George Buhnici, despre televiziunea românească: „Dacă televiziunea ar fi un business pe termen lung, s-ar fi făcut investiții serioase”

Sursa foto: arhiva EVZ

Fostul jurnalist George Buhnici a vorbit în cadrul unui podcast despre cum e să ai un job în televiziunea românească și de ce cei mai mulți oameni refuză să iasă din acest domeniu. De asemenea, el a punctat că televiziunile din România nu mai investesc deloc în ele, deoarece știu că viitorul va arăta altfel.

Invitat la podcastul „Fain și Simplu” al lui Mihai Morar, George Buhnici a vorbit deschis despre frica oamenilor de a părăsi un job din televiziunea românească.

După ce Mihai Morar a dat exemplul personal și a spus că cel mai frică îi era să rupă rutina și se întreba constant ce ar face dacă va renunța la televiziune, George Buhnici a continuat și a spus că pe lângă bani, televiziunea îți oferă și o siguranță.

Bloggerul a continuat și a vorbit despre faptul că oamenii, în situațiile stresante dau înapoi și nu mai evoluează.

„De cele mai multe ori, în situații stresante, oamenii tind să se întoarcă într-o etapă anterioară, adică să facă niște pași înapoi, până se simt în siguranță sau măcar e un loc stabil.

Pentru noi, cei care au stat mult timp în televiziune, este un loc stabil. Televiziunea este un loc stabil. Dar dacă te uiți cu sinceritate în viitor, și televiziunile știu că viitorul arată diferit. De aceea nu mai investesc”, a precizat George Buhnici.

Televiziunile nu știu cum să facă online

George Buhnici a mărturisit apoi că televiziunile au perspective de viitor și de aceea nu mai investesc.

„Dacă era un business pe termen lung, televiziunea, ar fi făcut investiții serioase toate televiziunile, nu vorbesc de una. Nu văd în România, un sediu nou de televiziune, nu văd un mega studio de producție, nu văd camere 4k în care să se investească, workflow-uri de genul ăsta”, a mai afirmat creatorul de conținut.

Răspunzând la afirmația lui Mihai Morar, care a menționat că oricum ar fi, televiziunile investesc acum foarte mult în online, Buhnici a mărturisit că cele mai multe dintre ele habar nu au să facă acest lucru, potrivit cancan.ro.

George Buhnici a avut o carieră îndelungată în televiziune. El a lucrat timp de 15 ani la postul de televiziune ProTv și a ales să se retragă în anul 2019.