Gerhard Schroder nu mai candidează pentru CA al Gazprom. Prietenia cu Putin are consecințe în Germania

Sursă: Markwaters | Dreamstime.com

Fostul cancelar german și președinte al comitetului acționarilor Nord Stream AG, Gerhard Schroeder, și-a retras consimțământul de a candida pentru a fi ales în Consiliul de Administrație al companiei Gazprom. Anunțul vine chiar în timp ce coaliția de guvernare de la Berlin, condusă de SPD, discută despre retragerea mai multor drepturi speciale de care se bucură politicianul pentru refuzul său explicit de a condamna războiul din Ucraina și apropierea sa de Vladimir Putin.

Gigantul rus de gaze naturale Gazprom a confirmat că Gerhard Schroeder și-a retras consimțământul pentru a candida la alegerile pentru Consiliul de Administrație al companiei. „Consimțământul a fost retras”, a informat gigantul de gaze.

„Astăzi, mulți oameni sunt îngrijorați dacă va exista o aprovizionare sigură a Europei și a Germaniei. Dacă Schroeder va fi în consiliul de administrație al Gazprom, în ceea ce privește supravegherea, un om integru și care acționează în primul rând în interesul țării sale - vor avea pe cineva care poate influența deciziile luate și poate obține informații”, a declarat președintele Vladimir Putin pe 15 februarie, referitor la nominalizarea lui Gerhard Schroeder.

Schroeder a rămas în funcția din Gazprom mult după începerea invaziei în Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz l-a îndemnat pe Gerhard Schroeder să demisioneze din toate funcțiile deținute în cadrul companiilor de stat rusești. De asemenea, el a declarat că demisionează din consiliul de administrație al Rosneft.

Inițial, a fost aprobată o listă de 11 candidați pentru 11 locuri în Consiliul de Administrație al Gazprom. Ministrul rus al agriculturii, Dmitri Patrușev, a fost adăugat pe listă în luna mai. Patrușev a făcut deja parte din Consiliul de Administrație al Gazprom din anul 2016 până în urmă cu doi ani, atât în timp ce conducea RusAg Bank, cât și după ce a devenit ministru.

Gerhard Schroeder a transmis pe rețelele de socializare la sfârșitul lunii mai că a refuzat invitația de a se alătura Consiliului de Administrație al Gazprom. El a spus că a refuzat de mult timp o nominalizare în Consiliul de Administrație al Gazprom și că a informat compania despre acest lucru. Miercuri, 8 iunie, Gazprom a confirmat informația.

Fostul cancelar german își pierde toate drepturile speciale

Prietenia lui Gerhard Schroeder cu Vladimir Putin îl costă pe cel dintâi, în circumstanțele războiului din Ucraina, toate drepturile speciale de care s-a bucurat în calitate de fost cancelar al Germaniei.

Potrivit unei propuneri guvernamentale care a fost aprobată de către Comisia de buget, Gerhard Schroeder își va pierde biroul și personalul, dar își va putea păstra pensia și protecția personală. Propunerea coaliției de guvernare de la Berlin nu permite opoziției conservatoare să ceară ca Gerhard Schroeder să-și piardă pensia.

Opoziția a argumentat că Gerhard Schroeder dăunează reputației internaționale a Germaniei prin faptul că nu se distanțează de Vladimir Putin și își păstrează pozițiile deținute în diverse companii energetice rusești.