O viață de poveste, din care maestrul a dezvăluit, pentru Evenimentul zilei, câteva pasaje inedite. Un interviu acordat în prima zi a Festivalului Internaţional de Nai, de la Găești, care se va încheia duminică.
EVZ: Maestre, v-aţi întors la Găeşti, acolo de unde aţi fugit de acasă pe fereastră pentru marea întâlnire cu Fănică Luca. Câţi ani au trecut de atunci? Gheorghe Zamfir: Au trecut 59 de ani. Acest episod a avut loc în 1956, în luna ianuarie. Eram înscris la Liceul de Muzică - Şcoala Specială de Muzică nr. 1 - de pe Strada Principatele Unite. În septembrie 1955 l-am întâlnit pe Fănică Luca şi am urmat cursurile cu dânsul, la clasa care avea atunci 11 elevi şi doar trei naiuri, luate de la magazia şcolii. Aşa era acea Şcoală de Muzică unde făceam o dublă şcoală de fapt, dimineaţa muzică, după amiaza cultură generală.
La un moment dat, tata m-a retras şi m-a dus la Găeşti. Eu am fost foarte şocat, n-am fost de acord să renunţ la Şcoala Specială de Muzică, am plâns vreo lună şi jumătate în camera mea, unde m-am închis. Îmi luam acordeonul, plângeam şi cântam, doar mama mă scotea din cameră… Şi tot aşa până în luna ianuarie 1956 când am decis să fug pe fereastră. Era iarnă, zapada era foarte mare, era ger, am luat trenul şi am plecat la Bucureşti. Acolo am făcut rost de un certificat medical şi, după un şir de întâmplări asemenea celor din filmele poliţiste, am mers la şcoală, l-am reîntâlnit pe maestrul Fănică Luca, am plâns unul în braţele celuilalt…
Aţi absolvit Şcoala Specială de Muzică, apoi Convervatorul, aţi pornit în lumea muzicii, aţi dirijat, aţi compus…La 25 de ani aţi devenit dirijorul Ansamblului Ciocârlia… Gheorghe Zamfir: Aveam sub bagheta mea formaţiile cele mai mari ale Ansamblului. Eu eram angajat civil, m-au luat din timpul examenului de stat. Am acceptat, în urma unui consiliu de familie, şi am devenit, la 25 de ani, dirijor al acestui Ansamblu care număra peste 350 de artişti.
Care a fost cel mai emoţionant moment din cariera dumneavoastră la care vă gândiţi deseori? Gheorghe Zamfir: Îmi este foarte greu să aleg unul. Au fost multe, însă, dacă mă întorc în perioada lansării în carieră. Eram în Grecia, în 1964, după ce fusesem premiat la Festivalul Mondial al Tineretului de la Sofia cu medialia de aur. Am fost la Levadia chiar în zilele de Paşti, la Festivalul de folclor, unde am obţinut locul I. Ăsta a fost primul mare succes în zona balcanică. Ştiu că am ajuns de la Levadia la Atena şi am urcat treptele acelea pline de lumini, zeci de mii de lumini, la Acropole.
Aveam nouă ani de studiu al naiului, iar faptul că m-am evidenţiat la concursuri, era un palmares extraordinar. Au urmat discurile. Aveam două discuri în 1968, ceea ce era deja un record absolut. Apoi, în 1970 a început succesul mondial. Mi-am urmat calea, cu toate că directorul de la ARIA m-a tot chemat înapoi, motivând că mi-a expirat viza, că trebuie să întru în ţară, că trebuie să mă întorc acasă. „Poate să expire orice, eu merg la Ambasadă şi îmi pun o viză pe o foaie volantă!”. În 1975 a urmat un tsunami mondial...
Veţi cânta în Festival cu orchestră simfonică, dar şi cu orchestră folclorică. Aţi abordat în compoziţie o paletă largă de stiluri… Gheorghe Zamfir: Peste 60-65% din ceea ce am compus, fie muzică de cameră, fie muzică simfonică, vocal simfonică sunt lucrări de mare ţinută. Am avut contract cu una dintre cele mai importante case de discuri ale lumii din 1963 până în 1997. Am fost aproape un sfert de secol în contract cu Philipps. Am compus în stil clasic, cameral, vocal simfonic, sacru, religios. Aceste lucrări s-au impus pe întreg Mapamondul!
Am editat câteva zeci de discuri. Am realizat un disc cu arii din Puccini şi Verdi, apoi pop simfonic - foarte multe discuri până în 1983, alte lucrări simfonice, a urmat muzică barocă… În 1987-1988 am realizat un disc numai cu muzică de cameră. Am vreo 4-5 discuri numai cu folclor. … Am avut o aventură planetară numai în ce priveşte discografia mea. Am pus la dispoziţia omenirii un repertoriu puternic şi extraordinar de variat. Tot ce am realizat a fost la nivelul cel mai înalt.
Nici un invitat n-a fost ales la întâmplare. Petruta Kűpper v-a fost studentă la Clasa de nai de la Conservator. Cum l-ați cunoscut pe Aydin Yavaş? Gheorghe Zamfir: Aydin Yavaş a venit la mine, într-o zi, în Bucureşti. Voia să cumepere un nai. S-a dus la Ion Preda, care constuia naiuri, m-a sunat, l-am programat la un masterclass, prin 2002-2003 – a stat două săptămâni, s-a dus în Turcia, a studiat foarte mult. Eu am avut foarte multe turnee Turcia. Am cântat sub bagheta lui Gürer Aykal. Aydin Yavaş venea tot timpul la Istanbul, de la 300 de kilometri. I-am dat lecţii. Este îndrăgostit de acest instrument şi a studiat enorm. Am rămas în relaţie foarte bună.
Ce mesaj aveţi pentru spectatorii Festivalul Internaţional de Nai? Gheorghe Zamfir: Sunt emoţionat pentru faptul că această ediţie are loc în oraşul în care m-am născut. Mă bucur că se întâmplă acum, este o acţiune de bun augur. Mulţumesc din tot sufletul Consiliului Local şi Primăriei Găeşti care au făcut eforturi uriaşe şi au participat cu tot sufletul ca acest festival să aibă loc în condiţii excepţionale, de mare ţinută, de mare calibru, la nivel internaţional. Ne-a susţinut şi Ministerul Culturii, dar şi oameni care iubesc Găeştiul. Naiul s-a impus pe plan mondial ca un instrument de mare ţinută care face parte din elita instrumentelor, cum ar fi vioara şi pianul. Vă aştept cu drag la Găeşti la Festivalul Internaţional de Nai Gheorghe Zamfir, ediţia 2015.
Recomandările noastre
