Reacții după ce Gică Popescu a fost huiduit la Craiova: Gică Popescu, la m..e, Gică Popescu!

Reacții după ce Gică Popescu a fost huiduit la Craiova: Gică Popescu, la m..e, Gică Popescu!

Gică Popescu, marele fotbalist român, care a evoluat la echipe de top din Europa printre care Barcelona, Galatasaray și Eindhoveen, a fost înjurat pe stadionul din Craiova, la meciul cu Viitorul. Reacția suporterilor a declanșat un întreg scandal. Care acum încearcă să fie aplanat.

Gică Popescu a fost umilit, reacțiile continuă.

După ce Gică Popescu a fost huiduit pe stadionul din Craiova la meciul cu Viitorul care asista din tribuna oficială, au apărut și primele reacții oficiale. Comunicatul Universității Craiova a încercat să dreagă lucrurile: "Gica Popescu este o valoare a Stiintei. Nu a fost doar capitanul Universitatii Craiova, a fost si cel care a sfidat sistemul inainte de 1989 cand a refuzat sa joace la alta echipa. Si mai mult decat atat, reprezinta o valoare imensa a Romaniei.

Fiindca el a jucat la cel mai inalt nivel si a purtat numele Stiintei ca si capitan in vestiarul Barcelonei, in vestiarele celor de la PSV Eindhoven sau Galatasaray pe vremea cand cea din urma castiga Cupa UEFA si Super Cupa Europei invingand in finala Real Madrid. Cuvintele sunt scrise de Gica Popescu inainte ca unii dintre noi sa greseasca. Ne cerem scuze, Gica Popescu. Si te asteptam inapoi pe 'Ion Oblemenco'", se arata in comunicatul CSU Craiova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ziaristul sportiv Daniel Nanu, un fan înrăit al Craiovei a avut o reacție pe măsură:

"Mă adresez celor care iubesc actuala Universitatea Craiova. Nu sunt fanul actualei echipe. Mă declar un admirator al Campioanei Unei Mari Iubiri și al Craiovei Maxima, în opinia mea cele mai frumoase echipe de fotbal din istoria României. Urez mult succes domnului Mihai Rotaru, pe care îl apreciez pentru că într-o lume și într-o vreme a avut curajul să investească în fotbal și în Universitatea Craiova. Il felicit că a strâns lângă el mari oameni. Mari olteni! Cu Sorin Cârțu și cu Marcel Popescu în frunte. Ca unul care a strigat într-o vreme în care nu puteai striga ”Di-na-mo, Uită-te, Ora ta, se-apropie!” sau ”Ae-ao, Să moară Dinamo!”, fac un pas înapoi și apăsat față de echipa și stadionul pe care s-a scandat ”Gică Popescu, la m..e, Gică Popescu!”. Mă rog ca marele Costică Ștefănescu, pe care l-a avut idol, să nu se răsucească în mormânt... Cândva, poate e mult de atunci, eu am strigat ”Gică Popescu, Dumnezeul nostru!”. Erau anii în care Gică Popescu a ținut Craiova și Oltenia în picioare. Și ne-a ținut și pe noi! Marius Zavoianu și Sorin Sanda îmi sunt martori. Cu plecăciuni.

Vă salut. PS Mesajul DOAR pe pagina de facebook a clubului, e subțire. Și, mai ales, târziu!"