Germania pregătește noi restricții. Discuțiile cruciale au loc astăzi, 30 noiembrie: ”Fiecare zi contează”

Sursa: arhiva EVZ

Cancelarul federal german Angela Merkel, succesorul său Olaf Scholz şi liderii landurilor germane se vor întruni în astăzi, 30 noiembri, pentru a discuta soarta țării. Aceștia vor lua în considerare restricții dure pentru a ține sub control COVID-19, în contextul apariției tulpinii super-mutante, Omicron.

Discuțiile vor avea loc prin video-conferinţă, iar motivul este numărul mare de apeluri presante din partea politicienilor. Germania are un număr record de îmbolnăviri COVID-19, cele mai multe cazuri de la începerea pandemiei.

Incidenţa pe şapte zile a urcat luni în Germania la 452,4 la 100.000 de locuitori.

Restricții dure în Germania

Angela Merkel şi aliaţii săi conservatori, dar şi mai mulți medici specialiști, au declarat că măsurile împotriva COVID-19 sunt prea puține pentru situația în care țara se află. Aceștia au atras atenția că singura soluție este să adauge mai multe restricții.

"Fiecare zi contează", a adeclarat Angela Merkel, atenţionându-l pe succesorul său Scholz, care va prelua în decembrie conducerea unei inedite coaliţii tripartite, că este nevoie de o serie de măsuri mult mai dure.

Sursa: Arhiva EVZ

Criza sanitară a speriat viitorul guvern german, format din social-democraţi, verzi şi liberali, guvern acuzat de inacţiune înainte chiar să intre în funcţiune. Aceștia au putere de decizie și au luat în considerare mai multe restricții pentru poporul german, fiind două săptămâni critice.

Poporul german nevaccinat nu poate intra fără certificatul verde la spectacole, în restaurante, săli de sport şi nici la frizerii sau saloane de înfrumuseţare. Târgul de Crăciun nu a fost organizat anul acesta, dar au avut loc mai multe evenimente mari care au favorizat creșterea cazurilor.

Potrivit cotidianului Die Welt, liderii de landuri, cu competenţe în materie sanitară în virtutea federalismului german,se întâlnesc marţi după amiază pentru a discuta situația, iar apoi Merkel şi Scholz vor decide ce se va întâmpla cu criza sanitară.

Aceștia așteaptă și decizia, ce se va finaliza marţi, a Curţii Constituţionale asupra validării mecanismului de "frână de urgenţă". În această hotararare se află carantina totală, interdicții de circulație, telemunca, după o incidenta ridicată, potrivit stiridiaspora.ro.