Stii dintotdeauna, ramane stabilit pentru totdeauna. De exemplu, claxonatul in ambuteiaj. Sa-mi explice si mie cineva ce rost are. Ca nu o fi un singur vinovat, care se trezeste dintr-o picoteala prelungita asa, ca au sesizat colegii lui de trafic apatia lui. Acolo e lucratura serioasa.

Unul vine dintr-un sens, s-a bagat mult prea in fata celui care face la dreapta, care amagit de gestul incurajator al politistului a intrat pe zona hasurata unde nimeni nu are voie sa stea si a nimerit nas in nas cu alt ametit de pe contrasens, care se grabeste maxim ca e serbarea fiica-sii. In perioada asta sunt serbari. Poti sa te joci cu zorul omului? Nu.

Asadar totul e blocat si se asteapta cu sete urnirea primei masini care vrem sa fie chiar a noastra! Nu mai avem rabdare. Si atunci se claxoneaza. Aici e buba. De ce? Lumea sta ca un arc, e clar ca nu picoteste nimeni, toti sunt pe faza, motoarele merg, nervii se transforma in guma de mestecat.

Care e scopul? Sa adunam si mai multi decibeli decat cel mai decibelicos stat din Europa? Asta e? Vrem intaietate? Sa le demonstram ca noi ii depasim zilnic? Sau poate sa ne facem cunoscuta revolta cotidiana, pe care ne e rusine s-o trambitam public? Poate ca e un soi de refulare, nu?

Printr-un fel de Cod Morse ne imprastiem naduful prin lume. Sau ne cercetam inaltimea notelor muzicale de care e capabil bietul nostru claxon. Trebuie sa existe un motiv pentru care toata lumea isi obliga masina sa faca scandal in plina aglomeratie. Doar ca nu-l gasesc.

Nimeni nu se urneste cu zecile de minute, dar se claxoneaza incontinuu. E tot atat de fara rost ca protestele fotbalistilor cand arbitrul dicteaza lovitura libera pentru adversar sau cand ii pedepseste cu cartonase colorate. Si ei se agita degeaba.

N-am vazut vreun arbitru luandu-si vorba inapoi: „Aoleo, ai dreptate, nu-ti mai dau rosu, iti dau galben… a fost fault, ba, pardon, asa e, n-a fost, scuze…”. Chiar daca a gresit, o tine pe-a lui. Daca nu, s-ar crea un precedent si s-ar transforma tot jocul de fotbal intr-un cor de milogeli. Asa si cu corul claxoanelor. Aiurea-n tramvai. Ma rog, si tramvaiul are claxonul lui, nu-i asa?