- Să se arate că triunghiul ABC e dreptunghic în A : cosB + cosC = (b+c) /a...... Crina, treci la tablă!

Fata s-a ridicat cu pas rar și obosit, mai mult curioasă decât speriată de alegerea profesorului. Îl privea bănuitoare, cu colțul ochilor, așteptând să fie trimisă înapoi în bancă cu nota doi.

- Ce te uiți ca toanta? Pune mâna pe cretă!

Crina și-a privit colegii îngândurați și blegi, așteptând un ajutor la care nici ea, sărmana, nu spera. A luat creta între degete, străduindu-se să-și păstreze mâna la înălțimea umărului, din pricina fustei prea scurte.

- Dacă b2 ....îîîî....egal cu c2 minus, adică plus a2...

- Cum naiba porți chiloți tanga, să-ți separe curu-n două? Probabil ai o pereche și pe creier. Nu probabil, sigur. Tac-tu te-a văzut când ai plecat de acasă?

- Vă rog să mă iertați. Așa e uniforma, mai scurtă. Știți, eu sunt înaltă și din cauza la înălțime...

- Din cauza la înălțime, nema istețime! Lasă că nu cu uniforma am eu treabă. Cu chiloții ăia de-ți intră unde nu trebuie. Ia să-i dai jos!

- Haideți, domn profesor, că mă faceți de râs. Îi arunc acasă. Promit.

- Treci la loc. Nu-ți dau notă azi că mai ai un patru și îți stric media. Da vorbim noi...

Domnul Nicolae ura copiii și matematica, dar 20 de ani trecuseră fără ca viața să îi ofere alternative. Și-atunci trăise cu tristețe și cu resemnare, aruncându-și ura și frustrările asupra celor pe care trebuia să îi educe.

Ora tocmai se terminase și elevii, zgomotoși și nepăsători, îl ignorau acum fără teama de a fi scoși la tablă. Crina rămăsese așezată în banca ei, desenând pe colțul unui caiet floricele și două inițiale.

- C.P. Cine-i ăsta ? Iubitul tău ? a întrebat-o profesorul care se strecurase lângă ea, pândind un moment de singurătate.

- Nimeni. Doar mă jucam, domn profesor.

- Nu vrei să ne jucăm impreună? Vezi că ai nevoie de notă mare. Ce zici? Mâine, după ore, vii la mine acasă să te învăț ce nu știi ?

- Domn’ profesor, da n-am bani de meditații. Mă omoară tata dacă îi cer. Abia mi-a cumpărat telefon.

- Da cine a zis că îți cere bani? Facem câteva lecții gratis. De probă.

- Bine, o să vin, i-a răspuns copila în silă.

Profesorul i-a strâns afectuos mâna și i-a apăsat gura cu două degete umezite de propria salivă.

- Hai să-ți zic și adresa.

Crina ar fi vrut să povestească întâmplarea, dar n-avea cui. Fetele-s rele și ar fi crezut-o curvă, mai dinainte de a se duce. Iar cu băieții se temea să vorbească.

I-ar fi spus maică- sii, dar, în ultima perioadă, era mai mult absentă și îi tot amenința că o să divorțeze și fuge în lume. Seara, la masă, părinții s-au certat, pentru a mia oară, cu dumicații în gură, fără să le pese de vecini sau de copil, iar taică-su a plecat trântind ușa.

Crina mesteca rar o bucată de carne prăjită, fără foame, privind nicăieri:

- Mami, vreau să-ți spun ceva. Mai lasă-mă în pace, că numai din cauza ta mi-am distrus tinerețea. Să stau langă măgarul ăsta care iese pe ușă și îl doare în cot.

Dar pământul se-nvârte și ziua de mâine sosi, iar Crina trebuia să ia singură decizia dacă va merge sau nu. După școală a dat o fugă până acasă, sperând că cineva o va opri, dar era o zi cu ghinion și a trebuit să meargă mai departe. Și-a schimbat, totuși, uniforma cea scurtă cu niște haine mai decente.

Arăți ca o paparudă. Dacă nu te-aș cunoaște cum ești, ai rămâne corigentă.

- Iertați-mă, domn profesor, miam pătat uniforma la școală și a trebuit să mă schimb.

- Măi, fetițo, omori toată pasiunea în trențele astea. Ia stai jos aci, să te văd și eu mai bine.

- A așezat-o pe un scaun și a început să o atingă fără cuvânt și fără s-o privească, în locuri sensibile.

- Ai mai fost și cu alții ?

- Nu, domn’ profesor.

- Aoleu, nu te cred! Ce țeapă miam luat.

Crina, cu aerul ei mereu vinovat, îl privea neștiind ce să facă. Se chinuia să zâmbească, dar se citea sila pe buzele ei, iar cuvintele refuzau să se articuleze. Tremurând de spaimă, s-a lăsat dezbrăcată de la brâu în jos și s-a ghemuit la picioarele profesorului care o privea cretin și erect.

A stors-o și a sleit-o ca pe o vită, amenințând-o cu corigența dacă va vorbi. După care, cu mintea aburită de plăcere, s-a aruncat într-un pat să-și tragă sufletul, scuturându- se ca un câine tăvălit.

Dezbrăcată de hainele copilăriei târzii, Crina se clătina și refuza să accepte și să înțeleagă. S-a ridicat, fără să se acopere și l-a privit cu o ură profundă. Gura ei încă nu putea să vorbească, dar ochii spuneau tot. Profesorul începea să își recapete bărbăția și parcă simțea din nou chemarea unor plăceri interzise.

- Dacă-ți dau un 9 , mă mai lași o dată?

Cum aș putea să-l descriu pe nemernic? Cu toate cuvintele de-aș face-o și parcă n-ar fi de ajuns.

Crina i-a răspuns înfigându-i un cuțit în ce-i era lui mai drag. Așa a gasit ea de cuviință să-și strige scârba, agățându-se de mânerul unui cuțit de pâine, cu margini zimțate, neglijent uitat pe un colț de masă.

N-a tăiat mult, stricăciunile au fost mărunte. Dar suficiente cât să audă cei surzi strigătul de ajutor al unei adolescente rătăcite.