Evenimentul Zilei > EVZ Special > George Mihăiță, la 70 de ani. Gică „Franzeluță”, cea mai frumoasă formă de iubire și dramele vieții de actor
George Mihăiță, la 70 de ani. Gică „Franzeluță”, cea mai frumoasă formă de iubire și dramele vieții de actor

George Mihăiță, la 70 de ani. Gică „Franzeluță”, cea mai frumoasă formă de iubire și dramele vieții de actor

L-am întâlnit pe omul George Mihăiță în cen trul vechi al Bucureștiului, la ARCUB, într-o dimineață surâzătoare de toamnă, unde zeci de prieteni ghemuiți într-o sală neîncăpătoare au venit să-l aplaude. Așa, din simpatie, nu neapărat pentru că-și mai lansa încă o dată cartea de memorii („George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”) editată de Doina Papp, distins critic și istoric de teatru. După ce ultimul spectator și-a văzut de drum, după ultimele autografe, fotografii și zâmbete mecanice, ne-am așezat amândoi cu coatele pe pervazul înalt al unei ferestre. Departe, cumva, de tumultul pașilor ce apăsau piatra cubică a inimii bătrânei cetăți. Aproape, cumva, de noi, de cei care l-am iubit și încă îl mai iubim pe Mihăiță. În joacă, așa, cum și lui îi place să recunoască. Atenție, doamnelor și domnilor! George Mihăiță își deschide inima. Înfruptați-vă!

– Evenimentul zilei: 70, maestre. Cum e?

– George Mihăiță: Cum să fie? Merg mai departe. Așa cum a spus și prietenul Matei Vișniec adineauri – „Ne oprim ca să mergem mai departe”. Așa și eu. 70 – o oprire pentru a-ți trage sufletul, pentru a lua aer și a merge mai departe.

– Între planurile acestea două, familial și profesional, unde v-ați simțit cel mai bine? În care dintre aceste două posturi – tată/ soț și actor – v-ați simțit împlinit pe de-a-ntregul?

– Păi, dacă mă gândesc că am trei băieți minunați, că am jucat atâtea roluri, cred că sunt paliere pe care le-am acoperit în mare parte. Mă bucur că am câteva roluri de referință, și-n teatru, și-n film. Nu mai vorbesc de televiziune.

– Când ați lansat cartea de memorii, acum, de curând, ați spus așa: „Eu, George Mihăiță din Moreni, am trăit în România visul american”. Care a fost acest vis?

– De unde am plecat, dintr-un Moreni prăfuit, și ce-am ajuns să fac e ca un vis. Ia, să vedem! Să visezi că vrei să fii actor, și chiar să fii actor… Să-l vezi pe Toma Caragiu la 14 ani și la 24 să fii coleg cu Toma Caragiu… Să ai întâlnirile pe care le-am avut, cu marii regizori de film și de teatru… Să te împrietenești cu oameni importanți… Toate acestea și multe altele formează un mare vis îndeplinit.

Despre cea mai frumoasă formă de iubire

– Vorbiți, în carte, despre prietenie… Ce-a însemnat și ce mai înseamnă astăzi prietenia, stimate domn?

– Este cea mai frumoasă formă de iubire față de aproapele tău, față de cel cu care intri în contact, față de toți oamenii pe care-i întâlnești în viața ta și de la care ai posibilitatea să obții acest sentiment de iubire, care este prietenia.

– Ce rol v-a rămas cel mai aproape de inimă?

– N-am dubii: cel din „Reconstituirea” și cel din „Undeva la Palilula”, în regia lui Silviu Purcărete. Din teatru am mai multe. Mă gândesc la „Revizorul”, „Casa Zoicăi”, „Păi despre ce vorbim noi aici, domnule?”, „Moromeții” – unde joc alături de Marcel Iureș -, și mai sunt, dar prefer să mă opresc aici.

– Cum e Marcel Iureș, prietenul Marcel Iureș?

– Hei, că tot vorbeam de prietenie. Mergeam cu trenul împreună, până în Anglia, jucam „Moromeții” la Londra …El nu mai zboară cu avionul. A avut o cădere liberă, în gol, de câteva minute, și de atunci nu mai pune piciorul în avion. Eh, în acest sens, o dovadă de prietenie. Din partea mea. În loc să iau avionul și să ajung în trei ore în Anglia, am preferat să iau trenul împreună cu Marcel și să fac două zile până pe Insulă! Dar să știi că nici n-am simțit. Am putut sta mai mult de vorbă, am putut respira, povesti, gândi. Iureș e una din marile mele întâlniri. Am avut șansa de a cunoaște „Universul Iureș”.

Femeia și politica

– Ce reprezintă „femeia” pentru George Mihăiță?

