La Aeroportul Henri Coandă mă duceam să aştept pe cineva.
Şi o iau în dreapta, spre Sosiri Internaţionale. Acolo, în faţa unui automat, o minusculă codiţă, una de-aia cum aveam eu când purtam părul mai lung. Tocmai bine, mă bucur, că şi-aşa nu ştiu cum să procedez, totdeauna mă intimidez în faţa aparatelor cu cartele, fise, instrucţiuni de aplicat rapid, aşa că privesc atent mişcările şoferilor din faţa mea. Aha. Toţi deschid fereastra. Scot o mână afară ca şi cum cercetează starea de umiditate a aerului. Învârt ceva. Sau apasă ceva, nu-mi dau seama, de la distanţa asta nu văd, poate când ajung în imediata vecinătate. Apoi se ridică bariera a doua. Fix când se lasă la loc se ridică cealaltă, şi aşa înaintăm şi noi, mulţumită cuceririlor ştiinţei şi tehnicii, da-le-ar Dumnezeu sănătate!
Ajung şi eu în dreptul aparatului, nu fără oarecari emoţii, că totdeauna se poate întâmpla să-ţi prindă urechile. Sau să-ţi arunce cu ceva, apă, frişcă, aracet sau ce mai folosesc ei la camera ascunsă, ca să râdă de oameni. Dacă nu apăs cum trebuie? Dacă nu se ridică bariera? Aşadar - tensiune. Hop, văd butonul! Un pas mic pentru omenire, mare pentru mine. Îl apăs. Se frământă un pic, colcăie ceva în măruntaiele tonomatului, scârţâie răguşit şi un beculeţ tremură verde de parcă acuşi i s-ar termina viaţa. Aha, răsuflu uşurată, în dreptul beculeţului a apărut o fisă. Tot verde. Nu e fi-sa că i-aş fi urat să-i trăiască, e pur şi simplu o fisă oarecare. Mă reped s-o înşfac cu două degete, dar brusc, în acelaşi moment, mă năpădeşte o dilemă. S-o prind cu arătătorul şi degetul mare sau cu arătătorul şi mijlociul? Cu teamă în suflet să nu fiu claxonată şi făcută de ruşine de ţipetele maşinilor din spate, o prind precipitat şi... of! Scap moneda! Dau să ies rapid, gen Matrix, cât pică fisa cu încetinitorul, aiurea, ating cu cotul butonul de-mi blochează uşile.
Am uitat să zic că maşina era împrumutată, nu cunoşteam decât principalele comenzi şi volanul. Nu ştiam s-o deblochez aşa, într-o clipă. Trebuia să caut atent, să pipăi tapiţeria, să dau telefoane. Groaznic. Nu puteam nici s-o iau, nici să abandonez fisa. Să zicem că a fost ca un spectacol. Nereuşit.
Recomandările noastre
09:01 - Rețetă de tocăniță turcească
