori greșește din orgoliu, din dorința de a face ca el. Însă este un tip șampanie. Explodează, și se așază după aia. Când a explodat trebuie să-l lași în pace pe Gică, să-l lași să facă, să urle. După, dacă vii cu argumente, înțelege, dar nu trebuie să intri cu el în polemică în momentul în care este nervos. Eu știu foarte bine, ne știm de la 20 de ani, aș fi idiot, aș arăta lipsă de inteligență și de diplomație dacă m-aș lua cu el”, spunea în urmă cu câtva timp, Gică Popescu, într=un podcast.
Iar rezultatele se văd la Farul Constanța. Cu Hagi pe banca antrenorilor și cu Popescu la conducere, clubul de la malul Mării Negre cunoaște succes după succes. Farul a câștigat SuperLiga la fotbal, depășind-o pe FCSB, echipa lui Gigi Becali, iar acum are un parcurs bun și în cupele europene. Echipa celor doi Gică s-a impus cu scorul de 2-1 împotriva finlandezilor de la HJK, din play-off-ul Conference League. Acum, constănțenii se pregătesc pentru meciul retur, programat la Helsinki, pe 31 august.
[soc_slider_shortcode id="4417313"]