– Cred că datorită „femeii” am realizat multe lucruri importante. Când ai o stare bună se simte și în rolurile pe care le faci (râde).

– V-a tentat vreodată cariera politică, mai ales acum, spre apogeul carierei?

 – Nu, eu fac politica scenei. Altă politică nu mă interesează. Nu mă pricep, nu e cazul. Vorba lui Horațiu Mălăele: „Sunt propriul meu partid”.

-Că tot veni vorba de Horațiu Mălăele… Ați văzut „Moromeții 2”?

– Nu încă, dar sunt convins că Horațiu va face un rol deosebit.

Ce este râsul?

Ce este râsul în viziunea lui George Mihăiță? Simplu: „O stare de bine. Râsul este o stare de bine, atunci când îl primești de pe scenă și o stare de bine chiar și atunci când îl „spui tu”, ca interpret. Când „spui” acest râs de pe scenă, te simți, fără îndoială, bine. Cel puțin așa se întâmplă în cazul meu”.

 

Top 7 actori preferați

Rugat să întocmească un top 5 actori preferați, George Mihăiță a parat scurt: „7, lasă-mă să spun măcar șapte, ce Dumnezeu!” Să auzim! „Caragiu, Iordache, Dinică, Vali Seciu, Horațiu Mălăele, Rebengiuc, Caramitru, Mircea Diaconu…”. Și au ieșit opt, cu precizarea că Mihăiță ar fi continuat așa mult și bine.

Amintiri din Moreniul copilăriei – Gică ia bătaie pentru că a fumat chică

 

George Mihăiță nu-și aduce aminte de nicio întâmplare nefericită care să se fi consumat în primii săi ani pe scena lumii. Nu l-a marcat nimic rău sau nu mai ține minte. Sau nu mai vrea să țină minte… În ciuda sărăciei din care s-a ridicat, Mihăiță a strâns la piept doar amintiri calde: „Viața mea la Moreni, un orășel desprins din tiparul comunist, a fost extraordinară. Era, într-adevăr, sărăcie, dar aveam bucuria de a trăi. Apoi, n-am avut în viață o perioadă mai frumoasă ca adolescența… Așa cum eram, băiat sărac în acel Moreni cenușiu și mizer, eram eu însumi, peste toate stăpân”.

Le cumpăra pâine actorilor

Micuțul George era atras de actori. Se împleticea printre picioarele lor, prin culise: „Măi, Franzeluță, ia-ne, mă, și nouă o pâine, două”, îl rugau artiștii sosiți la Moreni să-i delecteze pe găzari cu dialogurilor lor. „Tata era mecanic de camioane, iar mama vânzătoare de pâine. Eu mai stăteam pe lângă ea, o ajutam, mai puneam mâna pe câte o franzelă caldă. Dar cum veneau actorii în oraș, gata, fugeam la teatru. Așa m-am ales și cu porecla asta – „Franzeluță„”, rememorează Mihăiță.

Actorul din dreapta mea zâmbește misterios, purtat de gânduri departe, poate la pădurile copilăriei, poate la strada Baronești din Moreni sau poate pur și simplu i-a trecut prin cap o întâmplare amuzantă. Confirmă: „Să știi că așa e. Țin minte, pe la zece ani, mi-am luat o urecheală zdravănă de la mama. Era în casă, la taclale cu o vecină când, deodată, vede fum pe fereastră. Crezând că a luat foc ceva, a deschis repede geamurile. Când se uită, stupoare! Gică fuma chică! Văzusem la un vecin cum a luat mătasea porumbului uscat, cum a împăturit-o în ziar… De-atunci n-am mai fumat decât în filme sau pe scenă”.

Teatrul românesc, încotro?

George Mihăiță este, de ani buni, și director la Teatrul de Comedie din București. Ia, așadar, zilnic, pulsul fenomenului. Cum îl simte? „E bine. Vin mulți tineri din urmă. Nu mai au vizibilitatea de care ar fi meritat să se bucure, pentru că acum nu mai pot apărea toți ăia buni și pe micul ecran. Dar sunt câțiva foarte buni, lumea vine să-i vadă. Și mă gândesc la un Marius Manole – vârf de lance -, la un Anghel Damian și mulți alții”.

 

„A murit tatăl meu astăzi, iar diseară am jucat”

A jucat Mihăiță pe scenă, a ieșit pe scândură în vreun moment delicat al vieții, când, în mod normal, orice om obișnuit și-ar fi luat o zi liberă de la serviciu? „A murit tatăl meu astăzi, iar diseară am jucat! Cum m-am mobilizat? Trebuie! Trebuie să uiți! N-am reușit să uit în totalitate, dar am încercat. Asta-i meseria”.

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.