Gheorghe Turda, dezvăluiri la 75 de ani. Ce a vrut să devină în tinerețe, dacă nu ar fi intrat la Conservator

Gheorghe Turda, dezvăluiri la 75 de ani. Ce a vrut să devină în tinerețe, dacă nu ar fi intrat la Conservator Sursa foto: Gheorghe Turda / Facebook

Gheorghe Turda a împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani. Cu această ocazie, artistul a acordat un interviu în care a vorbit despre viața sa, despre perioadele mai puțin fericite, dar și despre un vis pe care l-a dat deoparte pentru cariera în muzică. Ce drum ar fi urmat artistul dacă nu ar fi intrat la Conservator.

Maestru Gheorghe Turda a împlinit astăzi vârsta de 75 de ani. Cu ocazia aniversării, artistul a acordat un interviu în care a povestit despre viața sa, despre care susține că a fost una frumoasă. A fost mereu alături de familia sa, iar în carieră a oferit spectatorilor tot ce a avut mai bun.

„Am stat pe acest pământ că să le ofer spectatorilor și telespectatorilor o parte din viață mea pe acest pământ. Tot ce am dăruit neamului românesc prin cântec și prin artă pe care am desăvârșit-o în țară și nu numai a fost la cel mai înalt nivel, nu am făcut rabat de la nimic. Am dăruit și voi dărui cât voi trăi”, a mărturisit Gheorghe Turda în cadrul unui interviu acordat pentru fanatik.ro.

Artistul nu își dorește cadouri materiale de ziua lui, ci liniște sufletească. Viața i-a fost una plină de reușit și toate visele lui au devenit realitate. Și-a dorit o familie fericită și Dumnezeu i-a dat-o. Gheorghe Turda are două fete, care i-au oferit „doi gineri frumoși și harnici și 3 nepoți de 16, 10 și 8 ani, frumoși și talentați”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Legat de cadouri materiale, artistul a mărturisit că de-a lungul anilor a primit multe, însă cuțitele par să fie preferatele lui. Are o adevărată colecție, cu 1.222 de piese, toate primite cadou de la prieteni și familie. Potrivit destăinuirilor făcute de artist, primul cuțit l-a primit în 1975, în Mexic.

Cum a fost perioada tinereții pentru Gheorghe Turda

Perioada tinereții a fost una frumoasă, iar artistul se laudă puțin precizând că „nu era de aruncat”. A curtat multe fete, însă soția sa i-a pus capac, formând cu aceasta familia la care a visat.

„Când eram mai tinerel pot să spun, sincer, că nu eram de ‘aruncat’.(râde). Aveam relații cu fetele, eram curtat, curtam și eu multe fete frumoase dar mărturisesc că m-am oprit la cea mai frumoasă, Elisabeta Popescu Turda, soția mea. De curând am fost invitat la cununia unui prieten, 50 de ani de la prima căsătorie, la bisercia Sf Elefterie. Un preot de acolo mi-a făcut un cadou extraordinar, mi-a dăruit certificatul meu de cununie, din data de 14 ianuarie 1978”, a povestit artistul în cadrul interviului.

Gheorghe Turda își amintește cu drag de soția sa, trecută în neființă. Când aceasta trăia, zilele de naștere erau petrecute în familie. În acest an, cu ocazia împlinirii celor 75 de ani, artistul va merge la restaurant, alături de vreo 60 de prieteni.

Ce drum ar fi urmat Gheorghe Turda dacă nu ar fi intrat la Conservator

Artistul a mărturisit că toate visele sale au devenit realitate, cu excepția unuia, la care a renunțat de dragul muzicii. Atunci când s-a înscris la Conservator a ales și o a doua opțiune. Dacă nu ar fi mers o carieră în muzică, Gheorghe Turda ar fi mers la Teologie.

„Am avut un vis. Când am dat la Conservator nu știam dacă o să intru din prima așa că mi-am propus să dau la Teologie în cazul în care picam la examene. Am intrat din prima la Conservator așa că am lăsat visul cu preoția. Dar mi-aș fi dorit să fiu un bun teolog, un bun preot. Toată viața am cântat în bisericile din țară și din străinătate, mai ales peste hotare dacă mă gândesc bine”, a mărturit artistul.

Legat de cariera sa, Gheorghe Turda și-a adus aminte de cuvintele tatălui său, care i-a spus că va fi iubit, însă mereu să fie atent la persoanele care îl înconjoară, pentru că mulți îi vor fi alături pentru bani.

„Am să va spun ce m-a învățat tata. Când am plecat în lume a zis: vei fi iubit de vei fi artist pe scenă dar să ții minte să nu minți, să nu înșeli, să fii corect cu oamenii care te înconjoară. Și mi-a mai zis ceva, care m-a marcat: la drumul lung și la bani îți vei cunoaște adevărații prieteni. Nu cred că l-am făcut pe tata de rușine, am lăsat loc de bună ziua peste tot”, a mărturisit, nostalgic, artistul.