Gianina Corondan: „Îl pun cât mai departe de mine”

Gianina Corondan: „Îl pun cât mai departe de mine”

Rețelele sociale au devenit un prieten și, totodată, un dușman al omului modern.

Prea mult timp petrecut în fața ecranului și comentariile negative pot avea un efect nociv asupra internauților, inclusiv a persoanelor publice. Cum gestionează Gianina Corondan relația cu rețelele sociale, am aflat chiar de la prezentatoarea TVR.

„Îl pun cât mai departe de mine”

Pentru a petrece cât mai puțin timp pe rețelele sociale, Gianina Corondan și-a conceput o strategie simplă, dar eficientă: „Am început să bănuiesc că aș avea obiceiul de a-mi arunca ochii în telefon și mă controlez foarte bine. De aceea îmi `uit` telefonul în multe locuri, încerc să nu-l am la îndemână, adică trebuie să luptăm cu noi înșine”.

Informația de pe rețelele sociale este interminabilă, deci tentația de a sta conectat mai mereu este pe măsură, afirmă realizatoarea TVR: „Mă uit ce au mai scris alți jurnaliști, persoane în care am încredere, felul în care gândesc oamenii, mai presus de ceea ce vedem la TV. Dacă am zile în care stau la birou și buchisesc pe acolo, e un fel de a citi ziarul. Dar ziarul se mai și termină, pentru că pe telefon tot apeși pe mai multă informație... E de ținut în frâu treaba asta”.

Afectată de fake news

În relația cu comunitatea, Gianina Corondan este foarte activă, iar în cazul în care se lovește de comentarii jignitoare, nu ezită să utilizeze opțiunea de blocare a utilizatorilor respectivi: „Mă uit aproape zilnic pe comentariile pe care le primesc pe Facebook. Dacă acele comentarii nu au o bază realistă, nu mă mai deranjez să combat, ci dau block. Dacă sunt pertinente, e OK. Oricum, eu nu-mi expun toate trăirile și angoasele. Acest lucru nu mi se pare interesant pentru public, pentru că fiecare are bucătăria proprie”.

Chiar dacă unele comentarii au provocat-o pe Gianina Corondan, aceasta spune că momelile aruncate în spațiul virtual nu funcționează: „S-a mai întâmplat să fiu scoasă din sărite, dar gândesc de mai multe ori înainte să răspund, am exercițiu”.

Prezentatoarea emisiunii „Fețefețe” a dezvăluit și postarea din social media care a pus-o într-una dintre cele mai ingrate situații: „Ceea ce m-a deranjat mai mulți ani la rând a fost postarea că aș fi murit, care a fost preluată de mai multe pagini ale televiziunilor, fără să verifice că pe pagina mea eram activă”.

Ne puteți urmări și pe Google News