Germania și Rusia sfidează SUA. Mega-proiectul care le închide ușa în nas americanilor
- Nicolae Comănescu
- 12 decembrie 2020, 08:50
După ce au fost întrerupte timp de un an, lucrările la gazoductul Nord Stream 2 au fost reluate, în cadrul unui proiect de mari dimensiuni.
Lucrările la gazoductul Nord Stream 2, care urmează să facă legătura între Rusia şi Germania, au fost reluate, vineri, a anunţat consorţiul Nord Stream 2 AG. Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Engie, Uniper şi Shell).
Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina. „Nava Fortuna va amplasa o secţiune de 2,9 kilometri de conductă în zona economică exclusivă a Germaniei, la o adâncime mai mică de 30 de metri”, a informat consorţiul Nord Stream 2 AG într-un comunicat de presă, conform Agerpres.
A suspendat activităţile care vizau amplasarea de conducte
Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei sunt aproape finalizaţi, proiectul a fost oprit brusc în luna decembrie 2019, după decizia Statelor Unite ale Americii (SUA ) de a sancţiona companiile angajate în acest proiect de amploare. Imediat după ce a fost luată această decizie, principalul subcontractor al consorţiului Nord Stream 2 AG, firma elveţiano-olandeză Allseas, a suspendat activităţile care vizau amplasarea de conducte, conform sursei citate.
SUA caută intens piețe în Europa pentru a exporta gaze
Proiectul Nord Stream 2 se confruntă cu opoziţia politică a Washingtonului, care susţine că va face din Germania „prizoniera” Rusiei, aşa cum a avertizat preşedintele Donald Trump în 2018. Sâmbătă, ambasadorul american interimar în Germania a cerut Germaniei şi Uniunii Europene să instituie un „moratoriu” cu privire la construirea gazoductului Nord Stream 2. Însă poziţia oficialilor din Statele Unite ale Americii nu este una dezinteresată. SUA sunt un mare producător de gaze şi recent au lansat o ofensivă comercială în căutarea de noi pieţe, ținta fiind legată în primul rând de piețele de pe „Bătrânul Continent”.