Importurile de energie din Rusia nu mai sunt la nivelul de dinaintea războiului din Ucraina, iar Germania vrea să scape de sursele de energie rusești. Centralele electrice germane pe bază de cărbune își reiau activitatea, chiar dacă Berlinul le voia dispărute.
Germania vrea să scape de dependența sa de Rusia. Începând din această săptămână, centralele electrice germane pe bază de cărbune își reiau activitatea. Ele nu au mai fost folosite din cauza impactului extrem de dăunător pe care îl aveau asupra unui mediu deja devastat de încălzirea globală. Obiectivul Berlinului era de a elimina treptat toată energia electrică produsă pe bază de cărbune până în 2038.
Cu toate astea, Germania a acceptat ca aceste centrale să revină în rețea. Ele vor înlocui energia electrică produsă pe bază de gaz, care reprezintă în prezent aproximativ 10% din totalul energiei electrice din țară.
Cancelarul Olaf Scholz a explicat și măsurile „impuse pentru o perioadă foarte scurtă de timp, care nu ne îndepărtează cu nimic de obiectivele noastre climatice”.
„Ceea ce nu trebuie să se întâmple este să alunecăm spre o renaștere globală a energiei fosile, și a cărbunelui în special”, a avertizat cancelarul.
Germania apelează la centrala cu cărbune
Datele globale arată că niciodată până acum lumea nu a folosit atât de mult cărbune pentru a genera atât de multă electricitate. Agenția Internațională a Energiei (AIE) consideră că va fi o cerere mare și în acest an.
Și Alexander Bethe, președintele consiliului de administrație al Asociației importatorilor de cărbune cu sediul la Berlin, este sigur de acest lucru: „În această iarnă, vom importa cu siguranță peste 30 de milioane de tone de huilă pentru a ne menține în funcțiune centralele electrice. Asta ar însemna o creștere de 11% față de 2021”.
Înainte de începerea războiului din Ucraina, 50% din cărbunele pentru centralele electrice din Germania era adus din Rusia. Dar, la 9 aprilie, UE a sancționat Rusia cu o interdicție de vânzare și de import de cărbune și petrol. Din cauza acestui lucru, petrolul va fi livrat doar până la sfârșitul anului, iar transporturile de cărbune până la 10 august.
Găsirea altor furnizori nu este o problemă, spun importatorii germani de cărbune. Printre aceștia se numără Africa de Sud, Australia, SUA, Columbia și Indonezia, spune Alexander Bethe. O situație dificilă este de a afla care amestec este cel mai bun pentru centralele electrice germane. Testele deja au început, dw.com